Reclamă
Președintele Klaus Iohannis îl va primi miercuri, 4 mai, la Palatul Cotroceni, pe președintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, cu ocazia vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în țara noastră, la invitația omologului său român. Cei doi șefi de stat vor purta un dialog prin care vor acorda atenție specială evoluțiilor securității regionale, europene și euroatlantice, generate de agresiunea ilegală a Federației Ruse împotriva Ucrainei.
Klaus Iohnanis îl primește pe Frank-Walter Steinmeier la Cotroceni
Vizita președintelui Frank-Walter Steinmeier are loc în contextul aniversării a 30 de ani de la semnarea, la 21 aprilie 1992, a Tratatului dintre România și Germania privind cooperarea prietenească și parteneriatul în Europa, document-cadru emblematic al istoriei contemporane a relației bilaterale. Anunțul a fost făcut prin intermediul unui comunicat transmis de Administrația Prezidențială.
Reclamă
Așadar, consultările dintre cei doi lideri se vor concentra pe modalitățile concrete de dezvoltare și aprofundare ale relației româno-germane, care are caracter strategic. Încă de la începuturi, relația dintre România și Germania a fost definită de un dialog politico-diplomatic foarte activ, o dinamică economică în continuă creștere și contacte interumane speciale, facilitate de minoritatea germană din România și comunitatea românească tot mai numeroasă din Germania.
Cu ocazia vizitei liderului german, cei doi șefi de stat vor aborda, de altfel, perspectivele consolidării cooperării economice dintre cele două țări, în condițiile în care Germania este primul partener comercial al României, cu schimburi însumând în anul 2021 peste 35 de miliarde de euro, și al treilea investitor în economia românească.
Potrivit Administrației Prezidențiale, un alt subiect important va fi acordat evoluțiilor securității regionale, europene și euroatlantice, toate fiind generate de conflictul ruso-ucrainean care se desfășoară de mai bine de două luni. Șefii de stat vor mai aborda, în context, sprijinul acordat Ucrainei și refugiaților ucraineni, securitatea energetică, măsurile de consolidare a posturii de descurajare și apărare pe Flancul Estic al Alianței Nord-Atlantice, coordonarea pozițiilor în plan regional, european și în pregătirea Summitului NATO de la Madrid.
În același timp, agenda de discuții va cuprinde aspectele legate de sprijinul activ și cuprinzător de care au nevoie, în contextul regional actual, statele din vecinătatea Uniunii Europene, în special Republica Moldova, Georgia şi statele din Balcanii de Vest, inclusiv susținerea integrării europene a acestora.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri