Primele fisuri în zidul roșu al Uniunii Sovietice și în zidul Berlinului. Căderea comunismului

Comunismul a câștigat o poziție puternică în lume în prima jumătate a secolului XX, o treime din populația lumii trăind sub o anumită formă de comunism până în anii 1970.

Cu toate acestea, doar un deceniu mai târziu, multe dintre marile guverne comuniste din întreaga lume au fost răsturnate. Ce a dus la acest colaps? De ce oameni din colțuri diferite ale lumii au simțit că este timpul pentru o schimbare? Dar mai ales de ce în anumite state a fost nevoie de forța brută pentru ca regimul comunist să piară?

Primele fisuri din zid

În momentul în care Iosif Stalin a murit în martie 1953, Uniunea Sovietică era văzută ca o putere industrială majoră. În ciuda domniei terorii care a definit regimul lui Stalin, moartea sa a fost deplânsă de mii de ruși. Ba chiar a adus un sentiment general de incertitudine cu privire la viitorul statului comunist. La scurt timp după moartea lui Stalin, a urmat o luptă pentru obținerea puterii în conducerea Uniunii Sovietice.

Nikita Hrușciov a ieșit în cele din urmă învingător, dar instabilitatea care a precedat ascensiunea sa în funcția de prim-ministru, i-a încurajat pe unii anti-comuniști din statele anexate din estul Europei, să dea o replică violentă față de alegerile lui. Revoltele atât din ​​Bulgaria, cât și din Cehoslovacia au fost rapid înăbușite, dar una dintre cele mai semnificative răscoale a avut loc în Germania de Est.

În iunie 1953, muncitorii din Berlinul de Est au organizat o grevă pentru condițiile din țară care s-au răspândit rapid în restul națiunii. Greva a fost rapid înăbușită de forțele militare est-germane și sovietice, care au trimis un mesaj puternic. Anume că orice disidență împotriva guvernării comuniste va fi tratată cu asprime.

Cu toate acestea, neliniștile au continuat să se răspândească în toată Europa de Est și au lovit cu un val de revolte. Val care se afla într-un continuu crescendo încă din 1956. Atunci când, atât Ungaria, cât și Polonia, au avut parte de demonstrații masive împotriva conducerii comuniste și a influenței sovietice.

Forțele sovietice au invadat Ungaria în noiembrie 1956 pentru a înăbuși ceea ce acum obișnuim să numim Revoluția Maghiară. Zeci de maghiari au murit ca urmare a invaziei, trimițând semnale de îngrijorare în întreaga lume occidentală. Deocamdată, acțiunile militare păreau să fi împiedicat activitatea anticomunistă. Doar câteva decenii mai târziu, va începe din nou și atunci se va produce schimbarea.

Mișcarea Solidarității

În anii 1980 se întrevede apariția unui alt fenomen care putea elimina în cele din urmă puterea și influența Uniunii Sovietice. Mișcarea de Solidaritate a fost susținută de activistul polonez Lech Walesa – a apărut ca o reacție la politicile introduse de Partidul Comunist Polonez în 1980.

În aprilie 1980, Polonia a decis să limiteze subvențiile alimentare, care constituiseră un stil de viață pentru mulți polonezi care sufereau de pe urma dificultăților economice. Muncitorii polonezi din șantierul naval din orașul Gdansk au decis să organizeze o grevă atunci când au fost respinse petițiile pentru majorarea salariilor. Greva s-a răspândit rapid în toată țara, muncitorii din fabricile din toată Polonia votând pentru a fi solidari cu muncitorii din Gdansk.

Grevele au continuat pentru următoarele 15 luni, cu negocierile în curs între liderii Solidarității și regimul comunist polonez. În cele din urmă, în octombrie 1982, guvernul polonez a decis să ordone legea marțială completă, care a văzut sfârșitul mișcării Solidaritate. În ciuda eșecului său final, mișcarea a văzut o prefigurare a sfârșitului comunismului în Europa de Est.

Gorbaciov

În martie 1985, Uniunea Sovietică a câștigat un nou lider, pe Mihail Gorbaciov. Gorbaciov era tânăr, gânditor și reformat. Știa că Uniunea Sovietică se confruntă cu multe probleme interne, dintre care cea mai mică a fost o recesiune economică și un sentiment general de nemulțumire față de comunism. El a dorit să introducă o politică amplă, axată pe restructurarea economică, pe care a numit-o perestroika.

Cu toate acestea, Gorbaciov știa că birocrații puternici ai regimului au stat deseori în calea reformei economice în trecut. El a trebuit să-i facă pe oamenii de partea sa să facă presiuni asupra birocraților și a introdus astfel două noi politici: glasnost (adică „deschidere”) și demokratizatsiya (democratizare).

Acestea au fost destinate să încurajeze cetățenii ruși din clasa medie. Ca să își exprime în mod deschis îngrijorarea și nemulțumirea față de regim. Gorbaciov spera că politicile sale vor încuraja oamenii să vorbească împotriva guvernului central. Și, astfel, să facă presiuni asupra birocraților pentru a aproba reformele sale economice intenționate. Politicile au avut efectul dorit, dar în curând au scăpat de sub control.

Când rușii și-au dat seama că Gorbaciov nu va reprima libertatea de exprimare nou câștigată, plângerile lor au depășit cu mult simpla nemulțumire față de regim și birocrație. Întregul concept al comunismului- istoria, ideologia și eficacitatea sa ca sistem de guvernare – a intrat în dezbatere publică. Nu mai era ceva de neatacat. Aceste politici de democratizare l-au făcut pe Gorbaciov extrem de popular atât în ​​Rusia, cât și în străinătate.

Căderea comunismului a fost ca un domino

Când oamenii din întreaga Europă de Est comunistă au avut vânt că rușii ar face puțin pentru a înăbuși disidența, au început să-și conteste propriile regimuri și să lucreze la dezvoltarea sistemelor pluraliste în țările lor. Unul câte unul, precum este în cazul dominourilor, regimurile comuniste din Europa de Est au început să se prăbușească.

Valul a început cu Ungaria și Polonia în 1989 și s-a răspândit în curând în Cehoslovacia, Bulgaria și România. Germania de Est a fost zguduită la rândul său de demonstrații la nivel național care au condus în cele din urmă regimul în punctul de a le permite cetățenilor să călătorească din nou în Occident.

O mulțime de oameni au trecut granița și atât berlinezii de est, cât și cei de vest (care nu avuseseră contact de aproape 30 de ani) s-au adunat în jurul zidului Berlinului, dezmembrându-l câte puțin cu târnăcoape și multe alte instrumente.

Guvernul est-german nu a putut să dețină puterea și reunificarea Germaniei a avut loc la scurt timp, în 1990. Un an mai târziu, în decembrie 1991, Uniunea Sovietică s-a dezintegrat și a încetat să mai existe.

A fost ultima moarte a Războiului Rece și a marcat sfârșitul comunismului în Europa, unde fusese stabilit pentru prima dată cu 74 de ani înainte. Deși comunismul aproape a dispărut, există încă cinci țări care rămân comuniste: China, Cuba, Laos, Coreea de Nord și Vietnam.

Surse:

• thoughtco
• britannica
• history

Citeste si

• 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
• 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r