Reclamă
Poetul, prozatorul și traducătorul Radek Fridrich s-a născut în anul 1968 în orașul Děčín din Boemia de Nord. A absolvit boemistică și germanistică la Universitatea Jan Evangelista Purkyně din orașul Ústí nad Labem, unde, în urma absolvirii, a rămas să predea în calitate de lector universitar. Astăzi predă la Școala Medie Sanitară din orașul în care s-a născut. În afară de literatură este interesat și de jurnalistică, de arta plastică și de culegerea folclorului de graniță ceho-german. În anul 2012 i s-a decernat prestigiosul premiu literar Magnesia Litera pentru cea mai bună carte de poezie din anul 2011.
Radek Fridrich, Răposatele (Traducere din limba cehă și prefață de Mircea Dan Duță, frACTalia, 2018) se ocupă de poveștile de viață nefericite, ale celor învinși de soartă, de figurile încruntate și ostenitele destine ale femeilor (mai ales) în companii nefericite și murind așteptând miracole salvatoare. Pe coperta patru ne explică autorul însuși care a fost contextul în care a luat naștere cartea: „Inițial am vrut să creez o continuare în variantă feminină a destinelor prezentate în cartea Glăsuiesc morții / Die Totenrede (Librăria Municipală Děčín, Nomisterion, 2001). Mă deranja faptul că respectivul volum prezenta o perspectivă unilaterală, patriarhală, masculină, de o insensibilă exclusivitate. Dar, pe parcursul anului în care am început să lucrez la noul volum, textele s-au diversificat, s-au dezvoltat, iar în carte au pătruns povești ale unor femei despre care citisem sau auzisem, texte paraliterare și descrierile primelor fotografii realizate în zona Elveției Cehești. Volumul Răposatele a apărut neobișnuit de rapid, între aprilie 2009 și aprilie 2010”
Reclamă
Influențat de tot ceea ce înseamnă viața și mai ales cealaltă dimensiune, moartea în orașul Děčín, de inscripțiile de pe pietrele funerare, tot mai scurte, neetalând nici măcar esențialul despre ființa trecută în neființă, poetul decide să prelungească informațiile pe care le obține, să le creeze o identitate, să suprapună peste realitate versiuni posibile ale realităților celor pe care nu i-a întâlnit. Lirica seamănă cu ceva ce se mai scria prin vechile antologii anglo-saxone, nu știu de ce acolo mă duce cu gândul. Evenimente cât mai corect politic redate și trebuie să o spunem că suntem încântați să aflăm că se vrea dreptate în rândul femeilor, chiar și numai, fie ea, lirică în acest context. Dreptate pentru Chelnerița Petra, Anna Kerda, Franziska Hille, Marie Anna Ettrich, Marie Anna Theissig, Erna Fischer s.a.m.d.
O carte de mici dimensiuni (carte de buzunar), dar o carte vie, care exprimă și inexprimabilul și dă glas unor femei, așa cum ziceam, care au fost oropsite, ne place tipul acesta de masculinitate empatică manifestată de autor și care oferă lecția aceasta autorității patriarhale. Nu forma poetică este calea gloriei în poezia lui Radek, cât mai degrabă formula narativă și expresivitatea cu care alege să etaleze controversele familiilor tradiționale. Evidențiază trăsături de caracter, problema moralității și a eticii în societate și în microspațiul conjugal. Pierderea copiilor este un fenomen care îngenunchează puterea cuplului, au loc tragedii inegalabile, în fond, îmi pare că am văzut o piesă de teatru regizată de Radu Afrim. Un bloc, multe destine separate, oameni suspendați în balcoanele lor, deasupra pământului, despărțiți de zidurile și gardurile proprietăților lor, de pietrele lor funerare, de sarcofage și pereți de beton. Echidistanți și solemni și parcă dorindu-le reînvierea, autorul, nu ne părăsește în suflul mortuar, ne oferă soluții de viețuire, ca o viață subterană, off grid.
Poveștile lirice din volumul de față stau bine ca niște sisteme fotovoltaice generând acele intensități electrice de care nu se bucură o singură casă, pentru că își scoate poveștile din orașul în care locuiește și ni le transmite într-o manieră în care ne binedispune prin traducătorul acestor treceri autorizate de o forță universală. Ne poartă prin luminișuri și ceață, prin legături și dimineți, codru și Piscul Trandafirului, porecle de îndrăgostiți, șoapte de amor. Trebuie că Fridrich și-a exersat aici talentul de scenarist și actor îmbrăcând pielea atâtor personaje și imaginând caractere și stiluri de viață, imaginând situațiile lor și mai ales ce gândeau în momentele-limită. Epistole sunt scrise cu mâinile celor morți, imagini cu ei în viața lor, tot ce s-a împlinit și tot ce nu se va împlini vreodată. Ce trist să observi că destinele abundă în evenimente sărace în calm, voie bună și dragoste. Predomină premonițiile negative și acceptarea, supunerea, stările vegetative, pragmatismul, loialitatea și rareori replica sau revolta. Asta însemna viața femeilor în secolul 20 și ni se dă mai clar în scris: „Fostu-mi-a bărbat Franz Ettrich,/zis Fefenfranz//Numai cât un fiu i-am dăruit,/ce al tatălui său nume-l poartă.// Zămislit-am dară și la curând vreme/ dintre voi plecat-am./ Iară el nicicând nu m-a iertat.”(Marie Anna Ettrich (răposată pe 21 martie 1910 la 20 de ani), p.19). Dă glas unor femei (fără mari funcții, femei obișnuite cu vieți obișnuite) care nu au apucat să-și transmită mesajele, care nu au apucat să fie iubite sau apreciate, nu au apucat să primească mulțumiri pentru eforturile depuse, sau pur și simplu respectul cuvenit. Face loc de îndreptare unei istorii a femeilor. Una nedreaptă corectată prin forța poetică din Răposatele. Este un tribut incontestabil adus victimelor femei, un sertar plin de contra-epistole.
Răposatele, aici!
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
