Rainer Maria Rilke: poetul care îl găsește pe Dumnezeu în toate lucrurile – Monden
Home > Cultură > Celebrități > Rainer Maria Rilke: poetul care îl găsește pe Dumnezeu în toate lucrurile

Reclamă

Celebrități Literatură

Rainer Maria Rilke: poetul care îl găsește pe Dumnezeu în toate lucrurile

Rainer Maria Rilke: poetul care îl găsește pe Dumnezeu în toate lucrurile

Reclamă

Rainer Maria Rilke (1875-1926) a fost un renumit poet și scriitor austriac. Cunoscut mai ales pentru poeziile sale, Rilke a făcut o fuziune dintre misticism și observarea lumii. În timpul vieții, a fost apreciat doar de anumite cercuri dar a devenit popular în toată lumea în deceniile următoare. În acest articol, vom oferi detalii despre viața și opera lui Rilke.

Copilăria și adolescența

René Maria Rilke se naște la Praga, pe atunci capitala Austro-Ungariei. Tatăl său, Josef Rilke, a renunțat la o carieră militară în care nu a avut succes și a devenit angajat feroviar. Mama lui, Sophie, se trăgea dintr-o familie bogată din Praga. Căsătoria lor a fost nefericită și s-a destrămat în 1884. În comparație cu soțul ei, Sophie era mult mai ambițioasă în ceea ce privește statutul social. Copilăria lui Rilke a fost marcată de doliul mamei sale pentru sora lui, care murise la o săptămână după naștere. Sophie l-a tratat pe Rilke ca și cum ar fi fost fata pe care o pierduse. Îl îmbrăca și îl mânuia ca și cum ar fi fost o păpușă.

Reclamă

În 1886, la vârsta de 10 ani, Rilke a fost trimis la o academie militară pentru a dobândi statutul social pe care tatăl său nu reușise să-l obțină. În 1891, după cinci ani nefericiți petrecuți acolo, tânărul sensibil și poetic s-a îmbolnăvit și a plecat. Din fericire, unchiul său a recunoscut talentul băiatului și l-a trimis la o școală pregătitoare germană pe care a urmat-o până a fost exmatriculat, un an mai târziu. La vârsta de 16 ani, Rilke s-a întors în Praga. În perioada 1892-1895, s-a pregătit pentru examenul de admitere și l-a promovat. Pentru un an, a studiat literatura, filozofia și istoria artei la Universitatea Charles din Praga.

Relația cu Lou Andreas-Salomé

Până în 1895, a publicat, pe banii lui, un volum de poezii de dragoste intitulat „Viață și cântece” – Leben und Lider, iar apoi încă două volume. Primelor poezii le lipsește observația precisă care-i va marca opera ulterioară. În 1897, fiind student la München, Rilke a cunoscut-o pe scriitoarea Lou Andreas-Salomé, în vârstă de 36 de ani, de care s-a îndrăgostit. Salomé era o femeie independentă, foarte inteligentă și deschisă, și l-a influențat foarte mult pe tânărul artist. Relația lor a durat până în 1900. Salomé a contribuit la educația lui emoțională, tratându-l aproape ca o mamă.

L-a sfătuit pe René să-și schimbe numele în Rainer, un nume cu rezonanță germană, mult mai puternic. Cei doi vor menține legătura până la moartea poetului. Salomé l-a dus pe Rilke în două călătorii în Rusia, unde l-a cunoscut pe Lev Tolstoi. Rilke s-a îndrăgostit de cultura acestei țări care, alături de Boemia, i-au influențat foarte mult opera. Acolo a avut un sentiment aproape religios, simțind cum realitatea interioară se reflectă în lumea înconjurătoare. Experiența i-a întărit înclinațiile mistice și spirituale.

Căsătoria și Primul Război Mondial

În 1900, Rilke rămâne în grupul de artiști din Worpswede, unde scrie poezii inspirate pe care le publică. O cunoaște pe sculptorița Clara Westhoff, fosta elevă a lui Auguste Rodin (fondatorul sculpturii moderne) și se căsătoresc în anul următor. În decembrie 1901, se naște fiica lor, Ruth. Căsătoria a fost un eșec dar nu au divorțat niciodată din pricina statutului de catolic al lui Rilke, deși nu era practicant. Cei doi s-au separat și în vara anului 1902, Rilke s-a mutat la Paris pentru a scrie o carte despre sculptorul Auguste Rodin. La scurt timp, a devenit secretarul și prietenul lui Rodin. Mai târziu, au venit soția și fiica sa.

Perioada petrecută în Paris a fost cea mai productivă din punct de vedere poetic. În 1905, este publicată „Cartea orelor”, una dintre marile sale opere. Urmează „Poezii noi”(1907) și „Caietele lui Malte Laurids Brigge”(1910), singurul roman al lui Rilke. Intră într-o perioadă de neliniște interioară și călătorește în Africa de Nord și Europa. Din păcate, aceste călătorii nu au reușit să-i redea inspirația. Asta până când Prințesa Marie de Thurn und Taxis l-a invitat la Castelul Duino, lângă Trieste, Italia. Acolo începe să scrie „Elegiile Duino”, carte neterminată ani de zile.

Primul Război Mondial îl prinde în Germania și i se interzice să se întoarcă în casa din Paris, care îi este confiscată. O mare parte din război și-o petrece la München iar patriotismul său se transformă în opoziție față de eforturile de război germane. Adoptă o atitudine politică de stânga și susține Revoluția Rusă din 1917, precum și Republica Sovietică Bavareză din 1919. În ascensiunea fascismului în Europa, Rilke păstrează tăcerea în această privință, temându-se probabil pentru viața lui. La sfârșitul vieții, îl laudă pe Mussolini într-o scrisoare, considerând că fascismul a fost un regim bun. Rilke nu era făcut pentru război și l-a cuprins disperarea când a fost chemat să urmeze pregătirea militară. Petrece șase luni la Viena dar se întoarce la München după intervenția unor prieteni influenți.

Timpul petrecut în armată îi înăbușă creativitatea. Este rugat să țină o prelegere în Elveția și se mută acolo pentru a scăpa de haosul de după război. Aleargă în căutarea unui loc pentru a-și termina volumul de poezii pe care-l începuse acum zece ani. Își stabilește reședința permanentă la Château de Muzot, un turn medieval aproape prăbușit în care abia poate locui. Patronul său, filantropul Werner Reinhart, plătește pentru repararea turnului iar poetul este cuprins de o creativitate intensă. În câteva săptămâni, termină volumul „Elegiile Duino”, pe care îl dedică gazdei sale, Prințesa Marie. Volumul este publicat în 1923 și marchează punctul culminant al întregii cariere. La scurt timp, publică „Sonetele către Orfeu”, una dintre cele mai apreciate opere ale sale.

Teme literare

Poeziile lui Rilke au o natură foarte emoționantă. Unii critici i-au numit primele poezii „insuportabil de sentimentale”. Cu timpul, pe măsură ce se dezvoltă spiritual, poezia crește odată cu poetul. „Cartea orelor” este un ciclu de poezii format din trei părți, cele trei faze ale dezvoltării spirituale. În volumul „Poezii noi”, se poate observa interesul pentru lumea obiectivă. „Elegiile Duino” se concentrează pe singurătate, misiunea artistului, viață și moarte. În „Sonetele către Orfeu”, sunt prezente sentimente de bucurie și încântare. Opera sa este bazată pe reinterpretarea personajelor din mitologia greacă. În timpul călătoriei în Italia, Rilke vede picturile lui El Greco, fapt care îl inspiră să folosească imaginea îngerilor în poezie.

„Caietele lui Malte Laurids Brigge”(1910), singurul roman al lui Rilke, este bine primit. O altă operă în proză este „Scrisori către un tânăr poet”. În 1902, poetul Franz Xaver Kappus, în vârstă de 19 ani, studia la Academia Militară Theresian. Citește opera lui Rilke și află că poetul studiase la aceeași școală. Hotărăște să îi scrie pentru a-i cere părerea, deoarece nu se putea decide: să urmeze o carieră militară sau să devină poet. Colecția de scrisori este publicată de Kappus în 1929, la trei ani după moartea lui Rilke. Acesta îi oferă un sfat emoționant, spunându-i tânărului poet să ignore criticile și să nu caute faima: „Nimeni nu te poate sfătui și nimeni nu te poate ajuta. Nimeni. Există o singură cale: intră în tine însuți.”

Moartea

Începând cu 1923, Rilke începe să aibă probleme de sănătate care îl obligă să petreacă mult timp la un sanatoriu din munți, lângă Lacul Geneva. Se luptă cu depresia dar nu încetează să lucreze: traduce poezie franceză – André Gide și Paul Valéry. Pe 29 decembrie 1926, moare de leucemie la vârsta de 51 de ani, într-un sanatoriu din Montreux. Este înmormântat lângă orașul Visp, Elveția.

Când voi muri, tu Doamne, ce vei face?

Când voi muri, tu Doamne, ce vei face?
Îţi sunt ulciorul (de-n cioburi m-aş preface?)
Şi băutura-ţi sunt (de m-aş strica îţi place?)
Îţi sunt veșmântul ce va să te-mbrace,
cu mine sensul tău dispare.
Dacă m-am dus n-ai casă-n care
cuvinte să te-ndemne cu ardoare.
Din ostenitele-ţi picioare-ţi cad mereu
sandalele de catifea ce îţi sunt eu.
Mantaua ce o porţi ţi se desprinde.
Privirea ta ce-o simt pe-al meu obraz
atât de caldă o primesc, ce-n orice caz
mă va urma şi căuta cu mult necaz –
va pune pietre reci în poala care
le va purta înspre apus de soare.
Ce ai să faci, tu Doamne? Mi-este teamă

Citeste si




Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate