Revoluția de la 1848 are chip de femeie: Ana Ipătescu. Povestea eroinei care și-a condus țara în lupta pentru libertate

„La glasul ei aleargă mulțimea-electrizată,
Copii, bătrâni, tot omul, cu mâna într-armată,
Urmează pe Eroul, pe brațul lor purtat –
De brațe erculeene trăsura-nconjurată
De suflete viteze, Viteaza escortată,
Sosește, sare, sboara și eat-o la Palat”.

Pentru că sunt oameni la care este mult prea greu să le găsești cuvintele care să-i descrie în măreția lor, am ales să începem cu o parte din „Odă Anei Ipătescu”, operă publicată în ziarul „Pruncul Român”, pe data de 18 iunie 1848. Ana Ipătescu a fost, de departe, una dintre cele mai puternice femei pe care România le-a avut vreodată.

Ana Ghiulerasă, pe numele avut la naștere, s-a născut în anul 1805, în mahalaua Olarilor din București. Tatăl ei era Athanasie Ghiulerasă, comandant de subunitate în cavaleria ușoară și proprietarul unei cafenele renumite, iar pe mama sa o chema Catinca.

Pe vremea în care Ana era mică, părinții săi au divorțat, iar tatăl său se căsătorește cu Safta. Aceasta din urmă, din rolul de mamă vitregă, devine un coșmar pentru Ana și îi interzice să studieze și să meargă la școală. Pentru că nu avea cum să nu învețe lucruri noi, Ana o sfidează și merge la Școala Normală din București, acolo unde a fost unul dintre cei mai buni elevi.

Din cauza unor neînțelegeri, Ana pleacă de acasă în anul 1827. Un an mai târziu, aceasta  alege să se căsătorească imediat cu arendașul Ivancea Dimitriu. Bărbatul era cunoscut la acea vreme după porecla de „Ulierul”, un om violent, brutal și interesat doar de avere. După trei ani, mariajul ei ajunge la final, iar soțul îi ia toată averea.

În anul 1931, tatăl Anei, Athanasie, pleacă în lumea celor drepți. Situația devine agitată, deoarece un argat luptă pentru moștenirea tatălui fetei. Ana își caută tot mai mult puterile și luptă în fața judecătorilor de la acea vreme, pentru a putea păstra averea părintească.

Văzând că banii contează, Ana decide în anul 1832 să se căsătorească din interes cu arendașul Nicolae Ipătescu, funcționar la Departamentul Visteriilor. Cei doi au ajuns să se înțeleagă și să se sprijine reciproc, participând împreună la întâlnirile intelectualilor care urmau să formeze guvernul provizoriu revoluționar. Ei acționau sub egida fundației secrete „Frăția”. Unii critici au considerat-o pe Ana drept o femeie interesată de avere pe tot parcursul vieții sale.

Vara lui 1848 declanșează lupta pentru libertate

În luna iunie a anului 1848, pe o câmpie situată în apropierea capitalei, un grup de revoluționari citește Proclamația de la Izlaz. Scopul lor principal este acela de a crea agitație în Țara Românească, acolo unde clasa politică trebuia schimbată.

Ion Heliade Rădulescu, Ștefan Golescu, Christian Tell, Nicolae Pleșoianu și preotul Radu Șapcă au fost cei care au adunat sute de oameni și le-au citit proclamația revoluționară redactată de Ion Heliade Rădulescu.

A fost format un guvern provizoriu, compus din personalitățile amintite, care între 14 și 26 iunie avea să se unească și cu guvernul structurat la București. Revoluționarii au preluat puterea și au format un guvern de moment. Boierii au complotat și din această cauză, nu mult a durat până când membrii guvernului revoluționar au fost arestați.

Ana Ipătescu este cea care își dă prima seama de ce se întâmplă și strânge rapid tot poporul revoluționar. Momentul istoric al Anei este atunci când, cu două pistoale în mâini ea aleargă strigând „Moarte trădătorilor, tineri curaj, salvați libertatea!”. Atunci, oamenii și-au dat seama că țelul lor este unul mult mai mare și că trebuie să lupte pentru a duce la îndeplinire obiectivul, deoarece au sprijinul uneia dintre cele mai curajoase românce, care era gata să își dea viața pentru țară în orice clipă.

Ana îndemna poporul la luptă, purtând o eșarfă tricoloră și ținând armele în mâini. Ea îndeamnă poporul să atace Palatul Domnesc și îi eliberează pe revoluționari, pe data de 19 iunie 1848. Unii critici consideră că gestul său eroic ar fi avut la bază iubirea Anei pentru Nicolae Golescu, unul dintre marii membrii ai guvernului temporar, bărbatul fiind arestat în acel moment, alături de ceilalți revoluționari. Se spune că între cei doi ar fi existat o mare relație de iubire, însă nici în ziua de astăzi acest lucru nu a putut fi dovedit. Ea a rămas o adevărată eroină în istoria românilor, datorită curajului de a lupta cu setea de libertate și cu iubirea de țară. Despre Ana Ipătescu s-a vorbit decenii la rând, inclusiv în ziare internaționale și în cronici ale vremii.

Faptele istorice ale Anei Ipătescu sunt de neuitat

Cotidianul bavarez „Allgemeine Zeitung” transmitea marile momente istorice de la data de 19 iunie din Bucureşti, sub forma următoare:

„Chiar acum, la orele 2, tumultul cuprinde strada principală. S-a făcut încercarea de a se aresta întregul guvern provizoriu, dar a eşuat total. O eroină a împins mulţimea către palat şi, trădătorii fură prinşi, iar revoluţia valahă a fost salvată”.

„O româncă ce poartă arma ca orice bărbat s-a pus în fruntea poporului, cu două pistoale în mână, încurajându-l la luptă”. Poporul, electrizat de curajul acestei „femei oacheșe, înalte, cu eșarfă tricoloră pe pieptul ei și înarmată ca cel dintâi luptător, a reușit să-i elibereze pe conducătorii revoluției”, scria pe atunci în „Gazeta Transilvaniei”.

Nicolae Ipătescu, soțul Anei, nu a avut o soartă ușoară. El a fost condamnat la exil în Imperiul Otoman, în anul 1850. După lungi încercări, Ana reușește să îi facă acestuia o vizită și îi promite că îl va ajuta. Un an mai târziu, în anul 1851, după încercări grele, Ana reușește să își elibereze soțul și îl aduce înapoi în țară. Încă un an mai târziu, fratele Anei, pe nume Grigore, este exilat la Brussa și este ucis.

După istorica Revoluție, Ana Ipătescu alege să se retragă în liniște. În anul 1869, soțul Anei moare, iar aceasta rămâne singură. Nici ea nu a mai trăit mulți ani. A murit pe data de 13 martie 1875, la venerabila vârstă de 70 de ani. Dorința sa cea mai mare a fost să fie înmormântată la Mănăstirea Pasărea, lângă București, însă locul în care aceasta își doarme somnul de veci este și astăzi ținut secret.

Iată cum  Ana Ipătescu reușește să se alăture marilor femei care au scris istorie la Revoluția de la 1848. Alături de ea, în luptele pentru libertate, s-au mai aflat și Maria Rosetti, Elena Vârnav, Pelaghia Roșu și Ecaterina Varga, iar despre fiecare în parte, redacția Monden.ro vă va povesti în materiale ce vor urma. Datoria noastră, ca români care au primit totul de-a gata prin munca unor astfel de personalități, este doar să ducem mai departe numele și faptele de vitejie ale celor care pot fi numiți pe vecie: eroi și eroine care au iubit și slujit România cum nimeni nu o va putea face vreodată, indiferent de câte vor trece și câte vor apărea.

Citeste si

• 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
• 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r

Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate

Recomandări autor