Reclamă
Chiar dacă sunt foarte folosite și adesea o alternativă ieftină și la îndemână, produsele de plastic sunt o mare problemă pentru mediu.
Mai ales că aceste produse ajung să se dezintegreze în zeci de ani, lucru care nu este deloc de dorit, mai ales în contextul încălzirii globale. Și în plus, astfel de produse devin foarte problematice pentru animale, ajungând să le pună viața în pericol.
Reclamă
Însă după cum arată o Ordonanță adoptată miercuri de Guvern, astfel de produse de unică folosință ar putea să dispară în curând de la rafturi. Farfuriile, tacâmurile, paiele din plastic, dar și paharele și alte recipiente din polistiren, vor fi interzise în curând.
Decizia trebuia adoptată acum aproape 2 luni
Potrivit noii ordonanțe produsele menționate anterior nu vor mai putea fi puse la vânzare. Cu toate că autoritățile ar fi trebuit să adopte această decizie cu aproape două luni în urmă, pentru a respecta cererile Uniunii Europene, acest lucru s-a întâmplat abia acum. Iar noile reguli vor fi puse în aplicare la finalul lunii august.
Prin acestă decizie, oficialii UE urmăresc ca plasticul să fie cât mai puțin utilizat. Urmând ca în 2026 cantitatea folosită pentru producerea lor să fie redusă undeva la jumătate.
Datele au arătat că 70% dintre deșeurile care ajung în apă și pe plajă, pun în pericol sănătatea, atât a oamenilor cât și a altor viețuitoare.
Barna Tanczos a vorbit despre noua Ordonanță
În urma acestei hotărâri, ministrul Barna Tanczos a vorbit despre produsele de unică folosință care vor fi scoase de la vânzare.
Printre aceste produse se numără: paharele pentru băuturi, inclusiv capacele acestora, recipientele pentru alimente, beţişoarele pentru urechi, tacâmurile, furculiţele, cuţitele, lingurile, beţişoare chinezeşti, farfurii, paie pentru băuturi. Totodată, în curând la raft nu se vor mai regăsi nici agitatoarele, dar nici paharele confecționate din polistiren expandat.
“Vorbim de acele filtre care conţin plastic şi pentru retragerea acestora din piaţă va trebui să se implementeze sisteme de transfer al responsabilităţii din partea producătorilor de ţigări , de exemplu. De asemenea, se va aplica şi pungilor de fast-food din plastic subţire”, a spus ministrul Mediului, după cum notează Agerpres.
Nici produsele de plastic din materiale plastice oxo-degradabile şi echipamentele de pescuit care au în compoziție plastic nu se vor mai regăsi pe rafturi.
Ministrul Mediului a mai transmis că pe lângă interzicerea acestor produse vor mai fi introduse noi reguli, astfel încât cantitatea de plastic folosită să fie redusă. Nu în ultimul rând, după cum a anunțat Barna Tanczos se vor stabili și noi reguli privind marcarea produselor.
“Care sunt măsurile cuprinse în ordonanţă? Se interzice punerea pe piaţă a unor anumitor produse de unică folosinţă şi aici vorbim de produsele din Anexa B (…), unde sunt trecute acele produse pe care le-am înşirat adineauri: beţişoare pentru urechi, cu excepţia care ele intră în domeniul de aplicare în domeniul sănătăţii, tacâmurile, farfuriile pentru băuturi, agitatoare, beţe care se ataşează de baloane, recipiente pentru alimente fabricate din polistiren expandat şi recipiente pentru băuturi fabricate din polistiren expandat şi pahare pentru băuturi din polistiren expandat. În acelaşi timp vom avea reguli noi pentru reducerea consumului, vor fi reguli noi pentru marcarea produselor”, a mai transmis oficialul.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa