Problema relației dintre religie și Partidul Comunist Chinez. Credința ca mare amenințare a Partidului Comunist

Ideologiile au la bază nevoia unei credințe oarbe, doar așa oamenii pot fi ușor de manipulat. Secolul XX a fost marcat de unele dintre cele mai puternice guvernări totalitare care au schimbat multe aspecte în gândirea și comportamentul oamenilor. Lupta dintre ideologie și religie este veche și încă se mai poartă în unele părți ale planetei. Mai jos este prezentată succint relația dintre Partidul Comunist Chinez și religie.

În școlile din China încă din primele clase se începe o inoculare a propagandei antireligioase în mintea elevilor. Învață pentru început faptul că orice manifestare religioasă ține de un trecut ale cărui valori sunt depășite, fiind un fel de redută a feudalismului. Pentru ca țara să prospere este nevoie să se renunțe definitiv la orice tip de rit religios sau credință.

Toleranța față de religie a dispărut în timpul Revoluției Culturale (1966-1976), iar eforturile de eradicare a religiei devine o normă. Multe temple și texte religioase au fost distruse atunci. Călugării au fost torturați și umiliți, a fost un moment de răscruce în care majoritatea credincioșilor de diferite sorginți au încetat să își manifeste public religia. Societatea era marcată de violență și de multe tulburări politice.

În ziua de astăzi lucrurile nu s-au schimbat prea mult și poate părea abstract sau o realitate desprinsă dintr-un univers literar distopic, dar în toate mănăstirile din Tibet există câte o secție de poliție. Astfel, toate călugărițele și toți călugării sunt supravegheați în mod constant. De asemenea, în urmă cu 3 ani de zile se știa că există un număr de peste 1 milion de uiguri din Xinjiang, în mare parte musulmani, care erau închiși în lagăre de concentrare. Loc în care urma o reeducare, erau obligați să repete mai multe afirmații împotriva religiei musulmane. Libertatea putea fi obținută de bărbați dacă își rădeau, iar toți prizonierii, indiferent de gen, erau forțați să consume carne de porc și să profaneze Coranul.

În anul 1978 începe ascensiunea lui Deng Xiaoping ca lider suprem, imediat după decesul lui Mao Zedong. O schimbare ce marchează poziția credincioșilor chinezi, Partidul Comunist Chinez tolerând din nou în anumite limite religiile și manifestările credincioșilor. Se ajunge la o poziție asemănătoare perioadei de dinaintea Revoluției Culturale. Cele mai bine acceptate religii au fost Taoismul și Budismul chinez. Cu timpul, activitățile religioase ale templelor și nu numai s-au reluat, astfel PCC a înțeles că este imposibil de eradicat religia.

Credința ca mare amenințare a Partidului Comunist

Partidul Comunist Chinez este în mod public și oficial ateu, de altfel interzice oricărui credincios să facă parte din componența sa. Cu toate acestea, partidul susține în același timp că urmează reglementările Constituției din 1982 în care se prevede libertatea religioasă. Există și multe alte prevederi ale unor libertăți garantate de societățile și guvernele Occidentale. Dar, așa cum reiese din viața de zi cu zi a cetățenilor chinezi, Constituția, nu reprezintă un ghid la care să facă apel. Dacă drepturile lor sunt încălcate, instrumentul legii nu are nicio valoare, Constituția este mai degrabă un instrument de control al populației.

Articolul privitor la practicarea activităților religioase în China este cât se poate de ambiguu și ușor de manipulat, se prevede faptul că este permisă practicarea „activităților religioase normale”. Rămâne la latitudinea PCC să stabilească ce înseamnă „normal”, o semnificație ce s-ar reduce strict la activitățile religioase practicate în locurile și perioadele aprobate de guvern, astfel încât să vină în sprijinul obiectivelor și politicilor partidului.

Credincioșii trebuie să admită faptul că atât Dumnezeu, cât și alte entități supranaturale sau divine, sunt doar niște concepte create de oameni. Partidul Comunist consideră că toate religiile au un parcurs previzibil, se îndreaptă spre declin, chiar dacă se poate să aibă parte și de un punct culminant, în care să se bucure de o anumită popularitate.

În ultimele câteva decenii opresiunea față de credincioși pare să fi crescut considerabil. Pe de altă parte, lăcașurile de cult tind să atragă din ce în ce mai mulți adepți. Afinitatea religioasă începe să fie recunoscută public de unele dintre cele mai importante personalități publice. Se declară faptul că ar exista un număr de peste 200 de milioane de credincioși.

Activitățile religioase sunt permise grupurilor de credincioși dispuse să accepte prevederile guvernamentale. Au obligația să insufle spiritul patriotic în fiecare enoriaș, indiferent de vârsta pe care o are. Și, desigur, trebuie să admită faptul că religia și principiile pe care le promovează sunt simple superstiții lipsite de vreun fundament real. În mod paradoxal, au obligația să contribuie la eradicarea religiilor alături de guvern, fapt ce conduce automat la dispariția acestora. Prin urmare, toate obligațiile enumerate fac parte din practica religioasă „normală”, cel puțin din punctul de vedere al Partidului Comunist Chinez.

Partidul Comunist și Budismul

Odată ajuns la conducerea PCC în anul 2012, Xi Jinping, a dus mai departe planul de eradicare a religiei de pe teritoriul Chinei, astfel preia moștenirea lăsată din perioada Hu, care stabilea limitele Budismului și ale Taoismului (Daoism). Liderul comunist chinez s-a întâlnit în anul 2013 cu patronul spiritual al unei organizații budiste din Taiwan, mai apoi în anul 2015 luna octombrie, a fost găzduit, în provincia Jiangsu, cel de-al patrulea Forum Budist Mondial.

Înțelegem că a existat o anumită libertate a religiei, fiind, în anul 2014, găzduită și o conferință importantă de proporții internaționale a organizației budiste World Fellowship of Buddhists, fondată în Sri Lanka, 1950. În ciuda oferirii libertăților precizate mai sus, au fost impuse o serie de alte reguli, prin intermediul cărora se stabilea cât de mult putea conduce partidul activitatea organizațiilor budiste.

În primul rând, noua propagandă comunistă chineză, s-a bazat pe un aspect cât se poate de intim, partidul încercând să demonstreze că există o relație strânsă între el și tradiția chineză. Prin care se induce ideea că PCC promovează valorile tradiționale chineze. Astfel, se ajunge la ideea conform căreia este o obligație de natură ancestrală să fie promovate valorile socialiste fundamentale prin intermediul religiei.

În cadrul unui discurs susținut de Xi la ONU și UNESCO, spunea că trebuie să mulțumească contribuției importante a Budismului în fortificarea și formarea culturii chineze. Subliniind în același timp și contribuția Chinei în dezvoltarea Budismului. O declarație care i-a determinat pe mulți lideri și adepți ai Budismului să creadă că religia lor nu va fi niciodată îndepărtată din „idealurile Chinei”, anunțând că urmează o epocă prosperă pentru Budism în cadrul Chinei.

O perspectivă cât se poate de optimistă, tocmai de aceea trebuie amintită o realitate pesimistă. Atât Budismul cât și Taoismul au parte de o atentă supraveghere. Liderii și credincioșii trec prin trei filtre de control și observați, de amintit în primul rând Asociația Budistă din China (BAC) și Asociația Taoistă Chineză (CTA) care sunt declarate oficial asociații neguvernamentale, ce ar trebui doar să ghideze dezvoltarea și mobilizarea comunităților religioase.

Urmează Administrația de Stat pentru Culte (SARA) și Departamentul de Lucru al Frontului Unit al PCC. Ale căror obligații sunt de  gestionare a relațiilor cu entitățile ce nu fac parte din PCC, prin urmare toate grupările religioase, cărora, așa cum am menționat mai sus, nu le este permis să adere la componența partidului comunist. Membrii organizațiilor de control se infiltrează în structura comunităților religioase, ocupând diverse funcții, astfel încât să supravegheze atent toate activitățile și toți membrii acestora.

Liderii budiști manifestă supunere și loialitate crescute față de PCC și agenda acestuia de guvernare. Însă asta nu le garantează liniștea, au parte de o relație cât se poate de încordată. Pentru a face față cenzurii și restricțiilor drastice au dezvoltat diverse căi de rezistență. De exemplu, au exploatat toate lacunele din lege, reușind să își extindă spațiul pentru practicile religioase. Există numeroase organizații caritabile religioase neînregistrare, prin intermediul cărora își promovează credințele și valorile cultivate.

Partidul Comunist Chinez și-a propus să ofere alternative ale religiilor care să promoveze patriotismul. Propaganda și campania lor de subminare a religiei nu și-au atins scopul, cel puțin nu în totalitate. Partidul rămâne în continuare o autoritate, puterea lor opresivă fiind greu de ținut în frâu. Liderii și membrii comunităților religioase fac cu greu față restricțiilor și se poate ca în timp aceștia să devină din ce în ce mai puțin rezistenți. Fapt ce animă și Partidul să persiste în promovarea și aplicarea unei astfel de politici anti-religioase.

Surse online:

theasiadialogue.com;
freedomhouse.org;
cfr.org.

Citeste si

• 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
• 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r

Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate