Reclamă
Conservatorul Barbu Catargiu, o poveste de spus și generațiilor viitoare. După şedinţa tumultoasă a Adunării Deputaţilor din 8/20 iunie 1862, în care ultimele cuvinte pe care le-a rostit au fost: „Pacea, domnilor, pacea şi odihna sunt scăparea ţării, şi voi prefera moartea mai înainte de a călca sau a lăsa să se calce vreuna din instituţiile ţării”, avea să fie ucis mișelește.
De la şedinţa Adunării Deputaţilor, prim-ministrul Barbu Catargiu a plecat cu o trăsură în care se afla şi prefectul poliţiei, Nicolae Bibescu, îndreptându-se spre casă. Când trăsura a trecut pe sub clopotniţa de la Dealul Mitropoliei, Barbu Catargiu a fost împuşcat mortal de către o persoană rămasă până astăzi necunoscută.
Reclamă
Alături de Câmpineanu și Heliade
Conservatorul Barbu Catargiu, prim-ministru al întâiului guvern unitar al României, s-a născut la 26 octombrie 1807, în Bucureşti, ca fiu al marelui vornic Ştefan Catargiu şi al Tiţei (Stanca) Văcărescu, fiica banului Barbu Văcărescu.
A urmat, de la vârsta de 12 ani, Şcoala grecească de la Măgureanu, după care a trăit, în perioada 1825-1834, mai mult în străinătate, mai ales în Franţa, şi a făcut, la Paris, studii universitare de litere, drept, istorie, filosofie şi economie politică.
Revenit în ţară în anul 1834, s-a făcut remarcat în cercurile Societăţii Filarmonice din Bucureşti, alături de Ion Câmpineanu, I. Heliade Rădulescu ş.a.
A fost ales apoi membru în Obşteasca Adunare, unde a rostit discursul său de debut în sesiunea din anul 1842. În 1843, a fost numit, de domnul Ţării Româneşti Gheorghe Bibescu, director la Departamentul Dreptăţii. Pe perioada revoluţiei de la 1848 nu s-a implicat în evenimente, preferând să efectueze o călătorie în Austria, Franţa şi Anglia.
După Revoluție
După revenirea în ţară, a fost reconfirmat, la 12 octombrie 1848, de către caimacamul Constantin Cantacuzino, în funcţia de director la Departamentul Dreptăţii , „cinstea şi a domniei sale capacitate cerându-l în lucrările cele mai serioase ale statului”.
În decembrie 1848, Barbu Catargiu a fost numit şi suplinitor la Sfatul Vistieriei, iar în decembrie 1849 a fost înaintat la rangul de vornic de poliţie.
A fost numit apoi judecător la Înalta Curte, de unde a demisionat la 7 ianuarie 1856. A urcat, între timp, alte trepte ierarhice, până la cea de logofăt, iar la 18 octombrie 1858 a devenit titular al portofoliului Finanţelor.
La finele anului 1858 a fost ales membru al Adunării Elective care urma să desemneze noul domnitor şi s-a manifestat cu convingere pentru alegerea lui Alexandru Ioan Cuza şi pe tronul Ţării Româneşti.
În perioada 25 ianuarie- 26 martie 1859 a deţinut portofoliul Finanţelor în Consiliul de Miniştri, condus de I.A. Filipescu, iar pentru scurt timp, între 30 aprilie- 12 mai 1861 a fost preşedinte al Consiliului de Miniştri de la Bucureşti şi ministru de Interne.
A fost, de asemenea, membru marcant al Comisiei Centrale de la Focşani (1859-1862), a cărei menire era să elaboreze, după Unirea Principatelor, elaborarea legilor comune, şi, de asemenea, a condus dezbaterile Adunării Deputaţilor, în calitate de vicepreşedinte ales al acesteia.
Premier
La 22 ianuarie 1862 s-a format primul guvern unitar al României, care a fost încredinţat conservatorilor. Condus de Barbu Catargiu, guvernul avea opt miniştri (Lăuntru, Afaceri Străine, Finanţe, Lucrări Publice, Justiţie, Culte şi Instrucţiune Publică, Război, Control.
„Primul Guvern al României, instituit de Cuza Vodă la 22 ianuarie 1862, l-a avut în frunte pe Barbu Catargiu… şi aceasta spune totul asupra prestigiului, capitalului politic şi moral cu care era învestit ilustrul bărbat de stat”, scrie istoricul Stelian Neagoe, în cartea „Cazul Barbu Catargiu. O crimă politică perfectă”.
Primul-ministru Barbu Catargiu a deţinut, totodată, portofoliul Internelor, precum şi, după caz, interimatele Finanţelor şi Lucrărilor Publice. La 24 ianuarie 1862 a avut loc deschiderea, la Bucureşti, a Adunării, primul parlament unic al României.
Barbu Catargiu era un om de stat înzestrat cu un mare talent oratoric, „situat cu deplină îndreptăţire printre corifeii elocinţei româneşti din toate timpurile”, mai scrie Stelian Neagoe.
Cu prilejul dezbaterilor legate de problema agrară, Barbu Catargiu s-a opus cu putere emancipării clăcaşilor şi împroprietăririi acestora cu pământ de la marii moşieri, fiind ca atare un adversar al soluţiei propuse de Mihail Kogălniceanu.
În luna mai 1862, guvernul condus de Barbu Catargiu a depus la Adunare un proiect de lege rurală, anume cel care fusese elaborat în 1860 de Comisia centrală de la Focşani, şi care lăsa, practic, neatinse marile proprietăţi funciare.
Acest proiect propunea doar desfiinţarea obligaţiilor de clacă şi vânzarea sau închirierea unor loturi pe moşiile statului sau ale instituţiilor publice.
La 25 mai 1862, Mihail Kogălniceanu a rostit celebrul său discurs despre „Îmbunătăţirea soartei ţăranilor”, în care se pronunţă pentru împroprietărire şi abolirea clăcii, dar propunerea sa nu este luată în considerare, fiind respinsă de Adunare.
Aceasta din urmă a venit cu un contraproiect care prevedea împroprietărirea cu loturile avute în folosinţă. Se bănuiește că aceasta a fost cauza uciderii lui Barbu Catargiu.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
