Reclamă
Astăzi vom discuta despre „Emisarul” de Tawada Yoko și vom pune întrebarea: când este viitorul și ce putem face în legătură cu acesta? Autorul american de science-fiction Frank Herbert a spus odată: „Funcția science-fiction nu este întotdeauna de a prezice viitorul, ci uneori de a-l preveni”.
„Emisarul” al lui Tawada Yoko face exact acest lucru, dar cu o mică nuanță. Această nuanță fiind o critică la adresa caracterului profetic al science-fiction și distanțarea sa de prezent prin subminarea tehnicilor literare futuriste, dar vom vorbi mai mult despre asta mai târziu.
Reclamă
Construcția lumii distopice în ‘Emisarul’: o Japonie izolată și în decădere
„Emisarul” prezintă o Japonie aproape de viitor, încă afectată de efectele unui dezastru de mediu nerecunoscut care a acționat ca un catalizator pentru o deteriorare nocivă a țării în toate sensurile cuvântului, o deteriorare a resurselor naturale, a limbii, a conexiunii cu lumea în general, și a vieții.
Romanul urmărește narativul lui Yoshiro și al strănepotului său Mumei în timp ce navighează această distopie plină de speranță, o lume în care dinții copiilor cad ca pulpa de rodie, dar poți închiria un câine diferit în fiecare zi pentru a te însoți la o ușoară plimbare. Stilul de scris al lui Tawada pare ca un vis febril în care granițele convenționale care disting conștientul de inconștient și trecutul de prezent se dezintegrează asemenea degradării acestei Japonii recent izolate.
Aceste binare devin profund interconectate și distorsionate, manifestându-se într-o lume în care bătrânii trăiesc de trei ori mai mult decât tinerii și, pusă în contextul unui dezastru de mediu anterior, prezintă un viitor în care generațiile mai vechi trebuie să trăiască prin greșelile lor și să privească viitorul pe care pariaseră că îl vor repara, cum se îmbolnăvește din ce în ce mai repede după fiecare.
Observațiile mele asupra percepțiilor convenționale actuale ale timpului și această distincție grosieră fabricată între viitor și prezent sunt problematice. Vederea viitorului în acest mod definește acțiunile noastre prin permiterea noastră de a acționa egoist astăzi, bazându-ne pe un mâine mai sensibil condus de indivizi mai tineri și sperăm mai buni.
Rolul și impactul deciziilor politice în ‘Emisarul’: De la izolare la decădere
„Emisarul” reflectă că această viziune sacadată ne înstrăinează de ceea ce este un viitor intrinsec încâlcit prin limbă, cunoaștere și viață în ambiguitatea concluziei sale. În același timp, Tawada contextualizează această greșeală prin victima cea mai vulnerabilă și evidentă a acestor decizii, mediul. Tawada Yoko obligă cititorii să se implice într-un mod care anterior nu a fost recunoscut în literatura care înconjoară anticiparea în ficțiune, pentru a reconcilia modurile noastre de a gândi viitorul și cum aceasta afectează acțiunile noastre dincolo de ultima pagină.
Deși Tawada utilizează o mulțime de teme inerent futuriste, cum ar fi degradarea și nemurirea, chiar faptul că acest lucru are loc într-o eră post-Heisei atât de apropiată de prezentul nostru obligă cititorii să se confrunte în mod neobișnuit cu viitorul care bate la ușa din spate și se întreabă cum a putut veni atât de repede.
„Emisarul” se luptă cu această încâlcire aparent inerentă a societății și prezintă cititorilor consecințele distanțării noastre de viitor, o degradare expansivă a noastră și a pământului. În timp ce stă în casa părinților ei, soția lui Yoshiro, Marika, contemplă generațiile de oameni ai căror nume nu le știa, pe care nu-i interesa niciodată, s-au născut și au murit acolo. Un sudoare de femei forțate să muncească ca sclavi a îmbibat pereții. Ea a mirosit sudoarea rece a fiului ei, care și-a strangulat tatăl imobilizat la pat pentru a-i lua moștenirea. Pereții și tavanul care fuseseră martori la aceste atrocități o priveau de sus.
Cordonul ombilical care leagă generațiile unei vechi familii respectabile este de asemenea o funie în jurul gâtului. Acest pasaj conectează importanța istoriei materiale și umane, memoria sa continuând să polueze pereții casei și sentimentele și simțurile următorului locatar. Acest flashback demonstrează că, deși temporalitatea evenimentelor a trecut, traumele sale fizice persistă, la fel ca poluarea mediului după ce propria sa producție și consum au expirat. Deteriorarea casei nu poate comunica cu exactitate ce s-a întâmplat acolo, ci poate doar să proiecteze pe Marika ce trebuie să fi simțit traumele trecute.
Acest lucru paralelizează puterea degradării în limbă, restrângând și mai mult distanța dintre Yoshiro și Mumei și alții ca el ca pedeapsă pentru acțiunile trecute. Tinerii nu mai înțeleg cuvintele simple în engleză, iar oamenii nu par să își mai amintească că pâinea este un cuvânt străin. Cenzura statală a cuvintelor străine împiedică generațiile mai tinere să reacționeze la fel ca bătrânii în fața acestei catastrofe, pentru a simula o societate care încă funcționează bine. În același timp, Mumei nu poate înțelege suferința, deoarece durerea lui este o stare de a fi perpetuă pentru generația lui.
Viitorul ca o întrebare deschisă: cum ne schimbă ‘Emisarul’ perspectiva asupra zilei de mâine
Cu toate acestea, această durere neîncetată se prezintă ca un fel de dar pentru cea mai tânără generație, permițându-i să fie liber de speranța constantă pentru posibilitatea absenței durerii, lăsându-l ferm și fără griji în prezent. În contrast, cu perspectiva lui Mumei asupra temporalității, Yoshiro nu poate să lase lucrurile în urmă. Împreună cu darul vieții veșnice, au fost împovărați cu sarcina teribilă de a-și vedea strănepoții murind. Perspectiva lui Mumei asupra naturii perpetue a lucrurilor este un viitor considerabil mai preferabil decât cel al lui Yoshijo, care își reînvie constant traumele trecute în comparație cu prezentul și ceea ce va aduce viitorul pentru Mumei.
Tawada petrece cea mai mare parte a romanului construind această stare globală izolată, care se destramă din cauza unei cataclisme de mediu și este cenzurată de un guvern nevăzut pentru a interzice cuvintele străine inflamatorii. Cu toate acestea, MSA subminează noțiunile comune ale viitorului fictiv pe care Bina afirmă că își propune „să ajungă la un public larg și, prin urmare, să amplifice participarea la dezbatere și reflecția asupra viitorului pe care îl dorim”. Și ultimul ei pas în aportul său creativ. Sfârșitul ambiguu al lui Tuar creează o ieșire sau un pas următor, schimbând cititorul de la pasiv la activ, lucrând pentru a înțelege ce ar trebui să vină apoi.
Charles Elkins, un colaborator la studiile de ficțiune științifică, scrie că viitorul este ambiguu pentru toată lumea. Diferența dintre scriitorii de science fiction și audiențele lor provine din realizarea faptului că, deși ambii se ocupă de aceeași problemă și deși ambii încearcă să exprime această preocupare în emoții specifice prin simboluri specifice, scriitorul de science fiction poate rezolva problema în sine prin exprimarea ei, în timp ce cititorul poate exprima emoțiile sale numai după ce autorul a creat formele potrivite.
Este acest pas următor pentru cititor pe care Tawada îl accentuează în semnificația abordării ei asupra viitorului. Deși Tawada stabilește acest tărâm distopic cu o izolare aparent eternă, ea lasă cititorul cu o posibilitate nesigură de deschidere. În timp ce japonezii se bucurau de puterea de a schimba sentimentele unor cuvinte vechi și de a inventa altele noi, ce fel de cuvânt ar putea înlocui cuvântul ‘pâine’? Acest citat îi permite cititorului să continue reflecția asupra viitorului și nu îl limitează la scopul romanului, ci îl împinge să exploreze mai mult posibilitățile și soluțiile viitorului.
În final, „Emisarul” evidențiază importanța limbii și timpului în felul în care percepem și navigăm în viitor. Mai mult decât atât, ne invită să reevaluăm modul în care ne înțelegem și ne raportăm la viitorul nostru, devenind în același timp o alarmă de trezire în ceea ce privește implicarea noastră activă în aceste procese. Viitorul nu este ceva ce putem simplifica în idei despre progres sau dezvoltare, ci este un proces complex și nesigur în care toți suntem implicați. Prin urmare, am putea să ne gândim la viitor ca la o întrebare deschisă, un proces de navigare constant și imprevizibil, în loc să fie un destin fix sau determinat.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
