Reclamă
Această iarnă ar putea aduce creșteri semnificative în cazul în care rezervele de gaz deținute de Uniunea Europeană nu reușesc să ajungă la nivelurile normale.
Rezervele sunt încă mici
În acest moment rezervele de gaz ale UE se află sub cât ar trebui și ar trebui ca până la 27 octombrie să ajungă la nivelurile normale. În caz contrar, după cum notează Politico, citat de Digi24, statele membre ar putea fi nevoite să plătească pentru gazele naturale prețuri similare cu cele plătite în iarna lui 2020.
Reclamă
Conform declarației făcute de Jack Sharples, cercetător în cadrul Institutului Oxford pentru studii energetice, Europa „merge pe sârmă”, dacă se ia în calcul faptul că rezervele de gaze naturale sunt încă mici.
Oficialul a mai declarat că anul trecut statele au reușit să facă față unei ierni neașteptat de lungi, pentru că rezervele de gaze naturale deținute de UE erau pline. Însă chiar și așa prețurile la gaz au înregistrat o creștere în ianuarie 2021.
Însă în prezent situația este departe de ceea ce se întâmpla în 2020. Anul acesta facilitățile de depozitare din UE au ajuns la o capacitate de umplere de doar 60%. Adică undeva la aproximativ 70 de miliarde de metri cubi de gaze naturale. Însă pentru a putea preîntâmpina fluctuațiile din piață, aceste rezerve ale UE ar trebui să ajungă la o valoare de cel puțin 80 de miliarde de metri cubi până la 1 octombrie, a mai explicat Jack Sharples.
Spre exemplu, pentru că Europa avea suficiente gaze ieftine, în martie 2020 s-a decis anularea transporturile americane de gaze naturale lichefiate (GNL). Cu toate că, aceste gaze ar fi asigurat o cantitate de gaze mai mare decât ar fi fost necesară în Uniune, la momentul respectiv.
Prețul de tranzacționare a metrului cub de gaze a crescut
După cum au anunțat reprezentanții platformei de tranzacționare a gazelor naturale din Olanda (TTF), s-a înregistrat o creștere de 15 dolari pe metrul cub, în prezent.
Această majorare a avut legătură cu faptul că pe piața globală s-a înregistrat o creștere a producție industriale în 2021, comparativ cu situația generată în 2020 de apariția crizei sanitare.
Un alt motiv care ar fi provocat o creștere a prețului are legătură dezastrele naturale, dar și întreruperile înregistrate, potrivit lui Mike Fulwood, cercetător în cadrul Institutul Oxford din Marea Britanie.
„Probabil că am pierdut anual o aprovizionare de aproximativ 20 de miliarde de metri cubi de gaz natural lichefiat, care reprezintă cam 5% din piaţă”, a declarat Fulwood.
Spre exemplu, numai în Europa, la zăcământul de gaz „Troll” din Norvegia, care este considerat cel mai mare de pe continentul european s-au înregistrat pierderi însemnate de gaz, datorate întreținerii neplanificate din 27 iulie. Ceea ce l-a făcut pe operatorul Equinor să accelereze producția în alte zone astfel încât să poată acoperi volumele reduse.
De asemenea, decizia din 6 august, a companie Gazprom, deținută de Rusia, de a reduce cantitatea de gaze naturale transportate prin conducta Yamal, care trece prin Belarus şi Polonia, a dus la o creștere a prețului.
Totodată, faptul că Gazproma a început să îşi retragă rezervele de gaze naturale depozitate în UE, astfel încât să-și poată onora livrările contractate, a agravat și mai tare problema stocării europene a gazelor naturale.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r