Reclamă
De câteva zile, medicii se confruntă cu o situație mai neobișnuită, după ce peste o sută de persoane din Râșnov, județul Brașov au prezentat o serie de probleme digestive. Valul de îmbolnăviri misterioase i-a afectat cel mai mult pe cei mici, în cazul cărora doar în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7 cazuri care au ajuns la urgențe.
Oamenii cred că de vină ar fi apa de la robinet
Legat de ce se întâmplă, oamenii sunt de părere că de vină ar fi apa de la robinet. Cu toate acestea compania susține că analizele efectuate au fost bune, dar trebuie menționat că probele au fost testate acum două săptămâni.
Reclamă
Localnicii care s-au îmbolnăvit au prezentat greață, vărsături și dureri de stomac. Acestea fiind cele mai des întâlnite simptome. Și în timp ce așteaptă să se facă bine, ei încearcă să găsească și o explicație. Un localnic a declarat pentru știrile PRO TV că după ce a vorbit cu medicul de familie acesta i-a spus să nu mai bea apă de la robinet pentru că ar fi toxică.
Totodată, în urmă acestui valul de îmbolnăviri inspectorii DSP au mers la Râșnov, de unde au luat mai multe probe de apă de la izvoare, dar și din bazinul de captare a apei. Probele au fost trimise apoi la laborator pentru analize, urmând ca rezultatele să vina în următoarele zile.
De asemenea, Institutul Național de Sănătate Publică din București va începe o expertiză pentru a descoperi care este sursa infectării.
Directorul companie de apă din Râșnov, Rareș Secăreanu a transmis că este o boală de sezon, însă că va aștepta rezultatele analizelor.
,,Nu știu, am înțeles că este și o viroză că ar fi și prin Codlea și prin Brașov cazuri de aceste îmbolnăviri este o boală de sezon. Se poate să fie orice și în aer orice, nu putem să zicem că este apa, așteptăm rezultatele.”
Poliția face cercetări
Pentru a preveni și alte îmbolnăvire autoritățile de au recomandat localnicilor să nu mai bea apa de la robinet până la clarificarea situației. Între timp, poliția s-a autosesizat și a deschis un dosar penal. Iar cei de la Direcția de Sănătate Publică au solicitat spitalelor și medicilor de familie o listă cu pacienții care au prezentat cu simptome, astfel încât ancheta epidemiologică să poată fi finalizată.
”Este o situație gravă, poliția s-a autosesizat, a deschis doar penal, se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 356 – infectarea apei”, a transmis Izabella-Agnes Ambruș, subprefect al Brașovului.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r