Reclamă
Raul Bribete este poet, autor de proză scurtă, eseist și exeget literar. Născut la 3 ianuarie, 1987 în Oravița. A debutat editorial în anul 2008 cu două volume de versuri la editura Marineasa. A publicat volumele de poeme: Tornada de hârtie, poeme, (2008); Caniculă în diamant, poeme, (2008); Spada, poeme, (2010); Sărutul iudei, (33 de poezii), (2011); Să nivelezi un munte cu tăvălugul, (2014) (poeme în proză, volum nominalizat pentru premiul Uniunii Scriitorilor, Filiala Timișoara, în anul 2015); Case aici case acolo, (poeme) (2017).
În ceea ce îl privește pe Raul Bribete, am de făcut o confesiune, care să repare o situație de ego dintr-o vreme în care Oravița mi se prezenta ca un loc fabulos, intim, neașteptat. Mă aflam la începutul acestei povești despre poezii, tocmai ce cunoșteam o parte din lumea literară și așa se face că într-un mod neprevăzut l-am cunoscut pe Raul, doar ego-urile poeților nu sunt întotdeauna cele mai poetice, în ciuda liricii pe care o scriu. Am urmărit parcursul său literar, din 2016 și până azi. Trebuie să spun că întotdeauna mi s-a părut că vocea sa s-ar fi putut face remarcată, dar nu este genul de poet care să caute neapărat faima, cât însingurarea, dar un soi de izolare specifică personalităților remarcabile. Intangibil și sihastru, reușește astfel să își convertează gândurile în versuri, dar nu orice fel de versuri, existențialiste, cu mustrări de tată.
Reclamă
Bine, hai să vedem acum ce ne spune să nivelezi un munte cu tăvălugul. Așa cum spun Șerban Forță și Mircea Cavadia, semnatarii copertei patru, Raul scrie o poezie la care nu ne așteptam astăzi, reușește să își mențină linia și aș îndrăzni să zic, metoda chiar. Ceea ce aș putea să îi reproșez la un moment dat, poate ar fi devitalizarea discursului prin forajul în memorie și construirea discursului psihologic. Terapeutic și modest, acest discurs, dar nu lipsit totuși de mici răbufniri la adresa omenirii aparent indolente, dar nu preferă oamenii vii (pentru adresare), ci mai degrabă pe cei morți: „uneori scriu poezii în cinstea morților,/ pentru că ei, sărmanii, sunt Vechi și Noi,/ pentru că ei, sărmanii sunt mereu/ în prezentul încă al nostru.// În mine liniștea e ca înghețată,/ sunt tânărul larg la inimă, și uneori urât la căutătură,/care își ține în sine neliniștile vechi.” (Omul fără piept, p.44)
Apreciez că aici văd capacitate exegetică, o conștiință poetică extrem de puternică, știe clar cum se scrie poezia, că alege să se alinte uneri, își cunoște valoarea, cunoaște registrele în care se poate plimba, și se plimbă destul de des. Nu este interesat de interiore, seamănă mai degrabă textele sale cu textele unui șaman înconjurat de furtunul emitent de aburul amețitor. Amețitor este și discursul său și mesajele sale, oscilant și sensibil și apoi tăios, te face să treci prin toate stările umane, dar să-ți amintești de B.P.Hașdeu și ale sale întrunii de dragul spiritismului. Nu cheamă morții neapărat, dar emite ipoteza că în spațiul comun există suflete de tot felul, unele incluse în formă, altele rătăcind prin mulțime.
Mă duce cu gândul la opozițiile enunțate și de Eliade, sacru/mundan; trup/suflet; real/ ireal; și diversele forme de adevăr. Nu știu cât de laice sunt poemele de aici, de aceea îndrăznesc să zic aceea că Raul Bribete este profet în țara lui, dar ca orice profet nu este neapărat vizitat, remarcat, gratulat și recunoscut ca atare. Unitățile de măsură cu care măsoară poetul, nu sunt aceleași cu care se măsoară emoțiile în societatea marcată de noile politici non-conservatoare și nonreligioase. Nu este un poet care să se poată integra, în mod evident, în elita poeților conduși de politicile liberale, sau marxiste. Am stabilit că își păstrează ideile în mod consecvent. Închis în sine reușește să ni se dezvăluie treptat cu fiecare carte. Tocmai pentru că timbrul său poetic este unul atât de insolit, cred că ar trebui lecturat. Este fără îndoială un poet al cantității, așa cum ați văzut în bios. Aș vrea să îl împrietenesc cu voi. Să împrietenesc poezia lui cu cea pe care voi o citiți acum. E important să îl aveți în mapa voastră.
E posibil să îl întâlniți rar, pe la lansări de carte, la târguri de carte: Gaudeamus, Bookfest, sau poate chiar mergeți să îi cereți un autograf la Oravița, poate nu în mod special, dar de se va întâmpla să treceți pe acolo, să știți că e un loc al poeziei, pentru că există cel puțin un poet care trăiește pentru poezie. Bag eu mâna în foc. Și dacă mergeți, ajungeți acolo, cereți-i iertare din partea mea, pentru că nu am știut, nu am putut, nu am avut maturitatea sau disponibilitatea să fiu altfel atunci. Începuse să ningă, era iarnă și mă gândeam la copilul meu și la poezia pe care tocmai o țineam în mâini. Tocmai îmi dăruise Raul cele cinci cărți ale sale. Habar n-aveam că voi scrie vreodată despre ele, dar azi este despre să nivelezi un munte cu tăvălugul și despre acele amintiri. Cred că voi mai scrie și despre alte cărți ale acestui poet. Am căzut la pace. Da, Raul?
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
