Reclamă
Cristian Popescu Piedone și-a primit astăzi sentința finală, după ani întregi de dezbateri în dosarul în care au murit 64 de oameni. Primarul a făcut declarații oficiale, după pronunțarea sentințelor în dosarul Colectiv. A transmis că merge la închisoare „cu demnitate, onoare și respect”. „Închisorile sunt pentru oameni”, explică fostul edil al sectorului 4, condamnat la patru ani de închisoare cu executare.
Dosarul Colectiv a ajuns la final. Piedone, declarații înainte de a merge la închisoare
„Astăzi, prin condamnarea mea, m-aș putea jertfi, dacă aș putea să învii cele 64 de victime, n-aș ezita. Sunt alții care stau ascunși în spatele paravanelor, stă vidul de legislație. Mă duc cu demnitate, cu onoare și respect. Dacă justiția a considerat asta, trăim pe pământ, nu în ceruri. Mai devreme sau mai târziu multe alte lucruri vor ieși la iveală”, a declarat Cristian Popescu Piedone.
Reclamă
În momentul în care a mai fost întrebat dacă are un mesaj pentru familiile celor care și-au pierdut viața în clubul Colectiv, acesta a răspuns: „Dacă acei părinți cred că eu, Piedone, le-am omorât copiii, așa să îi ajute Dumnezeu.”, anunță Digi24.
Piedone susține că nu este vinovat și că la el a ajuns la momentul respectiv, doar partea de birocrație și nu știa ce va urma în clubul respectiv. Acesta a transmis ironic că primarii, atunci când „ar deranja” pe cineva, trebuie să meargă după gratii.
„A ajuns la mine doar o hârtie, toți primarii din România așa fac. Să nu credeți că la primar, la volumul de lucru, vin și verifică, este aparatul de lucru al primarului. Rolul primarului este să se ducă la pușcărie când deranjează”, a explicat Piedone.
Fostul primar a transmis că pleacă demn, pleacă singur la închisoare și știe ce va urma pe viitor. Mai mult, într-un mod ironic, fostul edil al Sectorului 4 transmite că și după gratii are lucruri de făcut.
„Plec din lumea asta de rahat. Mă duc singur (n.red. la Rahova). Trebuie să îi organizăm pe acolo, să zugrăvim, să facem una alta. Să știți că închisorile sunt pentru oameni. Vinovați, nevionați, sunt pentru oameni”, a mai declarat Cristian Popescu Piedone.
De puțin timp, Cristian Popescu Piedone s-a predat la poliția din Bragadiru și a fost dus la închisoare. Tot la secția din Bragadiru s-a predat şi unul dintre patronii clubului Colectiv, Costin Mincu.
Ce pedepse au mai fost date azi
- Cea mai mare pedeapsă – 11 ani și 8 luni a primit unul dintre patronii clubului, Alin George Anastasescu.
- Ceilalți doi patroni au fost condamnați la 8 ani de închisoare – Paul Gancea și șase ani și patru luni – Costin Mincu.
- Pirotehniștii Zaharia Viorel și Marian Moise vor avea de executat o pedeapsă cu închisoarea de 6 ani și 10 luni.
- Cristian Niță, director al firmei de artificii, a fost condamnat la 2 ani și 6 luni închisoare pentru sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri. Înstanța a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani.
- Pompierii ISU Radu Antonina și Matei George Petrică vor avea de executat câte 8 ani și 8 luni închisoare.
- S-a decis achitarea pentru Aurelia Iofciu, şefa Serviciului autorizări comerciale din Primărie, Larisa Luminiţa Ganea, consilier superior și Ramona Sandra Moţoc, referent superior.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri