Petrache Lupu, un Moise modern

Cu mulți ani în urmă, după ce se stinsese pandemia gripei spaniole și înainte de a se trage primul foc al războiului mondial, românii au trăit ceea ce presa vremii a numit ,,Fenomenul Maglavit”. Maglavitul era atunci și este și în zilele noastre o comună din sudul județului Dolj, o localitate ce avea să fie scoasă din anonimat de un cioban.

Petrache Lupu era un tânăr țăran ce își petrecea zilele în mijlocul oilor, pe pășunile din zona aceea dunăreană. Într-una din zile se întoarce în sat și spune oamenilor că l-a văzut pe ,,Moșu”, pe care îl descrie ca fiind un bătrân cu barbă albă. Moșul i-ar fi spus ciobanului să meargă în sat și să îndemne oamenii să respecte povețele biblice, să se curețe de păcate, altfel pedepse crunte vor fi aplicate omenirii. Devine o adevărată celebritate în zonă, oamenii cred că Dumnezeu i s-a arătat, ciobanul începe să susțină adevărate predici, deși exista și neîncrederea unora, mai ales a celor care știau bine că Petrache Lupu nu avea o inteligență normală, nu avea școală, mai mult avea și dificultăți de exprimare, era ,,gângav”.

Oamenii din regiunea Olteniei încep să facă adevărate pelerinaje la Maglavit, sunt mulți care îl mistifică pe cioban, încep să apară zvonuri cu anumite minuni pe care le poate face, chiar vindecări miraculoase. ,,Minunea” rămâne în granițele regiunii până la un moment dat.

Presa și minunea de la Maglavit

Într-o zi, în compartimentul unui tren se aflau F. Brunea-Fox și Samson Abramovici, doi reporteri celebri ai acelor vremuri. Ascultă de la un preot originar din Maglavit povestea ciobănelului căruia i s-a arătat Dumnezeu și simt potențialul impact al unei asemenea știri. Cei doi schimbă destinația călătoriei și în câteva ore sunt în comuna din sudul județului, bătând palma cu preotul parohiei pentru o exclusivitatea acestui subiect extrem de fierbinte. Adună material pentru un reportaj ce va apărea în „Dimineața”, numărul zilei de 27 iunie 1935. În anii aceia, ziarul avea un tiraj impresionant, 250.000 de exemplare, astfel povestea ajunge la români din toate colțurile țării. Brunea-Fox prezintă subiectul într-o manieră extrem de reticentă, lăsând loc totuși de îndoieli: ,,După o cale de jumătate de oră cu automobilul ajungem în comuna Maglavit. Părea o zi de răzmeriță. În fața primăriei era adunat întreg satul, bărbați, femei, copii care trăgeau după ei purcei și câini lățoși. Preotul și primarul se străduiau să răspundă potopului de întrebări și, mai ales, să dea explicații pe înțelesul tuturor. Toate satele prin care am trecut erau în fierbere. Sătenii au uitat de munca câmpului și de necazurile secetei ca să discute, opriți în mijlocul câmpului, minunea.”

Reportajul a fost de ajuns pentru a împărți societatea în două, mai ales că preotul satului, cel care asigurase exclusivitatea celor doi reporteri de la ,,Dimineața”, supărat de umbrele pe care aceștia le aruncaseră asupra ,,minunii de la Maglavit”, a luat legătura cu ziarul rival, ,,Curentul”: ,,Aș dori să veniți cât se poate de repede, pentru ca nu cumva cei de la Dimineața să altereze ca și până acum adevărul.”

Este momentul în care Pamfil Șeicaru, alt uriaș al gazetăriei interbelice, intră în scenă, punându-și condeiul să lupte pentru ideea credibilității poveștii ciobanului oltean, numai după ce obține acordul lui Brunea-Fox. Începe o dispută jurnalistică feroce, cu rezultate concrete în vânzarea bună a ambelor ziare. Opinia publică se împarte în două tabere, în unele orașe sunt arse pur și simplu ziarele ,,Universul”, care, spunea Șeicaru, ,,nu luase în serios miracolul.”

Să ne amintim numai că România traversa deceniul premergător celui de-al doilea război mondial, că educația cetățenilor era extrem de precară și astfel vom înțelege pasiunea unor oameni în a-l crede și a-l susține pe acest Moise al secolului XX.

Controverse științifice

Au apărut și controversele științifice, bineînțeles, medici cu credibilitate susținând că Petrache este perfect sănătos din punct de vedere psihic, demontând astfel teoriile altora, care spuneau că probleme evidente din zona psihiatrică au declanșat ,,vedenia”.

Doctorul Marinescu adună repede o comisie medicală și face o evaluare a stării psihice a lui Petrache Lupu. Publică, firesc, în regim de mare urgență chiar și o carte, în anul 1936, când subiectul era mai fierbinte ca oricând, ,,Lourdes și Maglavit”, chiar titlul girând credibilitatea ciobanului. În carte specifică: ,,Este mult mai normal decât mulți dintre noi. Nu este un debil, ci un apostol. Cu banii adunați, vrea să construiască un spital și o mânăstire.”

Am ajuns astfel la un alt punct al poveștii noastre: banii. La Maglavit se făceau donații impresionate și nimeni niciodată nu a avut informații certe, verificabile, despre destinația sumelor imense.

Oamenii nu au avut doar păreri extreme, au fost destui care s-au situat la mijloc, crezând despre Petrache Lupu că este un om modest și din punctul de vedere al condiției sociale și din punctul de vedere al capacităților intelectuale, un om a cărui poveste este speculată de oameni obișnuiți să scoată bani și capital electoral și din piatră seacă. Știm despre Constantin Argetoianu că nu era o persoană religioasă. Pe 1 septembrie 1935 nota în ale sale ,,Însemnări zilnice”:

,,Petrache Lupu nu face rău nimănui, ci dimpotrivă, mult bine. A moralizat lumea în tot județul, oamenii nu mai drăcuie, nu mai fură și au devenit mai buni. Au început să meargă și la biserică. La Breasta, unde biserica este în parc, nu-mi aduc aminte să fi văzut de când sunt eu, duminica, mai mult de 4-5 femei. Acum biserica e plină de bărbați și de femei, de nu poți pătrunde într-însa. Numai de la Breasta s-au dus în cursul verii la Maglavit patru sau cinci autobuze ticsite de lume.”

Fenomenul este discutat și în lumea politică, devine o metodă validă de a câștiga viitoare voturi. Oameni ai literelor fac referire în articolele lor critice la Petrache Lupu, iar unul dintre ei este chiar Eugen Lovinescu, care face o referire la caz în rândurile acestea despre romanul ,,Cimitirul Buna-Vestire” al lui Arghezi: ,,Adevăratul nucleu al pretinsului roman este capitolul despre învierea morților, ce pare a fi inspirat din cazul de la Maglavit și conține atitudinea scriitorului față de miracol”.

Nici Emil Cioran nu ocolește fierbintele subiect, semnând în ,,Vremea” un articol în care inserează și acest paragraf: ,,România se află în fața unei mari transformări. În fața acestei Românii superficial-fluide, surâzătoare și pasive, se ridică una subterană, prăpăstioasă și amenințătoare, care nu este altceva decât prin ce va deveni.” Cuvintele lui Cioran pot fi citite, simțite, apoi recitite și încă o dată simțite și în zilele noastre, când o altă dispută ne separă de aproximativ doi ani.

Poate cele mai aprigi controverse au fost cele de ordin religios. Nichifor Crainic merge la Maglavit, petrece câteva ore cu Petrache Lupu, apoi consemnează câteva idei în revista ,,Sfarmă Piatră”, specificând că omul este ,,blând ca un copil”, cu soluții ,,simple și practice”, cu un bun simț ,,fără cusur”.

Nicolae Iorga, însă, este radical. Consideră întreaga poveste ,,o blasfemie” și, în ,,Neamul Românesc” din 16 octombrie 1935 semnează un editorial ale cărui cuvinte taie precum un bisturiu: ,,De ce nu se deschid oare porțile tuturor caselor de nebuni din România, unde sunt atâția oameni buni, religioși și care au viziuni încă mai curioase decât a ,,moșului”?”

Îi răspunde Nae Ionescu, în articolul ,,Misticism, fals misticism și ortodoxie” din revista al cărei fondator era, ,,Predania”. C.I. Parhon, dr. Dem. Paulian, dr. Irimescu și Ilie Cristea semnează o broșurică, „Minunea” de la Maglavit” în ale cărei rânduri se află și această concluzie: „Ciobanul Petrache Lupu, gângav, peltic și surd, încovoiat de nevoi, maglavițean ce se strecura prin viață printre cei din urmă ai satului.”

Analizând istoricul medical anterior poveștii cu viziunea vom constata că acesta atesta o incapacitate mintală, motiv pentru care Lupu nu făcuse stagiul militar, fusese lăsat la vatră.

Biserica și fenomenul Maglavit

Interesantă a fost poziția Bisericii, care pe timpul pelerinajelor și daniilor a fost extrem de discretă, manifestându-și opinia abia după iureșul mediatic. Episcopul Vartolomeu declara în ,,Universul” din 27 iulie 1935: ,,Datoria noastră, a Bisericii, este să fim circumspecți cu asemenea cazuri.” Gala Galaction nu se mira de o eventuală pogorâre a lui Dumnezeu ,,între oi și ciobani. Aceasta este predilecția lui, de când cu Avraam, Isac, Iacov.” Oameni din toate domeniile, de toate condițiile sociale vorbeau, scriau despre cel mai arzător subiect din anii aceia.

Ce a făcut Petrache Lupu în vremea în care jurnalele vremurilor, cele mai înalte fețe bisericești, cei mai aprigi politicieni se sfădeau din cauza lui?

Între 1935 și 1936 a atras peste două milioane de oameni la Maglavit, a fost dus la București pentru a-i oferi flori lui Carol II, a fost invitat la palat de rege, regele i-a botezat al doilea copil, i-a prezis lui Antonescu faptul că ,,din steaua mare, care va veni de la Răsărit, va curge mult sânge pe pământul ăsta”, devenind astfel și instrument de propagandă legionară. Mai târziu, când au venit comuniștii, Petrache Lupu a fost întemnițat în august 1949 și eliberat în octombrie, același an. Omul care l-a văzut pe Dumnezeu a stat doar două luni în pușcăriile comuniste, ieșind apoi și tăcând pentru totdeauna. Din păcate, Nicolae Iorga murise demult și nu mai putea ironiza martiriul scurt al ,,Sfântului Pătru de la Maglavit”.

S-a stins în comuna natală în 1994, într-un anonimat crunt, iar după 15 ani trupul i-a fost deshumat în prezența unui impresionant sobor de preoți și a sute de localnici. Oasele ciobanului se află într-o raclă din Mânăstirea Maglavit, a cărei piatră de temelie a fost pusă în 1935 și a cărei sfințire a avut loc în 2019, după finalizarea lucrărilor, lucrări ce au fost susținute considerabil de o altă personalitate publică cu trecut legat de ciobănie și credință, George Becali.

În 1994 autorul textului avea 12 ani. Își amintește că un grup de bătrâne care au participat la înmormântarea lui Petrache Lupu de la Maglavit s-au întors cu o informație: deasupra gospodăriei ,,sfântului” niște nori cu o formă ciudată s-au coborât până la ,,streașina casei”, apoi un porumbel a ieșit din camera unde era depus sicriul și s-a ridicat, printre acei nori, spre cer: ,,Era sufletul lui!” Autorul textului, deși era mic, a surâs cu zâmbetul lui Iorga…

Citeste si

• 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
• 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa

Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate

Recomandări autor