Reclamă
Numărul ucrainenilor care fug din calea războiului ce pare să nu aibă final prea curând se menține destul de mare și acum. Inspectoratul General al Poliției de Frontieră informează că joi au intrat în România, prin punctele de frontieră, 143.092 de persoane, dintre care 12.211 de cetățeni ucraineni.
Ucrainenii continuă să plece din țara lor
Numărul este destul de mare, însă este în scădere cu 3,6% față de ziua precedentă. Sunt zile în care aceste cifre se dublează, dar și zile în care media este de 10.000. Cei mai mulți ucraineni sunt refugiați, bătrâni, femei și copii ce au plecat din țara lor afectată de războiul ce a ajuns deja la ziua 163.
Reclamă
Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, joi, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii țări au efectuat formalitățile de control, atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire, aproximativ 296.000 de persoane, cetățeni români și străini, cu peste 70.000 mijloace de transport.
Pe sensul de intrare în România, au fost 143.092 de persoane, dintre care 12.211 de cetățeni ucraineni, în scădere cu 3,6% față de ziua precedentă. Cu toate acestea însă, specialiștii de la frontieră se așteaptă ca numărul ucrainenilor să crească din nou în perioada următoare, mai ales că se apropie weekendul.
Începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în România 1.813.718 cetățeni ucraineni. Mulți dintre aceștia au rămas, acceptând ajutor din partea centrelor sociale sau chiar a românilor de bine care și-au deschis porțile caselor și le-au oferit un cămin. Au fost și ucraineni care doar au tranzitat țara și au plecat în alte țări, acolo unde mai au rude sau cunoștințe.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri