Povestea introducerii nechezolului în România

Nechezolul, cum numeau românii înlocuitorul de cafea în ultimii ani ai comunismului, nu a apărut pe piața noastră când celebra băutură devenise un lux, ci se producea cu mult timp înainte. Brașovenii care au trăit începuturile comunismului își mai amintesc de fabrica „Cicoarea”, de unde ieșea înlocuitorul de cafea. Însă ea are o istorie care începe încă din perioada interbelică.

Inițial, fabrica s-a numit „Franck”. S-a deschis în 1927, ca filială a concernului Heinrich Franck Söhne din Linz, Austria. În perioada interbelică, în localitățile din jurul Brașovului, țăranii cultivau orz, sfeclă de zahăr sau cicoare pentru a obține veniturile necesare întreținerii gospodăriei.

Orzul era valorificat la Fabrica de Spirt din Cristian sau la Fabrica de Bere Czell din Dârste, sfecla de zahăr la Fabrica de zahăr de la Bod, iar cicoarea la Fabrica Franck din Brașov, care producea înlocuitor de cafea.

Lucrările agricole pentru cultivarea cicorii începeau toamna, după strângerea cartofilor, când se ara terenul. Primăvara se însămânța cu semințe de cicoare procurate tot de la Fabrica Franck. Recoltarea se făcea toamna, târziu, după ce dădea bruma.

Pentru rădăcinile de cicoare pe care le recolta de pe un sfert de hectar, țăranul primea de la fabrica Franck fie bani, fie zece tone de ştiuleţi de porumb. Țăranii foloseau porumbul pentru creșterea animalelor, a căror vânzare era mai profitabilă. Producția de înlocuitor de cafea avea un caracter sezonier și se făcea într-o hală de pe strada Mihai Viteazul.

În 1948, la naționalizare, fabrica avea 36 de angajați, iar capacitatea de producție era de 4000 de tone de înlocuitor de cafea, aflăm din „Cercetare de teren realizată de Muzeul de Etnografie Brașov la Cristian în anul 2013”, autor Ioan-George Andron.

Experiența franceză a lui la Johann Heinrich Franck

Compania Heinrich Franck Söhne a fost întemeiată de  la Johann Heinrich Franck, care a trăit între 1792 și 1876. Născut la Baden-Württemberg, Johann Heinrich Franck a făcut o ucenicie de comerciant și cofetar. În timpul războaielor napoleoniene, a mers în Franța. Acolo a aflat că boabele normale de cafea pot fi amestecate cu cicoare și a avut o perspectivă asupra industriei franceză a aditivilor pentru cafea.

Această industrie s-a dezvoltat în timpul așa-numitei blocade continentale, când a fost interzis importul de mărfuri coloniale engleze, precum cafeaua și zahărul din trestie.

Începutul și succesul

După ce Franck s-a întors din Franța, s-a stabilit în Vaihingen an der Enz în 1822 ca băcan și cofetar și a început să experimenteze producția de cafea din cicoare. Șase ani mai târziu a început producția în fabrică de aditivi pentru cafea. Pe măsură ce cererea pentru produsele lui Franck a crescut, el și-a extins afacerea.

Înainte de moartea sa, Franck a ordonat mutarea fabricii de la Vaihingen, unde cele 64 de clădiri nu mai erau suficiente pentru funcționare, la Ludwigsburg. În Ludwigsburg au fost construite clădiri noi între 1868 și 1869, dar ciompania se extinde și în străinătate.

Pentru piața austro-ungară, în 1879 a fost deschisă o sucursală la Linz, care a devenit independentă sub Carl Franck și s-a dezvoltat în timp în cel mai mare producător de cafea și înlocuitori din monarhia habsburgică.

Alte filiale au fost deschise în Bohemian Komotau în 1883, la Milano și la Basel, în 1899 la Raschau în Boemia, în 1890 la București, în 1892 la Zagreb, în ​​1895 la Flushing în New York, 1897 în Bohemian Pardubitz in Bilogorian, 1899 Bjelovar , 1909 în localitatea maghiară Nagykanizsa etc.

Construcția fabricii din Halle an der Saale a fost deosebit de importantă, pentru că a făcut ca transportul rădăcinilor de cicoare de la Magdeburg Börde la Ludwigsburg să fie de prisos.

Fabrica construită în Neuss am Rhein în 1913 producea cafea cu cereale, care era comercializată ca „Kornfranck”. Din 1871 până în 1914, compania a funcționat sub numele de Heinrich Franck Söhne OHG, după care a fost transformată în GmbH.

În Primul Război Mondial și după

Când a izbucnit Primul Război Mondial, compania fondată de Franck era cea mai mare de acest gen din lume. Pierderile de război au fost în curând compensate.

În perioada de după Primul Război Mondial, produsele companiei au fost comercializate sub nume precum „Mühlenfranck” și „Kornfranck”.

În 1934, pe lângă fabricile propriu-zise de producere a înlocuitorilor de cafea, compania a dezvoltat numeroase afaceri auxiliare, inclusiv o casă de malț, o tipografie pentru ambalaje, o centrală electrică cu abur și un gaz. În 1935, mărcile au fost transferate din registrele din Ludwigsburg și Linz la Berlin „din motive de securitate”.

În perioada postbelică, părțile austriece ale companiei din Linz și Viena au devenit independente, iar în 1954 marca Caro a fost introdusă ca înlocuitor de cafea. În 1987, fosta companie Johann Heinrich Francks a devenit parte a Nestlé Deutschland AG din Frankfurt pe Main. Nestlé a închis uzina din Ludwigsburg la sfârșitul anului 2018.

Ce era nechezolul

Potrivit Wikipedia, nechezol este numele ironic dat de români unui surogat de cafea numit oficial cafea cu înlocuitori, impus pe piață în ultimii ani ai regimului comunist în România.

Cafeaua naturală dispăruse din comerțul socialist în anii 1980, datorită limitării drastice a importurilor, în scopul lichidării, cu orice preț, a datoriei externe a României. Se mai putea găsi doar în shop-uri (magazinele cu vânzare în valută, unde aveau acces numai cetățenii străini pentru că cetățeanul român nu avea, în general, dreptul să dețină valută) și, desigur, pe piața neagră, unde cel mai apreciat produs la acea vreme era Wiener Caffe, comercializată în pachete aurii.

Denumirea de nechezol reflectă umorul popular întrucât cafeaua cu înlocuitori conținea doar 20% cafea și restul de 80% înlocuitori, cele mai cunoscute fiind năutul și ovăzul, folosit și ca furaj pentru cabaline. Nechezol, derivat din verbul a necheza, reflectă ironic starea celui obligat să consume ceea ce el percepe ca furaje pentru cai, iar sufixul -ol (folosit, de regulă, pentru a forma numele unor compuși chimici) dă o tentă pseudoștiințifică denumirii ironice, fiind o aluzie directă la Elena Ceaușescu, „savanta de renume mondial”, soția dictatorului Nicolae Ceaușescu.

Citeste si

• 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
• 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa