Reclamă
Scandalurile de la nivel internațional din ultimele săptămâni, dar și numărul mare al atacurilor din zonele de conflict au dus la creșterea masivă a numărului de migranți. Aproape zilnic, polițiștii de frontieră din România au descoperit persoane care încercau să treacă ilegal granițele țării. Ultima verificare a oamenilor legii a scos la iveală 21 de migranți.
Ajutați de români să treacă granița ilegal
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului General Moravița au descoperit, în urma unei verificări organizate pe partea prevenirii și combaterii migraţiei ilegale, 21 de cetățeni suspecți. Aceștia erau din Bangladesh și Afganistan. Ei au încercat să intre ilegal în România. Cel mai grav este că erau ajutați de șoferi români. Se pare că aceștia primeau bani în schimbul transportului ilegal de persoane.
Reclamă
Poliţiştii de frontieră au oprit, în prima zi a săptămânii, în localitatea Denta, un microbuz condus de un cetățean român în vârstă de 19 ani. În urma primelor verificări realizate asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit cu ușurință cele 21 de persoane străine care nu aveau documente de identitate asupra lor. Anunțul a fost făcut astăzi prin intermediul unui comunicat al Poliției de frontieră Timişoara remis, marţi.
În timpul verificărilor realizate de polițiști, s-a descoperit că 15 dintre migranți erau adulţi, iar şase, minori. Toți aveau vârste cuprinse între 16 și 36 de ani. Străinii au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România pe jos, fiind preluaţi de către cetăţeanul român din apropierea graniţei cu statul vecin şi voiau să ajungă în vestul Europei, dar nu deţineau viză Schengen.
Oamenii legii de la frontieră au mai descoperit în urma verificărilor și un alt cetăţean român, în vârstă de 20 ani, care conducea un autoturism şi avea rolul de antemergător al microbuzului. Acesta avea asupra mașinii alte plăcuțe de înmatriculare, față de cele atribuite legal autoturismului pe care îl conducea.
Poliţiştii de frontieră realizează în acest dosar verificări pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat, pentru cetăţenii străini. Unul dintre români este acuzat de trafic de migranţi, iar şoferul autoturismului antemergător este cercetat pentru complicitate la trafic de migranţi şi punere în circulaţie sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat.
În aceste momente sunt organizate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara mai multe verificări în dosar. Cei doi români riscă amenzi usturătoare și chiar pedeapsa cu închisoarea. În continuate, polițiștii de frontieră au anunțat că vor intensifica la granițe controalele, deoarece situația migranților pare să iasă din nou de sub control.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri