Petrache Poenaru, omul de dincolo de brevet

Dacă numele lui Petrache Poenaru este strecurat într-o discuție banală, interlocutorul îți zâmbește cu siguranță și, mulțumit de sine, specifică: ,,inventatorul stiloului, bineînțeles.” Personalitatea lui Poenaru a fost atât de complexă însă, încât am putea crede că ar fi trist azi dacă ar afla că numele lui este legat atât de strâns doar de această invenție din tinerețe.

Oltenia pandură a lui Tudor. Viena. Parisul.

S-a născut pe 10 ianuarie 1799 la Benești, în județul Vâlcea, în conacul familiei sale. Surse istorice ne indică faptul că a părăsit de copil căminul, locuind la niște rude mai bogate. Începe educația la Craiova, fiind elev al Școlii Obedeanu între 1812 și 1816 și imediat după absolvire se angajează ,,conțopist” la cancelaria din capitala Olteniei a episcopiei Râmnicului. Fire modestă și supusă, este agreat de episcopul Galaction, care îl recomandă pentru a primi o bursă la prestigiosul colegiu Sf. Sava din București, predând acolo în paralel limba greacă, pe care o stăpânea perfect.

În Benești, satul natal, îl cunoaște pe Tudor Vladimirescu în martie 1821 și este fascinat de personalitatea și țelurile marelui pandur. Nu știe să mânuiască armele și cuțitele, Tudor îl ia însă în cancelaria proprie, numindu-l ,,grămătic” și îi dă chiar și o sarcină importantă, onorantă, în luna mai: aceea de a duce, ca membru al unei delegații, un mesaj cancelarului Metternich, la Laybach. Când află că Tudor a fost ucis, nu se mai întoarce și ia drumul Austriei, cu ajutorul lui Iordache Otetelișanu, fratele mamei.

La Viena se înscrie la Universitate și timp de doi ani, între 1822 și 1824, își desăvârșește educația. Beneficiar al unei burse oferite de Grigore Ghica, Poenaru se înscrie un an mai târziu la Școala Politehnică din capitala Austriei, transferându-se apoi la Paris. În 1829 este absolvent al acestei prestigioase școli pariziene și hotărăște să călătorească, tot pentru a studia, pentru a-și lărgi orizonturile.

Condeiul portăreț. Douăzeci de trăsuri legate unele cu altele.

Pe timpul studenției pariziene, Poenaru a inventat un toc cu rezervă, considerat a fi primul cu asemenea caracteristici din lume. Studentul primește și un brevet, ,,o patentă” de la guvernul francez în anul invenției, 1827: ,,brevetul francez pentru condei portăreț fără sfârșit, alimentându-se el însuși cu cerneală”. Ce adusese nou invenția românului? Condeiul portăreț al lui Poenaru eliminase obișnuitele zgârieturi de pe hârtie, apărute când penița nu mai avea cerneală, de asemenea nu mai erau nici scurgerile de cerneală, alimentarea fiind continuă. Fire boemă, a renunțat prea ușor la eforturile ce ar fi dus la fabricarea în serie și peste mulți ani, Brissant și Coffin doar perfecționează invenția românului. Cu toate acestea, Lewis Edson Waterman, aproape de finalul secolului XIX, a fost recunoscut ca inventator al stiloului.

Alexandru Odobescu, cel care i-a fost elev la Sf. Sava, scria: 

„Petrache Poenaru, fiind student, se ocupa la Paris și cu scorniri în micile industrii practice. Am văzut cu mirare că la 25 mai 1827 el obține de la guvernul francez un brevet de invențiune pe cinci ani pentru un condei purtăreț, fără sfârșit, alimentându-se el însuși cu cerneală, un plume sans fin, portative, s’alimentant d’encre d’elle meme… Cine știe dacă, pe timpul când în Paris și-a bătut capul să scornească un asemenea condei portăreț și nesecat de cerneală, nu-și va fi adus aminte de nevoile ce trăgea, în tinerețile sale de calemgiu, întingând mereu condeiul în călimara de la brâu.”

Dacă în dreptul numelui lui Petrache Poenaru alăturăm prima călătorie a unui român cu trenul, nu greșim cu siguranță. Aflat în Anglia, tânărul român extrem de interesat de tot ce este nou citește despre o nouă invenție, trenul. Era 1830 și deja fusese lansată prima rută feroviară din lume, între Liverpool și Manchester. Petrache își ia un bilet și, într-o scrisoare, descrie inedita aventură: ,,Am făcut această călătorie cu un nou mijloc de transport, care este una dintre minunile industriei secolului. Douăzeci de trăsuri legate unele de altele, încărcate cu 240 de persoane sunt trase deodată de o singură mașină cu aburi.”

Lupta pe frontul de acasă: educație, politică, drepturile omului.

Timp de trei ani descoperă Franța și Anglia, revine în 1832 în Țara Românească, iar prima funcție în care este numit este aceea de inspector școlar, după o perioadă revenind la catedră pentru a preda fizica și geometria. Luna septembrie a anului 1832 vine cu numirea lui Petrache Poenaru în funcția de director al Eforiei Școalelor, slujbă pe care o va exercita fără întrerupere până în 1948. Sunt ani în care încearcă să aplice în țara natală tot ceea ce a văzut bun în sistemul de învățământ francez sau austriac. Sute de școli cu predare în limba română sunt înființate de directorul Eforiei Școalelor. Tot el este omul care editează periodicele ,,Foaia Muzeului Național” și ,,Învățătorul Satului”.

În 1837 sunt scoase din pământul localității Pietroasele din Buzău mai multe obiecte din aur, un adevărat tezaur. Cele aproape 19 kg de aur erau ceea ce arheologii vor numi ,,Cloșca cu puii de aur”. Firesc, dispare o mică parte din ce se scoate din sol și este momentul în care Poenaru, secondat de banul Mihail Ghica, anchetează speța și reușește să recupereze aproape tot din ce se ,,pierduse”.  Odată tezaurul adunat, Poenaru are ideea fondării unui muzeu al antichităților.

Odată cu întoarcerea în țară, spiritual inovator al lui Petrache Poenaru a continuat să se manifeste, deși nu prin activități finalizate cu brevete de invenție. Se implică activ în activități ce își propun să îmbunătățească sistemul de învățământ, nu stă departe nici de umbrele lumii politice, devenind la un moment dat șef la Ministerul de Interne, în anii aceia structura fiind cunoscută sub titulatura Marea Postelnicie.

Societatea Filarmonică este înființată și datorită eforturilor sale, este cel care introduce în Muntenia sistemul metric și are o contribuție decisivă la fondarea Școlii de Agricultură.  Drepturile omului sunt un domeniu care îl interesează în mod deosebit, iar activitatea lui în acest sens a avut și rezultate frumoase, precum procesul de eliberare a robilor romi după evenimentele din 1948. Lupta nu este ușoară, vederile lui erau prea progresiste pentru secolul în care trăia, Poenaru ajungând chiar la închisoare după un episod al luptei sale pentru drepturile omului. Revine după eliberare în funcția de la Minister, dar niciodată nu este omul care muncește doar pentru a bifa sarcinile din fișa postului. Petrache Poenaru strânge în jurul lui specialiști și reușește să fondeze alături de ei Școala de Poduri și Șosele.

Devine autor al primului curs de geometrie din Țara Românească, de asemenea este coautor al primului dicționar francez-român (,,dicționar franțezo-românesc”), publicând și un manual de specialitate privind creșterea viermilor de mătase, în colaborare cu britanicii F. Aaron și G. Hill.

Personalitatea complexă și implicarea deosebită a lui Petrache Poenaru în domenii atât de diverse, precum și mai vechea arestare a acestuia în speța eliberării robilor romi l-au făcut pe Alexandru Ioan Cuza, domnul Principatelor Unite, să îi acorde atenția și onorurile cuvenite. Este numit astfel în 1861 membru de onoare al Societății Astra, iar peste nouă ani, în 1879, după o viață de studiu, de cercetare și de predare, devine membru al Academiei Române.

S-au scris foarte multe rânduri despre viața masonică a lui Poenaru. Florin Epure, director al Direcției Județene pentru Cultură și Patrimoniu Național Vâlcea, declara pentru ziarul Adevărul în 2013:

,,Din 1856, Petrache Poenaru a fost venerabilul unei loji masonice bucureștene. Devine un apropiat al domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Poenaru nu putea sta în preajma domnitorului dacă nu ar fi fost mason. Se spune că Alexandru Ioan Cuza a fost ajutat de Masonerie să ajungă domnitor și că masonii au fost cei care l-au înlăturat de pe tron.”

Petrache Poenaru a murit pe 2 octombrie1875, la vârsta de 76 de ani. Azi, paradoxal, numele lui este legat frecvent de stiloul pe care l-ar fi inventat. Istoria ne arată că fără el cu siguranță Waterman ar fi avut o sarcină mai grea. Ar fi firesc să cunoaștem cu toții complexitatea activității sale, să cunoaștem atât invențiile cât și imensa contribuție pe care a avut-o la dezvoltarea învățământului, infrastructurii și a societății române, în ansamblu. Ar fi firesc să știm toți că ,,Petrache, cel care a inventat stiloul” s-a remarcat și ca pedagog, întemeietor de școală, veritabil luptător pentru drepturile omului, pentru dreptatea națională.

Citeste si

• 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
• 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r

Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate

Recomandări autor