Pogorârea Sfântului Duh: simbolul sacru al frunzelor de nuc și tei, traditii și practici ale credincioșilor în ziua de Rusalii – Monden
Home > Social Media > Pogorârea Sfântului Duh: simbolul sacru al frunzelor de nuc și tei, traditii și practici ale credincioșilor în ziua de Rusalii

Reclamă

Social Media

Pogorârea Sfântului Duh: simbolul sacru al frunzelor de nuc și tei, traditii și practici ale credincioșilor în ziua de Rusalii

Pogorârea Sfântului Duh sau Rusaliile: importanța frunzelor de nuc și tei binecuvântate în această sărbătoare creștină.

Reclamă

În data de 23 iunie 2024, credincioșii își vor aduce aminte de Pogorârea Sfântului Duh, un eveniment marcat în calendarul creștin ortodox cu o cruce roșie. În această zi specială, se obișnuiește ca în casele creștinilor să existe frunze de nuc sau de tei. Conform preotului-paroh al Bisericii ‘’Sf. Îngeri’’, Eugen Tănăsescu, aceste frunze sunt simbolul trezirii la viața spirituală, dar și a flăcărilor, reprezentând în mod simbolic limbile ca de foc prin care s-a arătat harul Duhului Sfânt.

În ziua de Rusalii, în cadrul slujbelor și praznicelor desfășurate, sunt rostite șapte rugăciuni pentru binecuvântarea ramurilor de nuc și tei. Ulterior, acestea sunt împărțite credincioșilor, semnificând darurile Sfântului Duh. Preotul Tănăsescu avertizează credincioșii să nu desfrunzească pomii în exces pentru a obține ramurile, subliniind importanța respectului față de natură.

Reclamă

După ce frunzele se usucă, ele nu ar trebui aruncate, ci arse sau îngropate, pentru a se “întoarce” în natură, potrivit recomandărilor preoților. În tradiția populară, unele persoane aleg să păstreze ramurile și după uscare, așezându-le lângă ușile casei, geamuri sau icoane, în credința că astfel vor fi protejate de spiritele rele.

În același timp, în ziua Rusalilor, pot fi binecuvântate și florile de tei, simbolizând prezența divină. Teiul este considerat un arbore divin, care rememorează fragilitatea liniei dintre viață și moarte. Astfel, florile de tei sunt de asemenea păstrate, fiind amplasate alături de frunzele de nuc în diferite locuri ale casei.

Citeste si