Reclamă
Armata a chemat din nou rezerviștii la exerciții, iar mulți dintre aceștia și-au dat seama că au uitat cum să tragă la țintă. Într-un poligon din Buzău, mii de bărbați, inclusiv cei cu vârsta de până la 60 de ani, s-au antrenat pentru o zi.
Majoritatea sunt acum șoferi sau muncitori pe șantier, dar s-au prezentat pe poligonul de la Mărăcineni pentru a exersa tragerea cu pistolul mitralieră calibru 5.45.
Reclamă
“N-am mai pus mâna pe armă de 22 de ani”, a declarat Sandu Gheorghe, unul dintre rezerviști. Cât despre trasul la țintă, el a recunoscut: ”O dată cred că da, am văzut când a căzut, nu ştiu dup-aia!”.
Situația este similară cu cea din Ploiești de acum șase săptămâni, unde recruții chemau salvarea pentru că îi deranjează bocancii. Aici, soldații au avut mari probleme în a nimeri ținta.
Eugen Stroe, un alt rezervist aproape de vârsta pensionării, a fost surprins să fie convocat la trageri la 61 de ani. A venit pentru că risca o amendă de 4.000 de lei.
“Ultima oară, în ’91. A trecut ceva timp! Am făcut paraşutări. Îţi aduci aminte, e ca mersul pe bicicletă”, a spus Stroe.
Mii de rezerviști din Buzău și Ialomița, care au efectuat stagiul militar acum 30 sau 20 de ani, au fost chemați la unitate. Exercițiile sunt destinate doar cetățenilor cu grad militar, iar civilii nu participă.
România se bazează pe 50.000 de rezerviști în caz de război, precum și pe bărbații civili cu vârste între 25 și 35 de ani.
“Se poate întâmpla să intram în război cu toţii. Trebuie să te duci că eşti obligat, daca ar fi după mine nu m-aş duce. Nu ai de ce să te duci”, a afirmat Nicuşor Iacob, rezervist.
Generalul de brigadă Iulian Daniuluc, șef de mobilizare la Statul Major General, a declarat că România organizează cel puțin trei exerciții pe an pentru pregătirea rezerviștilor, după ce în perioada 2008-2011 și în timpul pandemiei numărul acestora a fost redus.
Între timp, România cumpără armament din SUA și a pregătit o armată de voluntari formată din tineri cu vârsta între 18 și 35 de ani care optează pentru un stagiu de patru luni de pregătire în armată. Aceștia primesc 25.000 de lei, dar vor fi obligați să se prezinte în caz de război.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r