Reclamă
Președintele rus, Vladimir Putin, a făcut din nou declarații care au uimit la nivel internațional. Liderul Rusiei a transmis oficial că este de părere că modul în care Occidentul îi învață pe copii că își pot schimba sexul este de-a dreptul revoltător.
Putin nu susține copiii transgender
Liderul rus a susținut un discurs oficial la Soci. Destul de dur și de tranșant, Putin a transmis că este „aproape o crimă împotriva umanității” ca băieții și fetele să învețe cum să devină transgender, conform Daily Mail.
Reclamă
„Este îngrozitor când copiii din Occident sunt învățați că un băiat poate deveni fată”, a spus Vladimir Putin, susținând că astfel se poate ruina viața unei generații de copii.
Putin este unul dintre liderii renumiți pentru lupta împotriva LGBT. În situația din Rusia, unde căsătoriile între persoane de același sex și „propaganda gay” sunt interzise, iar Putin susține că atât timp cât el se află la putere, nimeni și nimic nu va da o lege care să permită astfel de relații, unii oameni creează revolte.
Constituția Rusiei susține că mariajul poate exista doar între un bărbat și o femeie și, de asemenea, interzice persoanelor transgender să adopte copii, pentru a nu sprijini familiile de acest tip să ducă mai departe astfel de atitudini. De mai multe ori, comunitățile LGBTQ au încercat să iasă în stradă și să își strige drepturile, însă în Rusia, autoritățile intervin imediat și nu permit astfel de evenimente.
Potrivit unor studii, o cincime dintre ruși își doresc eliminarea membrilor LGBTQ. Rușii au adoptat o lege împotriva propagandei gay în 2013, iar de atunci, scandalurile par să nu se mai termine. Cu toate acestea, Putin nu se lasă și transmite că nici măcar o comunitate LGBTQ din Rusia nu va avea liniște și legalitate în fapte, fiind permanent catalogată ca un exemplu negativ. Și în majoritatea țărilor din Europa, LGBTQ nu este permis, iar membrii comunităților ies des în stradă pentru a-și striga drepturile și pentru a cere să fie egali cu celelalte persoane care aleg să trăiască după valorile morale cu care se nasc.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri