Reclamă
Dana Rogoz formează o familie cu regizorul Radu Dragomir de ani buni de zile. Cei doi formează un cuplu foarte frumos și stabil. Ei au deja un băiețel, Vlad, în vârstă de 6 anișori.
Radu nu este la prima căsnicie, acesta fiind în trecut căsătorit cu Ozana Oancea, la care a renunțat fără să stea prea mult pe gânduri, îndrăgostindu-se nebunește de Dana.
Reclamă
Acum, cei doi au decis să își mărească familia.
Pe data de 20 Mai, actrița a adus pe lume cea de-a patra membră a familie, pe micuța Lia Elena Dragomir, minunea lor de fetiță, foarte așteptată și iubită deja de toată lumea. Acum, micuța are deja împlinită mai bine de o săptămână, iar Dana, cum este o împătimită a blogului și adoră să își țînă fanii la curent cu tot ce se mai întâmplă în viața ei, a transmis un nou mesaj. Doar că de data aceasta nu a postat pe blog, ci pe pagina sa de Instagram, acolo unde are o comunitate foarte frumosă și care o susține în tot.
Pozele mult așteptate cu micuța Lia au fost imediat apreciate de toți fanii, cât și silueta de viespe a Danei, ce arată extrem de bine la doar o săptămână de la naștere.
”Azi Lia Elena a împlinit o săptămână de viață. Ce vârstă frumoasă: o săptămână! Ce zile de fericire pentru familia noastră! Nu îmi lipsește nimic, am tot ce îmi doresc. Acum câteva luni mă gândeam cum o să facem față singuri situației, fară bonă, fară bunici, fară alt ajutor. Iar azi mă gândeam că nu mi–aș fi dorit nicio secundă să fie altcineva în casă cu noi, care să mă ajute cu fetița. Sunt ca o cățelușă, care nu ar lăsa pe nimeni să se apropie de puiul ei.”
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa