Povești minerești cu Zoltan Butuc și Ion Dezideriu Sîrbu

În Peștera Bolii. Zoltan Butuc…

Ziua Minerului, sărbătorită anual pe 6 august în Valea Jiului, o sărbătoare a celor care muncesc sau au muncit în subteran, una plină de semnificații istorice, este o sărbătoare a întregii comunități la Petrila. Cu șapte ani în urmă un eveniment impresionant s-a desfășurat în Peștera Bolii. A fost ziua în care am descoperit doi oameni senzaționali, pe actorul Zoltan Butuc și pe atât de puțin cunoscutul pentru mine în acel moment Ion Dezideriu Sîrbu. În ziua aceea, în liniștea acelei peșteri a fost un altfel de omagiu, unul fără mici și bere, Zoltan devenind vocea lui Sîrbu pe un audiobook cu povestirile petrilene din volumul cu același nume. Scriitorul a fost cel mai bătrân vagonetar al minei Petrila atunci comuniștii i-au smuls condeiul din mână.

Lansarea audiobook-ului ,,Vechi povestiri minerești” într-o peșteră situată la șase kilometri de Petroșani este, cred, unul dintre cele mai profunde evenimente artistice înfăptuite în memoria unui scriitor în ultimii ani. Nu cunoșteam nici opera lor, nici personalitățile lor artistice imense înainte de a viziona spectacolul oferit de un folkist cu plete în memoria unui mare om de litere ascuns atâția ani în bezna comunistă.

Actorul Zoltan Octavian Butuc este un brașovean născut la 2 iulie 1969, absolvent al Şcolii Populare de Artă din Braşov, clasa de teatru a profesorului Ion Jugureanu. În 1995 a terminat Institutul de Artă Teatrală și Cinematografie din Bucureşti, fiind premiat încă din timpul studenției, în 1993, cu premiul pentru debut al UNITER. Rolul din spectacolul „Ora lynxului” de Per Olov Enquist, jucat la Teatrul Odeon, a fost rolul care l-a recomandat pentru această distincție. A urcat pe scenă în spectacole jucate la Bulandra, Theatrum Mundi sau Teatrul Act, dar și în foarte multe spectacole de teatru radiofonic. Pelicula ,,Prea târziu” din 1996, în regia lui Lucian Pintilie, cu un scenariu după un roman de Răsvan Popescu, a fost debutul lui Butuc în cinematografie. Audiobook-ul ,,Vechi povestiri minerești” a fost înregistrat în primăvara anului 2015, după ce Zoltan Butuc a primit de Crăciun, din partea unui bun prieten din Petrila, cartea ,,Povestiri Petrilene” de Ion Dezideriu Sîrbu.

Mâhnit de ignoranța mea și a celor din jur, am pornit atunci într-o călătorie fantastică în urmărirea celor doi, Zoltan și Sîrbu și am devenit un devorator al creațiilor lor.

Petrila. Ion Desideriu Sîrbu

Ion Desideriu Sîrbu s-a născut la 28 iunie 1919 în Petrila, un mic oraș minier din județul Hunedoara și s-a stins la Craiova, la 17 septembrie 1989, cu trei luni înainte de a pica regimul care l-a pus sub umbrele uitării. A fost autor, eseist, dramaturg, filozof, publicist și romancier român. Din cauza epurării sale, a creat îndeosebi literatură de sertar, semnând Ion D. Sîrbu sau I. D. Sîrbu. Născut în familia unui miner, I. D. Sîrbu a a plecat la Cluj, pentru a urma cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității Regele Ferdinand I. În memoriile sale precizează că a fost primul student la filozofie plecat din mijlocul unei colonii de mineri. În anii 1940 este membru al Cercului Literar de la Sibiu, scrie alături de Ion Negoițescu, Radu Stanca, Ștefan Augustin Doinaș, Cornel Regman, Eugen Todoran, Ovidiu Cotruș. Blaga îi este mentor și profesor, apoi devine chiar asistent lui Liviu Rusu. Continuă să impreioneze cu precocitatea sa intelectulă și în anul1947 este deja cel mai tânăr conferențiar universitar din țară.

Venise însă, ca un tăvălug, comunismul peste România și este epurat, filosofia sa fiind considerată una reacționară. De fapt, el nu fusese de acord să semneze un denunț împotriva lui Lucian Blaga. În vremea aceea, acesta îi coordona lucrarea de doctorat. Predă la liceu, apoi trece la jurnalism, devenind redactor al revistei ,,Teatru” și la „Revista de pedagogie.” Semnează o cronică negativă pentru o piesă comunistă, imediat i se înscenează o presupusă colaborare cu reacționarii maghiari în perioada Revoluției maghiare anticomuniste din Budapesta, urmează arestarea și condamnarea într-un proces politic, prima sentință de un an, iar următoarea la șapte ani. După eliberare lucrează aproape un an în mină, apoi i se stabilește domiciliul obligatoriu la Craiova. Aici, în inima Olteniei, primește postul de secretar literar al Teatrului Național din Craiova, rămânând sub supravegherea Securității locale si centrale. Este în permanență supravegheat, filat mereu și ca o ironie a sorții consemnăm să ofițerul lui de caz a fost locotenentul Olimpian Ungherea, devenit scriitor după ce a ieșit din rândurile Securității.

Reușește să publice piese de teatru, povestiri și două romane pentru copii, cu ecou de critică extrem de redus. Se dorea menținerea lui permanență în anonimat. După 1989 cărțile sale au fost extrem de apreciate în rândul intelectualilor, un rol semnificativ în promovarea operei sale avându-l soția, Elisabeta Sîrbu. Marin Preda și-a construit personajul Victor Petrini din ,,Cel mai iubit dintre pământeni” după viața și personalitatea lui I.D. Sîrbu.

Planeta Petrila. Ion Barbu

Un cancer la esofag a dus la decesul scriitorului la 17 septembrie 1989. La 27 august 2009, lui Ion Dezideriu Sîrbu i s-a conferit, post-mortem, titlul de „Cetățean de Onoare al municipiului Petroșani” pentru întreaga activitate culturală, în Petrila există o școală care îi poartă numele, Petroșaniul și-a numit teatrul cu numele scriitorului, iar din 1991 există aici Fundația Culturală ,,Ion D. Sîrbu”.

Impresionantă este și casa memorială din orașul natal, Petrila. Situată pe o stradă ce azi îi poartă numele, este din 2010 îngrijită de Fundație iar omul care se ocupă de aproape este artistul Ion Barbu. Acesta a strâns în jurul lui un grup de voluntari inimoși și împreună au dat culoare casei care până la un moment dat era o ruină încleștată în uitare. Ion Barbu a continuat, creând pe amintirea mineritului petrilean o planetă, Planeta Petrila, un univers nou. Dacă aveți drum spre Petrila, la intrarea dinspre Petroșani, după trecerea căii ferate, veți vedea un mesaj filosofal vopsit pe pereții unei case:

„Petrila, o lume ce nu seamănă cu nicio așezare posibilă, cu nimic și nimeni de nicăieri…”.

Mai departe, puteți privi un peisaj ce vă va induce o stare de marasm, priveliștea a ceva ce a fost, pe vremuri, o mină cu cărbuni, cu mineri și atâtea povești.

Revenind la senzațional audio-book al lui Zoltan Butuc, în care lecturează cu vocea sa inconfundabilă (pentru o clipă ai totuși impresia că Leonard Cohen a învățat limba română și citește I.D. Sîrbu), vă invit să descifrați mesajul ascuns din aceste cuvinte ale lui Zoltan:

„Nu ştiam mare lucru despre mineri. Adică… asemenea ţie, căruia-ţi adresez invitaţia mea, o pală… îndepărtată imagine legată de duritate, viaţă grea sau… convulsii sociale care-au lovit inclusiv Bucureştii. De fapt câte ceva ştiam pentru că filmasem în ,,Prea târziu” în 1996.

După 20 de ani am intrat în mină. De curiozitate . . . din dorinţa de-a-mi înţelege prietenii. Am spus glumind, desigur, că ,,fac documentare pentru ceea ce filmasem în urmă cu 20 de ani”. 500 de metri sub pământ, 50 de minute doar că să ajungi până la al doilea cel mai dur abataj din acea mină. Un şut de 6 ore. Am ieşit după 4 da’ nu asta e important acum”.

Despre poveștile minerești, despre Sîrbu și lumea care a creat-o, despre necesitatea de a citi obligatoriu, de a trăi viața minerilor, adevărate personaje filosofice, Zoltan Butuc spune:

„Ion D. Sîrbu! Şi scriitura lui! Lumea acelor locuri. Şi, mai ales, lumea nevăzută a acestor locuri prin filtrul şi măiestria unui mare povestitor. Poveşti de care sufletul se umple iar mintea se poate mira. Mai avem capacitatea asta? Sau am pierdut-o?„

Eu cred că o mai avem, chiar dacă nu știm asta. Și tot ce trebuie să facem pentru a ne asigura că încă avem această capacitate este să ascultăm, cu ochii închiși, vocea guturală a lui Zoltan citindu-ne istoria lui Ion cel schimbat, a lămpii sau lecturând ,,Când ți-e femeia înger”. Și mergeți și mai departe în călătoria propusă de Zoli Butuc, ascultați și „Pitroceli muzicale şi povestiri minereşti”, un spectacol pe texte de Nichita Stănescu, I.D. Sîrbu şi Vasko Popa, pentru că el a mers mai departe cu iubirea lui nemărginită pentru, cum foarte frumos spune, „limba poezească”:

„Ce mă interesează pe mine este readucerea la lumină a unor texte bogate în conținut și semnificații. Dătătoare de speranță. Am crezut despre demersul meu că e desuet și va fi refuzat. NU e așa!!! Avem în continuare nevoie de Basm, de Poveste, de Poezie. Dacă speranța e coloana vertebrala a sufletului, atunci POVESTEA rămâne, în opinia mea, ultima șansă de viu. De respirare pe care o mai avem. Sau „o mai avem ?!!”.

Citeste si

• 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
• 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa

Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate

Recomandări autor