Războiul ruso-ucrainean nu afectează turismul românesc. Pensiunile din Delta Dunării, luate cu asalt de Paște – Monden
Home > Actualitate > Social > Războiul ruso-ucrainean nu afectează turismul românesc. Pensiunile din Delta Dunării, luate cu asalt de Paște

Reclamă

Actualitate Social

Războiul ruso-ucrainean nu afectează turismul românesc. Pensiunile din Delta Dunării, luate cu asalt de Paște

Războiul ruso-ucrainean nu afectează turismul românesc. Pensiunile din Delta Dunării, luate cu asalt de Paște

Reclamă

Delta Dunării continuă să fie locul preferat al românilor, în ciuda temerilor legate de războiul ruso-ucrainean. Gradul de rezervare a pensiunilor care se vor deschide în Delta Dunării de Sărbătorile Pascale este astăzi de peste 60%, iar asociațiile de turism îi asigură pe turiștii care vin în Deltă că locul este și acum unul foarte sigur și nu există motive de temeri.

Delta Dunării este un loc sigur

Reprezentanta Asociației de Management al Destinației Turistice Delta Dunării (AMDTDD), Corina Davidov, a oferit mai multe declarații în acest sens. Aceasta a oferit detalii într-un interviu pentru AGERPRES că sezonul turistic în rezervație a început deja, având în vedere faptul că pescarii vin în zonă indiferent de situație.

Reclamă

Potrivit acesteia, turiștii nu se tem că ar putea fi în pericol în Deltă, dar nici animalele și păsările nu au fost afectate. În prezent, gradul de rezervare a pensiunilor pentru perioada sărbătorilor dedicate Învierii Domnului este de până la 60%. Cei mai mulți dintre turiști vin la Sulina, Sfântu Gheorghe, Crișan, Dunavățul de Sus sau de Jos, dar și în zona continentală, Jurilovca, Sarichioi. Aceasta a mai explicat că există pensiuni care sunt deja ocupate în proporție de 100% de Florii și că prețurile practicate pentru pachetele oferite de Paște variază de la 200 de euro până la 750 de euro.

Asistăm la o anulare a rezervărilor făcute de turiștii străini pentru perioada de primăvară de până la 25% şi la o stagnare a rezervărilor făcute de turiştii români. Observăm în schimb o relaxare și o reluare din luna mai până la finele anului a rezervărilor făcute atât de turiștii români cât și de cei străini. Astfel putem spune că avem un grad de rezervări de 50-55% pentru anul 2022. Şi aceste rezervări continuă”, a mai transmis reprezentanta AMDTDD.

Și președintele Asociației Patronatului în Turism din Delta Dunării (APTDD), Daniel Iluşcă, a dat asigurări că rezervația este una dintre zonele cele mai sigure pentru vacanță din România. În prezent, toată zona Deltei Dunării este la fel ca în anii anteriori, așadar nu există motive de îngrijorare.

O turistă din Maramureş m-a sunat să mă întrebe cât de sigură este zona şi am sfătuit-o să vină de pe acum în Deltă, pentru că pe aici nu poate să treacă niciun tanc, fiindcă pe aici sunt lacuri, mlaştini şi canale şi aş mai completa, istoric vorbind, că încă de pe vremea lui Petru cel Mare populaţia izgonită din diverse motive şi-a găsit aici un refugiu sigur”, a afirmat preşedintele APTDD.

Iluşcă i-a îndemnat pe turişti să-şi rezerve din timp sejururile. Cele mai multe dintre sejururi sunt luate prin intermediul agențiilor de turism, însă sunt și români care suna direct la proprietăți și fac rezervare.

Reintroducerea tichetelor de vacanţă îi va face ca vizitatori să revină sau să vină pentru prima oară în Deltă şi i-aş sfătui pe turişti să-şi facă rezervări încă de pe acum, pentru că altfel se va întâmpla ca în perioada COVID. Au vrut să-şi rezerve un loc, au amânat, iar mai târziu, în iunie-iulie-august-septembrie, nu au mai găsit niciun loc pentru a se caza, nici măcar în gospodăriile neautorizate”, a mai spus preşedintele Daniel Iluşcă.

Citeste si




Recomandări autor