Reclamă
Practica magiei negre era considerată în perioada medievală una dintre cele mai oribile crime împotriva umanității, egală cu violul și chiar crimele sângeroase. Frica oamenilor față de cei care-și vindeau sufletul Diavolului, precum și dorința Bisericii de a lupta împotriva acestor practici păgâne au dus la adevărate mascare în istorie, toate în numele credinței și a biruinței binelui.
Frica de vrăjitoare s-a născut începând cu secolul al XIV-lea, când a apărut credința că forțele răului le dăruiau celor care-și dedicau viața cauzei forțe miraculoase, prin care puteau aduce haos și durere în rândul comunității lor.
Reclamă
Liniștea coloniei din Salem, Massachusetts, avea să fie zdruncinată în anul 1692, când un grup de adolescente au declarat că au post posedate de Diavol și și-au ațintit ura asupra mai multor femei din vecinătate. Localnicii înspăimântați aruncau vina pe oricine le părea o prezență suspectă, iar numărul celor găsite vinovate de astfel de practici s-a majorat în mod rapid.
Începutul proceselor din Salem
În acest context a fost creat un Tribunal special al Salemului, al cărui singur scop era să judece și să pedepsească vrăjitoarele de acolo. Prima lor victimă a fost o femeie pe nume Bridget Bishop, care a fost executată numaidecât prin spânzurare. În următoarele săptămâni, nu mai puțin de 18 alte presupuse practicante ale magiei negre au avut aceeași soartă, fiecare dintre ele sfârșind într-un mod brutal. Ulterior, numărul celor acuzați a crescut la 150, printre aceștia numărându-se chiar și copii sau membri ai clerului religios.
Odată acuzate, vrăjitoarele erau judecate de o comisie specială, printre care s-au numărat și magistrații Jonathan Corwin și John Hathorne. Acestea erau ulterior interogate și judecate, iar martorii erau chemați să-și depună mărturia împotriva lor. Cum frica era deja instaurată în rândul localnicilor din Salem, tot mai mulți încercau să se implice și să scape orașul de forțele întunecate. Urmau apoi scene groaznice, în care cele acuzate încercau în zadar să-și dovedească nevinovăția. Cu toate că aceste ieșiri erau însoțite de plânsete și urlete de agonie, rezultatul era de cele mai multe ori aceleași: pedeapsa cu moartea.
Nu este clar cum presupusele practicante ale magiei forțelor întunecate ar fi reușit oricum să-și demonstreze nevinovăția, mai ales că majoritatea erau suflete inocente, însă multe din ele renunțau în cele din urmă. Au existat persoane care și-au ales singure moartea, recunoscându-și faptele odioase în fața juraților. Multe dintre ele încercau să-și cumpere libertatea și ofereau informații false despre alte presupuse vrăjitoare, dar nici acest lucru nu le garanta salvarea. Eforturile lor nu făceau decât să mărească numărul victimelor, care oricum era destul de mare. Judecata vrăjitoarelor nu se termina însă în momentul în care inima acestora înceta să bată, ci era ațintită apoi către familiile lor. Teama că această artă întunecată se transmitea în rândul celor înrudiți era atât de mare, încât procesele continuau și în rândul acestora.
Numărul celor închiși și anchetați era atât de mare, încât închisorile își depășiseră de mult capacitatea de prizonieri. Dintre toți, vrăjitoarele erau considerate cele mai periculoase, așa că erau închise în cele mai întunecoase încăperi și legate cu lanțuri de pereți. Autoritățile credeau că aceasta este singura cale prin care sufletele lor nu vor evada și nu vor mai fi capabile să invoce spiritele malefice care să le vină în ajutor.
Procesele din Salem și-au atins apogeul de cruzime în luna Septembrie a aceluiași an, când simpla execuție a celor găsiți vinovați nu mai era considerată suficientă pentru a preveni practicarea vrăjitoriei. Astfel, un bărbat pe nume Giles Corey a fost torturat și apoi ucis în mod public pentru că a refuzat să ia parte la propriul proces. Legea de atunci impunea ca orice individ care se opunea autorităților și formalităților de judecată să fie omorât și chinuit. Acesta a fost dezbrăcat de haine în fața mulțimii și obligat să stea întins pe pământ, apoi peste trupul său a fost așezată o pancardă grea, cu bolovani deasupra. În cele din urmă, numărul bolovanilor a crescut, iar corpul acuzatului a fost strivit după 3 zile de chin de greutatea lor.
Chiar dacă atmosfera din Salem în acele momente era groaznică, căci localnicii nu știau în cine să se încreadă sau care va fi următoarea persoană acuzată și închisă, nu toți credeau în existența forțelor întunecate. Mulți dintre ei chiar se opuneau acestor procese, pe care le considerau inutile și foarte nocive comunității lor.
Sfârșitul proceselor din Salem și numărul total de persoane ucise
Toate aceste practici și procese aveau să se termine în luna Octombrie a anului 1692, când Tribunalul a fost desființat și înlocuit de un altul. În momentul respectiv mai existau doar 52 de persoane care urmau să fie judecate, însă niciuna dintre ele nu a mai fost condamnată din lipsa dovezilor, care acum era necesară. Așa se face că ultimele „vrăjitoare” de la Salem au fost eliberate, iar autoritățile și-au prezentat în mod public scuzele față de acestea.
În total, în cele câteva luni de Procese în Salem, 18 persoane au fost găsite vinovate și executate, în datele ce urmează:
Bridget Bishop (10 Iunie)
Sarah Good (19 Iulie)
Elizabeth Howe (19 Iulie)
Susannah Martin (19 Iulie)
Rebecca Nurse (19 Iulie)
Sarah Wildes (19 Iulie)
George Burroughs (19 August)
Martha Carrier (19 August)
John Willard (19 August)
George Jacobs (19 August)
John Proctor (19 August)
Alice Parker ( 22 Septembrie)
Mary Parker (22 Septembrie)
Ann Pudeator (22 Septembrie)
Wilmot Redd (22 Septembrie)
Margaret Scott (22 Septembrie)
Samuel Wardwell (22 Septembrie)
Martha Corey (22 Septembrie)
Mary Easty (22 Septembrie)
Singurul care a refuzat procesul și să fie judecat a fost Giles Corey, care a fost torturat până șa moarte în data de 19 Septembrie.
Nicio vrăjitoare nu a fost arsă de vie în timpul Proceselor de la Salem
Având în vedere interesul pentru vrăjitoare și miturile care s-au format în jurul acestora, mulți cred că în timpul Proceselor de la Salem victimele au fost arse de vii pe rug. În realitate însă, această legendă este falsă, practica incendierii celor condamnați la moarte fiind interzisă prin lege. În momentul respectiv, în Massachusetts se respectau legile dictate de Regatul Angliei, iar arderea pe rug nu era o modalitate de executare acceptată. Singurii care sfârșeau astfel erau criminalii deosebit de periculoși și doar după cu fuseseră în prealabil spânzurați, înecați și tăiați în sferturi.
În alte tări și regiuni, moartea prin ardere pe rug era o practică foarte populară pentru cei acuzați de vrăjitorie. Doar prin acest mod se credea că sufletul celui posedat de Diavol va fi exterminat pentru totdeauna și nu se va întoarce să-și caute liniștea și răzbunarea. Simbolismul acestei metode de execuție datează încă din Antichitate, când focul era considerat un element purificator pentru păcate și boli.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
