Războinicii Ninja. Asasini și spioni în Japonia medievală

Ninja (alias Shinobi) erau asasini specializați, sabotori și agenți secreți ai războiului medieval japonez. Ei erau susținători foarte bine pregătiți ai artelor marțiale, ceea ce mai târziu a devenit cunoscut sub numele de ninjutsu sau „arta ninja”. Aceste forțe speciale erau adeptele deghizării, înșelăciunii, și asaltului, de obicei, pe timp de noapte, atunci când păreau niște umbre rapide în hainele lor tradiționale. Au fost angajați începând cu secolul al XV-lea. Datorită anonimatului miserios și a formării lor îndelungate în școli specializate, au dobândit o reputație oarecum exagerată pentru fapte fantastice și jocuri de arme, ceea ce i-a făcut personaje perfecte pentru cărți de benzi desenate moderne și pentru jocuri pe calculator.

Arte Marțiale & Ninjutsu

În Japonia medievală, au existat nu mai puțin de 18 arte marțiale individuale (bugei sau bujutsu). Pe lângă cele mai familiare, care sunt încă practicate astăzi, cum ar fi judo, jujutsu și kendo, au existat cele care implicau călărie și înot. Una dintre cele 18 a fost arta ninja sau ninjutsu, care s-a dezvoltat în timpul perioadei Edo (1603-1868 d.Hr.). Cu toate acestea, ninja ca forțe speciale militare au fost în funcțiune încă din secolul al XV-lea și în perioada statelor beligerante (aka Sengoku Jidai, 1467-1568). Japonia, după luptele interne care au lovit-o, avea nevoie de recunoaștere, de inteligență și de spionaj pentru a stabili exact cine au fost sau cine ar putea fi dușmanii țării în viitorul apropiat.

Un ninja avea două roluri principale: rolul de asasin și rolul de spion pentru a aduna informații cu privire la mișcările și planurile inamicilor. Pentru aceste scopuri, ei au folosit deghizări și au învățat arta înșelăciunii. Identitatea reală a unui ninja de succes era ascunsă, pentru a asigura propria lor siguranță și pentru implicarea în operațiunile viitoare. Ninja au fost folosiți pentru a provoca, în general, cât mai multe perturbări în spatele liniilor inamice în timpul raidurilor comando pe timp de noapte.

În afară de bandele organizate de ninja, au existat mulți ninja independenți care își ofereau serviciile celui mai mare ofertant în vremurile secolelor al 15-lea și al 16-lea în Japonia. Liderii vicleni angajau ninja pentru a se infiltra în bandele ninja ale inamicului. În scopul recunoașterii într-un grup, erau folosite parole la întâmplare. Un ninja trebuia să stea în picioare ori de câte ori auzea parola și oricine se așeza, începea să trezească suspiciuni.

Tacticile de subterfugiu, ambuscadă și înșelăciune, precum și utilizarea de arme proiectil, a însemnat că ninja nu se bucurau de reputația înaltă pe care o aveau războinicii samurai. Prin perioada Edo și pacea care a urmat dominației Tokugawa din Japonia, ninja nu mai erau necesari și arta marțială ninjutsu s-a dezvoltat doar pentru a-și continua tradițiile. Au fost scrise manuale ilustrate ca ghiduri pentru viitorii practicanți, cel mai faimos fiind shukai-ul Bansen, compilat de Fujibayashi Samuji în 1676.

Formarea unui ninja

Cea mai veche abordare a formării ninja a fost folosită de anumite familii de războinici samurai care și-au transmis abilitățile de la tată sau maestru (sensei) la fiu. Acestea au devenit celebrele familii ninja, fapt care explică de ce anumite localități au stabilit tradiții lungi de producere a războinicilor specializați. Din copilărie, un viitor ninja trebuia să învete să călărească, să înoate și să se ocupe de arme de toate felurile. Din secolul al XV-lea, ninja erau antrenați în tabere speciale care puteau implica sate întregi. Unele școli au devenit deosebit de renumite, cum ar fi școlile Iga și Koga. Deoarece liderii nu doreau ca rivalii să le copieze tacticile, toată pregătirea s-a făcut pe cale orală, ca nu cumva învățăturile scrise să cadă in mâinile dușmanilor.

Un ninja era instruit pentru a fi apt fizic și pentru a avea o constituție atletică; sărea de la înălțime, peste șanțuri și alte obstacole – o abilitate deosebit de utilă care este, probabil, originea legendelor care implică ninja care zboară. În plus, ei erau instruiți să lucreze în echipe de acrobați, pentru a învăța să urce la înălțimi mai mari. Ninja putea arunca cârlige cu precizie, dispunea de o scară pliabilă și de frânghii. Ninja au dobândit abilități utile: ascunderea, abilități de supraviețuire pentru a trăi în afara țării, au învățat să citească topografie și hărți, să înțeleagă indicațiile schimbărilor meteorologice, utilizarea explozivilor, se amestece otrăvuri, să incendieze o clădire. Când lucrurile nu mergeau prea bine într-o misiune, apelau la artele de evacuare și la medicină.

Costumația

Deși nu există texte medievale care să descrie în detaliu ținuta unui ninja, cea mai obișnuită reprezentare în arta japoneză de la începutul secolului al XIX-lea, îi descrie ca fiind îmbracați în negru. Motivul alegerii este evident – cea mai mare parte a muncii lor era făcuta pe timp de noapte. Există, de asemenea, o convenție a artelor de performanță japoneze: un personaj poartă negru pentru a spune publicului că este invizibil. Cu toate acestea, ninja purtau uneori o armură de plăci metalice cusute pe țesătură sau se deghizau (cerșetori, călugări sau muzicieni, de exemplu).

Când un ninja trebuia să se infiltreze, purta constumatia inamicului. Ținuta clasică era formată din pantaloni, o jachetă, o curea, toate dintr-un material moale, care nu îngreuna mișcarea și care nu se putea agăța. Capul și fața erau acoperite. Ninja purtau niște panofi moi pentru a nu face zgomot. Erau mai mult niște șosete (tabi), cu degetul mare separat de la restul degetelor și cu o talpă tare.

Armele

Arma principală a unui ninja era sabia sau katana lui, un pic mai scurtă și mai puțin curbată decât cele folosite de alți războinici. Pentru a nu-i îngreuna mișcările, un ninja purta de obicei sabia în spate, pe diagonală( nu la brâu, cum purtau samuraii). Pe lângă faptul că erau adepții armelor obișnuite ale războiului japonez – sabia, sulița, halbendul și arcul – ninja aveau propriile arme specializate. Aruncarea cuțitelor era o tehnică comună în Japonia medievală și a variat de la pumnale la lame curbate, dar cea mai frecventă armă asociată cu ninja este steaua de oțel shuriken. Shuriken aveau 20 cm în diametru și erau arme ușoare, care nu împiedicau mișcarea. Au existat chiar și școli ninja care s-au specializat în utilizarea stelelor aruncate, cum ar fi școlile din regiunile Sendai, Aizu și Mito.

Ninja au fost asociați cu arma numită kusarigama sau secera în formă de semilună. Lama era atașată de un stâlp de lemn, care avea 2-3 metri și un lanț lung, cu o greutate la celălalt capăt. Versiunea ninja, shinobigama, avea un stâlp mult mai scurt și o lamă mai mică decât de obicei. O altă armă specializată erau acele mici de metal (fumibari sau fumumibari) pe care un ninja le ținea în gură și le scuipa pe inamic, cu scopul de a-i atinge ochii. Unele dintre cele mai personalizate arme erau ghearele de mână (hokode), foarte utile pentru alpinism.

Bombele folosite de ninja erau de două tipuri – un pachet acoperit cu hârtie sau răchită, care putea elibera fum sau gaz otrăvitor atunci când era aprins, și o bombă din material dur, cu un capac de fier sau ceramică. Ambele tipuri foloseau praf de pușcă și erau suficient de mici pentru a fi folosite ca grenade de mână. Acestea erau ținute într-o cutie de obicei lăcuita pentru a o face impermeabilă.

Atunci când nu dispunea de arme, un ninja putea recurge la artele marțiale, cum ar fi aikido, care utilizează forța adversarului și aplică presiune în punctele slabe, cum ar fi încheieturile și coatele. Ninja foloseau și tehnici kendo care implicau o sabie de bambus. Chiar și o armă din lemn putea deveni o armă mortală în mâinile pricepute ale unui ninja.

Moştenire

În miturile și în legendele care au fost scrise despre ninja încă din perioada medievală, acești luptători foarte bine pregătiți aveau adesea abilități extraordinare, chiar supraomenești. Unii scriitori credeau că ninja pot zbura sau că se pot transforma în creaturi precum păianjenii și șobolanii – în mod semnificativ, ființe admirate pentru agilitatea lor, dar nu foarte iubite de oameni. Li s-au atribuit fapte incredibile care au variat de la tragerea pernei de sub un inamic adormit până la asasinarea unui războinic în timp ce era la toaletă.

Ninja au rămas un element popular în filme, in benzi desenate, și în jocurile pe calculator din Japonia, iar arta marțială ninjutsu este practicată și astazi. Există, de asemenea, multe muzee dedicate în întregime istoriei ninja. Cel mai important este castelul Iga-Ueno din Prefectura Mie, una dintre casele ancestrale ale războinicilor ninja.

Citeste si

• 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
• 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r