Prin ochii cui privim noi spre Antichitate?

De cele mai multe istoria este folosită pe post de pretext. În contextul socio-politic istoria contează în măsura în care poate servi ca argument în nomenclatura și nevoințele conducerii. Mihai Eminescu a fost important atât timp cât servea ca exemplu naționalist în îndoctrinare, iar nu pentru valoarea sa istorică reală. În timpul antichității clasice, grecii au dezvoltat disciplina pe care astăzi o cunoaștem sub numele de istorie. Istoricii greci antici și-au compus lucrările intervievând martori oculari, studiind documente și folosind cercetări istorice anterioare.

Unii istorici greci antici chiar au participat în mod activ sau au asistat la evenimentele pe care le-au descris. Odată cu trecerea timpului, scrierile multor istorici greci antici s-au pierdut. Avem doar fragmente, citate sau referințe în lucrările care au fost scrise după ei. Indiferent dacă opera lor a supraviețuit sau nu în întregime, istoricii greci antici au modelat înțelegerea noastră despre Antichitatea clasică și studiul istoriei.

Istorici greci antici și părinții istoriei

Nu se ști mai nimic despre Homer, legendarul autor al Iliadei și Odiseei. Poezii epice în care este povestit Războiul Troian și consecințele acestuia. Identitatea lui Homer, perioada în care a trăit, circumstanțele în care a compus poemele, au fost dezbătute cu ardoare timp de secole. Unii merg atât de departe încât pun la îndoială însăși existența lui. Ceea ce nu poate fi contrazis este influența pe care operele sale au avut-o asupra istoriografiei occidentale și dezvoltării istoriei în Grecia Antică.

În timpul antichității, Războiul Troian a fost primul „eveniment istoric” înregistrat în Grecia Antică și a devenit fundamental. Lucrările lui Homer au fost citite pe scară largă și au fost încorporate în sistemele educaționale ale multor școli de filozofie. Drept urmare, numeroși istorici greci s-au inspirat din Homer atunci când și-au compus propriile istorii. Războiul troian a servit, de asemenea, ca punct de plecare pentru istoricii greci antici, deoarece a fost adesea primul eveniment despre care au avut cunoștință, iar eroii săi au fost legați de miturile și legendele fundamentale ale diferitelor triburi, dinastii, orașe, regiuni și regate. Unii, însă, l-au criticat pe Homer pentru modul în care a tratat zeii și s-au îndoit de versiunea sa despre evenimentele războiului troian. Deși toți aveau tendința să accepte că s-a întâmplat.

Herodot (c. 484-425 î.Hr.)

Herodot, așa-numitul „Tată al Istoriei”, s-a născut în orașul grecesc Halicarnassus, care făcea atunci parte din Imperiul Persan Achaemenid. Din motive necunoscute, dar care, probabil, au ținut de politica locală, Herodot a călătorit mult timp în Orientul Apropiat și în estul Mediteranei, Știm că a vizitat Samos, Egipt, Tir, Babilon, Atena, Magna Grecia și Macedonia. Marea sa operă, Istoriile, a fost concepută ca o încercare de a explica originile războaielor greco-persane. Această lucrare, care începe în perioada mitică, se concentrează pe anii 550-479 a. Chr. și se întinde pe 9 cărți.

Herodot a inclus o mulțime de informații în Istorii. Istoricul are o tendință spre digresiuni îndelungate pe probleme antropologice și etnografice. Deși opera sa a inspirat mulți istorici de mai târziu, Herodot însuși rămâne controversat și a fost denumit „Tatăl Minciunilor”.

Opera sa conține multe relatări legendare și fanteziste. Despre care istoricii spuneau că ar compensa cu valoarea divertismentului. Cu toate acestea, Herodot însuși afirma că se raporta la ceea ce i s-a spus. Ba chiar semnalează în text atunci când nu își credea sursa. Astăzi, o serie de aspecte mai fanteziste ale Istoriilor, cum ar fi amazoanele, au fost confirmate prin arheologie.

Tucidide (c. 460-400 î.Hr.)

Un aristocrat atenian, Tucidide, deținea o mină de aur, a servit ca general în timpul Războiului Peloponeziac, a supraviețuit ciumei din Atena și a fost în cele din urmă exilat din cetate pentru eșecul unei campanii militare din Tracia. Este cunoscut mai ales pentru Istoria scrisă de el. Astăzi este amintită sub numele de Istoria războiului peloponeziac. Această lucrare se întinde pe 8 cărți și descrie evenimentele unei perioade care cuprinde aproximativ 438-411 a. Chr.. Datorită faptului că lucrarea se încheie destul de brusc, se crede că Tucidide a murit la rândul să la fel de brusc.

Tucidide este, alături de Herodot, considerat „tată al istoriei”. Abordarea sa mai științifică, în care nu a recunoscut intervenția divină, împreună cu stilul său lispit de judecată, demonstrează că a încercat să raporteze evenimentele într-o manieră imparțială. Caracteristici ce au făcut să fie considerat și primul „istoric adevărat”. Cu toate acestea, recunoaște, de asemenea, în mod deliberat că a încercat să redea discursuri adecvate pentru figurile din Istoria sa. Textul a fost scris pe baza a ceea ce a considerat că ar fi trebuit să fie spus. Influența lui Tucidide asupra istoricilor greci antici și a istoriei occidentale a fost enormă.

Istoricii greci antici devin profesioniști

Xenofon (c. 430-354 î.Hr.)

Născut la Atena, Xenophon a fost un istoric, soldat și filozof grec antic care a făcut o armată de 10.000 de mercenari greci din Persia. Asociat cu Socrate și Platon, a avut legături strânse cu Sparta. Munca sa de istoric reflectă experiențele sale. Opera lui include: Anabaza, care detaliază martia celor 10.000. Ciropaedia,în care descrie viața timpurie a lui Cirus cel Mare. Agesilaus – o biografie a lui Agesilaus II, un puternic rege al Spartei.

Cea mai importantă lucrare a lui Xenophon a fost însă Hellenica sau „scrierile despre subiecte grecești”, care acoperă anii 411-362 a. Chr. și acoperă un total de 7 cărți. Această istorie a continuat de unde a rămas Tucidide și a fost menită să fie citită în primul rând de prietenii lui Xenophon, care participaseră la evenimentele descrise. Ca atare, Hellenica începe literalmente după propoziția finală a lui Tucidide. În general, Hellenica a fost pentru Xenophon un proiect profund personal și, deși îl urmărește stilistic pe Tucidide, se remarcă tendința sa pro-spartană și anti-democratică.

Ctesias (secolul V î.Hr.)

Ctesias era un grec care trăia în Cnidus, un oraș carian din Anatolia, acest vechi istoric grec trăia sub Imperiul Achemenid. Medic regal al regelui achemenid Artaxerxes al II-lea, el l-a însoțit pe rege în diferite expediții și și-a tratat rănile. Ctesias a avut acces la arhivele regale ale Imperiului Achemenid, pe care le-a folosit pentru a-și construi istoriile.

Este cunoscut pentru două lucrări, Persica și Indica. Indica reflectă cunoștințele și credințele achemenide despre India și este cunoscută doar ca fragmente și citate păstrate în operele altor istorici. Cealaltă lucrare a lui Ctesias, Persica, se întindea pe 23 de cărți și a fost scrisă inițial în opoziție cu Herodot și relatarea sa. Persica a fost foarte apreciată și larg citată în antichitate, deși chiar și atunci au existat îndoieli cu privire la fiabilitatea sa.

Theopompus (c. 380-318 a. Chr.)

Theopompus s-a născut pe insula Chios, acest vechi istoric grec a petrecut mult timp la Atena, unde tatăl său fusese exilat. În cetatea ateniană a studiat retorica. Cu sprijinul lui Alexandru cel Mare  a reușit să se întoarcă la Chios, dar a fost din nou exilat. S-a reorientat către curtea Egiptului ptolemeic. Cu pregătirea, ajutoarele și bogăția sa relativă. Theopompus a avut toate elementele necesare pentru a fi istoric.

Lucrările sale principale au fost Hellenica, care tratează istoria Greciei din 411-394 a. Chr., și Philippica, în care descrie domnia lui Filip al II-lea. Din ambele lucrări ne-au rămas câteva fragmente. Cu toate acestea lucrarea Philippica a fost foarte citată de istoricii de mai târziu. Theopompus nu a scăpat de critici. A fost criticat pentru divergențele sale îndelungate, dragostea față de poveștile fantastice sau romantice. Cât și pentru cenzurarea istoriei.

Cleitarchus (c. Mijlocul spre sfârșitul secolului al IV-lea a. Chr.)

Cleitarchus a fost unul dintre primii istorici greci antici ai lui Alexandru cel Mare. se crede că ar fi însoțit armata macedoneană în timpul campaniilor sale. Mai târziu a rămas activ la curtea lui Ptolemeu I Soter, fondatorul dinastiei ptolomeice din Egipt. Ca atare, a fost capabil să fie martor sau să poată vorbi martorii evenimentelor despre care a scris. Singura lui lucrare cunoscută, Istoria lui Alexandru, a supraviețuit sub forma a treizeci de fragmente.

Opera lui Cleitarchus, chiar dacă acum pierdută, a fost foarte populară în timpul Antichității și a fost citită la scară largă. A fost cea mai faimoasă istorie a lui Alexandru cel Mare. Mulți istorici de mai târziu, precum Plutarh, Aelian, Strabon, Quintus Curtius și Justin îl citează în lucrările lor. Cu toate acestea, a primit și partea sa de critici pentru stilul de scriere exagerat, care a afectat veridicitatea sa.

Chiar dacă acum mii de ani în urmă, istoricii greci antici au lăsat o amprentă de lungă durată în societatea occidentală modernă. Din epopeea homerică veche s-a născut călătoria modernă a eroului. Din documentația războiului antic, istoricii au putut studia cuceririle militare din timpul Antichității și dezvoltarea tacticilor moderne de război. Documentarea istoriei judiciare, politice, militariste, culturale și artistice din Antichitate a avut un impact incomensurabil asupra culturii occidentale moderne. Fără contribuțiile acestor istorici greci antici, lumea noastră ar arăta altfel.

Sursa: thecollector.com

Citeste si

• 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
• 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa