Raul Constantinescu, Athanor – ochi din jad – Monden
Home > Cultură > Literatură > Raul Constantinescu, Athanor – ochi din jad

Reclamă

Literatură Premium

Raul Constantinescu, Athanor – ochi din jad

Raul Constantinescu, Athanor
Sursa imagine: liceanul.com

Reclamă

Raul Constantinescu (pseudonimul literar al lui Constantin Constantinescu; alte pseudonime: Ieronim Holumb, Constantin Paleologu, Matei Constantinescu, Romulus Constantinescu.) s-a născut la 6 august 1944 în localitatea Bradu de Sus, jud. Argeș. Licențiat al Facultății de Filologie, secția Limba și literatura română a UBB din Cluj-Napoca (1967). A activat ca profesor de limba și literatura română la Școala Generală din Silvașu de Jos, jud. Hunedoara, la școli generale din Brazi – Rîul Mare – Retezat, Orlea și Hațeg, precum și Liceul Teoretic din Hațeg, azi Colegiul Național I.C. Brătianu.

A urmat cursuri de perfecționare la Universitatea de Vest din Timișoara. A inițiat Cenaclul literar „Sarmis” din Hațeg. A fost redactor-șef al publicației locale de opinie și cultură „Arena” din Hațeg. În prezent este pensionar. A debutat cu poezii în revista Steaua din Cluj-Napoca, în anul 1966. A colaborat cu poezii originale, traduceri, eseuri, recenzii și culegeri de folclor la mai multe reviste din țară. A debutat editorial în 1985 cu grupajul poetic Aleatoriu în volumul antologic Alpha ’85, Editura Dacia, Cluj-Napoca.

Reclamă

Într-o zi mă trezesc cu un mesaj de la conjudețeanul Raul Constantinescu. Ne știm de pe facebook, acolo unde se petrece mare parte din activitatea literară în vremea pandemiei. Venise cu gândul să-mi trimită o carte a sa, cea mai recentă dintre ele. Desigur că am fost bucuroasă, așa cum sunt mereu când vine vorba de cărți. Așa că nu mult a durat până să o și primesc. E vorba de Athanor (Limes, 2021). Despre carte scriu pe coperta patru patru figuri literare, dar cel puțin două dintre ele cunoscute: Mircea Petean, Angela Nache-Mamier, Iv Martinovici și Valeria Manta Tăicuțu. Așa că volumul de poeme se bucură încă de la momentul publicării, din fașă de laude. Nu știu dacă eu voi fi în stare să creez numai laude în jurul acestei cărți, dar măcar sper să prind punctele esențiale pe care să le scot în evidență.

Ce e ciudat, și pornesc cu acest handicap, e că atunci când scriu despre cărțile altor autori, am senzația că sunt un moderator care vorbește singur în fața unui televizor, din acest motiv deseori mă simt mai relaxată să nu mă iau în foarte serios. Dar totuși îmi amintesc autorii care mă urmăresc, îmi scriu, mă etichetează, practic îmi atrag atenția că sunt pe fază în legătură cu tot ceea ce monden face. Acum poate nu e drept să răpesc din spațiul recenziei ca să fac micile mele confesiuni în legătură cu ce înseamnă, sau cum simt eu vizavi despre a scrie despre cărțile altor poeți/ scriitori în calitate de poetă/ scriitore. Căci nu îmi asum pentru aceste recenzii poziția de critic literar, sau mai știu eu ce altă titulatură flamboaiantă.

Revenind la Athanor, am să spun că nu m-a surprins versificația textelor, mai cu seamă că citisem antologia lui Benjamin Fundoianu, Herța și alte priveliști, mi se pare că există o oarecare legătură între acestea, cu diferența că tematica Athanor e purt catharctică și mai ales de inspirație divină, propovăduind adevăruri biblice mai degrabă, decât adevăruri sufletești și mundane. Vorbim aici despre o ținută regală a rimei, care nu va fi abandonată până la finalul cărții, și își asumă aici Raul Constantinescu, 138 de pagini de poezie. Cartea se împarte în trei secțiuni: Calea Regală, Duhul Focului, Dauritul Drum. Cam pretențioase unele cuvinte, și dacă vorbim despre un poet deja ajuns la maturitate, cel puțin biologică, poate ne-am fi așteptat și la maturitatea poetică de a nu epata în sofisticheuri. Pentru că știm și noi, nu cele mai sofisticate cuvinte fac neapărat poezia, dimpotrivă. Dar iată, miza epatării, a corectitudinii lingvistice, ține la tot ceea ce este prețios și frumos, la estetică și în numele esteticii sacrifică ideile. Își păstrează un ritm anume. Nu iese din spațiul ocupat pe pagină de poemele sale. Dar asta și pentru că, poate ține la o evidență a elementelor vizuale.

Athanor, acest cuptor în care se transformă totul în aur, așa Raul Constantinescu își varsă conținutul interior pe masa de lucru, îl trece în cuptor și la un moment dat, după ce timpul de ardere a trecut, fiecare emoție interioară probabil că se scoate la suprafață într-o formă prețioasă și trupul se poate încununa și împodobi cu aceste forme prețioase noi ieșite din miraculosul mecanism de schimbare a tuturor celor ale întunericului. Poate că a și reușit poezia de aici să atenueze câteva efecte negative și poate că va mai reuși să tămăduiască la răstimpuri pe câte cineva. Dar în orice caz, mă aștept să văd în viitor de la acest poet o poezie ceva mai relaxată, nonidealizantă și pur și simplu ea însăși fără îmbălsămări și precauții textuale.

Poate că fără grija față de rimă s-ar găsi idei care să ne facă atenți pe foi, să ne lase să ne tragem sufletul acolo aproape, fără să avem senzația repetitivității. Să respirăm aerul hunedoream pe care îl aduce cu sine poetul și să celebrăm că am avut șansa să primim una dintre cele mai frumoase dedicații, chiar dacă nu am dat la schimb una dintre cele mai frumoase recenzii. Sunt întotdeauna loială poeziei. Cred că poezia sa are nevoie de o resuscitare, nu știu de cât timp scrie Raul Constantinescu în formula aceasta, dar îl provoc la altceva.

Citeste si