Reclamă
Scriitorul de limbă germană, Franz Kafka (1883 – 1924), este recunoscut drept imaginea exponențială a literaturii moderne. Apreciat pentru modul în care a reprezentat unele dintre cele mai abstracte temeri ale omului, literatura sa existențialistă a fost inspirată din viața lui personală. Relația cu tatăl său a fost marcantă, acesta spunând în Scrisoare către tata ( scrisă în 1919) că s-a temut mereu de el.
Scrisoare către tata de Franz Kafka
Două cuvinte, „Iubite tată”, atât de simple, atât de cuprinzătoare, care ascund multe alte lucruri decât cele pe care le exprimă. Urmate de alte cuvinte ce par desprinse dintr-o cu altă sferă, scrise de cu totul altă mână: „M-ai întrebat odată, acum de curând, de ce susțin că mi-e frică de tine. Ca de obicei, n-am știut ce să-ți răspund, în parte tocmai pentru că mi-e frică de tine, în parte pentru că frica asta se întemeiază pe prea multe elemente ca să ți le pot enumera măcar pe jumătate stând de vorbă cu tine”. Așa se deschide Scrisoare către tata de Franz Kafka, traducere din germană de Mircea Ivănescu, Humanitas, București, 2016, p. 5).
Reclamă
Pe când scrisoarea era scrisă de unul dintre cei mai importanți scriitori ai lumii, autorul ei avea 36 de ani. Este destul de ciudat să descoperi că un om din ale cărui opere literare răzbate o stăpânire de sine incredibil de mare, să poarte o teamă de proporții atât de mari cât să-l lase fără glas. Aprofundând lectura acestei epistole descoperi în bărbatul de 36 de ani un băiat speriat, lipsit de încredere în sine, niciodată apreciat de propriul său tată.
Considerat de Virginia Woolf unul dintre cei mai buni „practicanți” ai artei umane”, Kafka a scris numeroase epistole de-a lungul vieții sale. Unele sfâșietoare despre dragoste, altele despre prietenie, copilăria sa și mai ales despre importanța cărților pentru suflet. Din care răzbat profunzimea impresionantă a gândirii sale, puterea sa remarcabilă de introspecție și, nu în ultimul rând, te impresionează faptul că raționamentele sale, din aproape în aproape, îi ofereau revelații cu privire la propria sa persoană.
Sursa foto: fasingur.ro
Scrisoarea către tatăl său este poate cea mai impresionantă dintre ele, având o lungime de 47 de pagini, publicată în 1966, a fost un răspuns către părintele său care dezaproba logodna sa cu Felice Bauer. Moment în care ajuns deja la o vârstă înaintată realizează toxicitatea propriului tată în viața sa. Epistola este un bun prilej pentru a-și trage tatăl la răspundere pentru abuzul emoțional, standardele duble răsfrânte asupra educației sale, dezaprobarea constantă față de toate deciziile sale. Fiecare rând în parte cuprinde toată suferința pe care o purta în el încă din copilărie.
Această „operă” kafkiană a fost revelatorie pentru studiile de psihologie, prin intermediul ei psihologii au înțeles cât de important este contactul nostru timpuriu cu proprii părinți. Faptul că ne modelează caracterul în moduri mult mai profunde decât se bănuia până prin anii 1970. În această perioadă se stabilesc deja anumite tipare emoțional, primim modele comportamentale și intrăm în contact cu realitatea și cu sine prin anumite filtre stabilite de ei. Influența lor este atât de mare încât ajungem să relaționăm cu ceilalți oameni în funcție de aceste tipare, iar comportamentul nostru este proporțional cu aportul pozitiv al acestora sau toxicitatea lor.
Aceste gânduri așternute de Kafka pe 47 de pagini veneau după ce se afla la a treia logodnă care eșuase. Tatăl scriitorului dezaproba relația fiului său cu o „frivolă și fragilă Julie Wohryzek, despre care nota în jurnal că este „o apariție obișnuită și uluitoare. Nici evreică și nici nici-evreică, nici nemțoaică și nici nici-nemțoaică, îndrăgostită de cinema, de operetă și de comedii, de pudră și de voaluri, posesoare a unei grămezi inepuizabile și irepresibile de cuvinte argotice dintre cele mai obraznice, toată-n tot foarte neștiutoare, mai degrabă veselă decât tristă – cam așa este”. Kafka citat dintr-o scrisoare către Max Brod de către Ioana Pârvulescu în Postfață (Supraviețuitorul) la Scrisoare către tata, op.cit., p. 116.
Logodna dintre cei doi se destramă din at motiv, unul, am spune astăzi, cât se poate de banal, cuplul neavând o locuință a lor. Moment în care Kafka izbucnește, enervat și de faptul că tatăl, atunci când aflase de logodnica lui, îl ironizase. După scrisoare au urmat câțiva ani în aceeași notă deloc optimistă, scriitorul o va întâlni în 1920 pe Milena, o relație în care va avea un „schimb consistent” de scrisori.
Din păcate, boala începe să capete din ce în ce mai mult teren, din 1922 ne mai fiind în stare să meargă nici la serviciu. În ultimul său an de viață o va întâlni pe Dora Diamant, de profesie educatoare, se întâlniseră pe coasta Mării Baltice, alături de ea își va petrece ultimele momente din viață. Va transmite familiei să nu îl vizitez în data de 2 iunie 1924, ca a doua zi să se se stingă din viață alături de Dora Diamant și de Robert Klopstock.
Scrisoare către tata este un loc în care Franz Kafka și-a permis să fie vulnerabil în fața celui care crease atât de multe prejudecăți în jurul ideii de masculinitate. O alegere curajoasă, de a-și învinge cea mai mare temere, de a fi sensibil în fața celui care fusese portretizat în lucrările (pe care părinții lui nu le-au citit decât postum) precum Verdictul.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
