Propunere șoc: Supermarket-uri și Mall-uri închise după ora 13.00 în weekend – Monden
Home > Social Media > Propunere șoc: Supermarket-uri și Mall-uri închise după ora 13.00 în weekend

Reclamă

Social Media

Propunere șoc: Supermarket-uri și Mall-uri închise după ora 13.00 în weekend

Propunere controversată: închiderea supermarket-urilor și mall-urilor după ora 13.00, în weekend.

Reclamă

Subiectul închiderii supermarketurilor și mallurilor după ora 13:00 în weekenduri este intens discutat în prezent între patronate și reprezentanții Guvernului. Scopul acestei măsuri ar fi acela de a permite angajaților să petreacă mai mult timp cu familiile lor. Propunerea a devenit un punct central de discuție între reprezentanții marilor lanțuri de magazine românești și premierul Marcel Ciolacu, cu accentul pus pe metode prin care producătorii, distribuitorii, și retailerii pot fi sprijiniți.

Inițial, s-a propus ca hipermarketurile să fie închise complet în weekend, propunere care a generat controverse între comercianți. Marile lanțuri de magazine au exprimat temeri că această măsură ar putea duce la reducerea numărului de angajați, în vreme ce micii comercianți susțin că acest lucru nu se va întâmpla deoarece consumatorii se vor adapta la noile programe de funcționare.

Reclamă

Feliciu Paraschiv, vicepreședintele Asociației Naționale a Comercianților Mici și Mijlocii (ANCMM), subliniază că ar exista 200.000 de angajați în retail care ar beneficia de mai mult timp liber în cazul închiderii magazinelor în weekend. „Am discutat cu premierul Marcel Ciolacu găsirea unor soluții pentru sprijinirea producătorilor români, comerțului românesc, magazinelor românești, scăderea inflației și reducerea prețurilor. Una dintre măsurile pe care noi am propus-o a fost închiderea lanțurilor de supermarketuri și hipermarketuri mai mari de 1.000 de metri, sâmbăta și duminica”, explică Paraschiv.

Totuși, reprezentantul ANCMM afirmă că măsura nu poate fi implementată din cauza mai multor impedimente. „Nu putem închide în weekend hipermarketurile pentru că apar discrepanțe și discriminări între diferitele forme de retail. Am zis să le închidem pe toate sâmbăta și duminica, de la ora 13.00. Comercianții mici au spus că au o problemă de perisabilitate. Am convenit că ar fi cel mai indicat să închidem sâmbătă la ora 13.00 sau 14.00 sau 15.00, la cât se stabilește, și duminică la fel, la ora 13.00, 14.00 sau 15.00. Rațiunea e forța de muncă ce e din ce în ce mai greu de găsit“, detaliază Feliciu Paraschiv.

Premierul Marcel Ciolacu a intervenit în dezbatere subliniind dificultatea deciziei, deoarece aceasta implică dictarea orarului de cumpărături al românilor. „Nu este o decizie ușoară. Acum trebuie să fim corecți, că nu există evaziune la supermarketuri, în primul rând. În al doilea rând nu știm dacă acoperim nevoia cetățenilor, dacă închidem supermarketurile. Nu era vorba numai de supermarketuri, era vorba de toate magazinele alimentare. Și atunci românilor li s-a spus să-și facă aprovizionarea până sâmbătă la prânz. Eu nu pot să le spun românilor când să se ducă la magazin să-și cumpere alimente, totuși e decizia dumneavoastră, a mea, a fiecăruia dintre noi, dar am dat-o în calcul să vedem totuși impactul. Nu e o decizie ușoară dar, dacă avem un sistem alternativ viabil, atunci se poate ajunge la o astfel de decizie”, a comentat Marcel Ciolacu.

Citeste si