Reclamă
Gabriel Dorobanțu a avut parte de un an greu în care a fost nevoit să facă față multor probleme. Decesul unui membru important din familie, infectarea sa cu Covid-19 și audierile de la DIICOT l-au făcut pe bărbat să se consume mai mult decât și-ar fi dorit.
La începutul anului trecut, bărbatul a căzut pradă unor hoți profesioniști care au reușit să îl lase fără câteva zeci de mii de euro. Acesta nu a fost singurul păgubit care a fost nevoit să ajungă în fața judecătorilor pentru a-și putea recupera banii.
Reclamă
Infractorii adoptaseră o metodă destul de simplă. Făceau rost de numărul de telefon al persoanelor cunoscute care aveau sume destul de mari de bani, contactau diferiți operatori de telefonie mobilă cu scopul de a schimba numărul inițial cu altul, iar apoi se foloseau de cartela cea nouă pentru a intra pe conturile de socializare ale victimelor.
Aceștia schimbau parolele, le cereau oamenilor diferite sume de bani și uneori comandau tot felul de produse pe care vedetele trebuiau să le plătească. Din fericire, oamenii legii au reușit să îi prindă destul de repede pe cei implicați, iar Gabriel Dorobanțu și-a recăpătat prejudiciul.
Problemele de sănătate l-au ținut departe de mama sa
După ce a scăpat de audierile de la DIICOT, Gabriel Dorobanțu a început să se simtă din ce în ce mai rău. Bărbatul a fost testat pozitiv cu Covid-19, iar starea lui de sănătate a început să se înrăutățească de la o oră la alta. Medicii l-au internat de urgență și au făcut tot posibilul să îi ofere acestuia cel mai bun tratament pentru a combate virusul care se instaurase în corp.
După ce a ieșit din spital, bărbatul a făcut o mulțime de declarații legate de perioada respectivă. Acesta susține că a avut parte de cea mai bună îngrijire a medicilor, însă recunoaște că s-a temut foarte tare pentru viața sa. Faptul că obosea destul de repede și nu mai putea duce același stil de viață activ ca până atunci, l-au făcut pe bărbat să se consume atât de tare, încât a ajuns să cântărească 65 de kilograme în momentul în care s-a externat.
Cea mai mare durere a artistului a fost că nu a reușit să fie alături de mama sa, așa cum și-ar fi dorit în ultimele sale zile de viață. Femeia nu se mai putea ridica din pat, iar artistul era singurul ei sprijin. În momentul în care bărbatul a intrat în spital, mama sa ajunsese să fie într-o stare destul de gravă. La doar 10 zile de la externarea lui din spital, femeia a încetat din viață.
„Sunt experiențe teribile prin care treci prin viață pe care n-ai mai vrea să le ai. Nu că te face luptător, dar așa e viața, nu ai ce face. Depinde cum gândești, de liniștea ta interioară pe care trebuie să o ai”, a mărturisit artistul la Acces Direct.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r