Reclamă
Meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie au anunțat prognoza meteo pentru prima zi a săptămânii. Conform meteorologilor astăzi va fi o vreme frumoasă, însă în anumite zone va continua să plouă.
Pentru astăzi sunt așteptate valori termice mai ridicate față de zilele precedente, cu temperaturi ce se apropie de cele medii anuale. Cerul va fi variabil, cu înnorări în a doua parte a zilei, iar pe arii restrânse sunt șanse destul de mici de precipitații sub formă de ploaie. Meteorologii anunță că există posibilitatea ca precipitațiile să fie însoțite de tunete și descărcări electrice, având caracterul unor ploi de vară.
Reclamă
Ploile vor predomina în zonele montane, în zonele din nord vestul țării, precum și în nordul teritoriului. Pe timpul nopții, ploile vor fi prezente și în localitățile din sud-vestul țării.
Vântul va sufla slab, până la moderat, cu intensificări pe litoral și în zonele montane, la altitudini înalte. Temperaturile maxime ale zilei vor varia între 14 și 23 de grade Celsius. De partea cealaltă, valorile minime se vor încadra între 1 și 11 grade Celsius.
Prognoza meteo pentru Capitală anunță că astăzi va fi o vreme frumoase, însorită, cu valori termice ridicate. Vântul va sufla slab, iar pe timpul nopții va avea intensificări. Cerul va fi senin în prima parte a zilei, cu șanse reduse de ploaie. Temperaturile vor înregistra valori maxime de 20 de grade, iar minimele termice ale zilei ajung la 7 grade.
Cum va fi vremea pe 9 mai, în principalele orașe din țară
- Brașov: 17 grade Celsius, Precipitații: 17%, Umiditate: 40%, Vânt: 10 km/h
- Iași: 20 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 44%, Vânt: 13 km/h
- Constanța: 16 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 69%, Vânt: 11 km/h
- Tulcea: 20 grade Celsius, Precipitații: 11%, Umiditate: 44%, Vânt: 10 km/h
- Sibiu: 19 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 46%, Vânt: 11 km/h
- Bacău: 19 grade Celsius, Precipitații: 13%, Umiditate: 45%, Vânt: 13 km/h
- București: 20 grade Celsius, Precipitații: 18%, Umiditate: 41%, Vânt: 20 km/h
- Craiova: 20 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 37%, Vânt: 25 km/h
- Oradea: 22 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 49%, Vânt: 9 km/h
- Cluj Napoca: 21 grade Celsius, Precipitații: 17%, Umiditate: 46%, Vânt: 10 km/h
- Timișoara: 22 grade Celsius, Precipitații: 30%, Umiditate: 44%, Vânt: 7 km/h
- Alba Iulia: 21 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 47%, Vânt: 12 km/h
- Târgu Jiu: 19 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 48%, Vânt: 11 km/h
- Baia Mare: 21 grade Celsius, Precipitații: 11%, Umiditate: 46%, Vânt: 12 km/h
- Suceava: 20 grade Celsius, Precipitații: 15%, Umiditate: 47%, Vânt: 17 km/h
- Botoșani: 21 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 42%, Vânt: 11 km/h
- Miercurea Ciuc: 17 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 50%, Vânt: 14 km/h
- Ploiești: 19 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 41%, Vânt: 18 km/h
- Buzău: 20 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 41%, Vânt: 16 km/h
- Târgoviște: 19 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 42%, Vânt: 16 km/h
- Galați: 20 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 42%, Vânt: 11 km/h
- Brăila: 20 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 43%, Vânt: 11 km/h
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri