România a reușit să aducă la București afganii evacuați – Monden
Home > Actualitate > România a reușit să aducă la București afganii evacuați

Reclamă

Actualitate

România a reușit să aducă la București afganii evacuați

România a reușit să aducă la București afganii evacuați

Reclamă

Primii cetățeni afgani care au fost evacuați din Afganistan prin demersurile directe ale Celulei de Criză Interinstituționale au ajuns în România. Aceștia au ajuns joi noaptea pe aeroport. Avionul a aterizat în jurul orei 21:30 la Baza 90 Transport Aerian.

Primii afgani au ajuns în România

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu, șeful Statului Major al Apărării, general-locotenent Daniel Petrescu, și secretarul de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, chestor general de poliție Bogdan Despescu, au întâmpinat grupul de cetățeni afgani.

Reclamă

La începutul lunii, un număr de 80 de cetăţeni afgani au fost evacuaţi din Afganistan de reprezentanţii statului român. Pe cale terestră, aceștia au fost duși în siguranță în Pakistan. Cei 80 de cetăţeni afgani sunt foşti colaboratori ai trupelor române în teatrul de operaţiuni din Afganistan, studenţi cu burse în România, precum şi alte categorii vulnerabile.

Mă bucur că pot să vă anunț că astăzi tocmai a ajuns în România cea mai mare parte a cetățenilor afgani, a „afganilor noștri”, așa cum le-am spus, care au fost evacuați de România din Afganistan.

Ați asistat la încheierea cu succes a celei mai ample operațiuni de extragere din Afganistan, în cadrul căreia aducerea în siguranță la București a 139 de cetățeni afgani aflați sub protecția României, dintre cei 156 de cetățeni afgani care au fost evacuați de către celula de criză interinstituțională pe care am coordonat-o”, a transmis Bogdan Aurescu.

Afganii au coborât plini de emoție din avion. În sfârșit, aceștia simt că nu mai sunt în pericol și sunt gata să înceapă o nouă viață. Cei 139 de cetățeni afgani care au fost aduși în această seară au ajuns cu o aeronavă a companiei TAROM. Zborul a fost coordonat de Ministerul Afacerilor Externe. De altfel, la bordul avionului s-a aflat pe durata zborului și personal consular al Ministerului de Externe.

Din celula de criză au făcut parte angajați de la Serviciul de Informații Externe, Ministerul Apărării Naționale și Serviciul Român de Informații. Prin eforturile acestora posibilă repatrierea în siguranță a 49 de cetățeni români care au dorit să fie evacuați din Afganistan. Alături de ei au fost evacuați șapte cetățeni străini ai unor state aliate și nu în ultimul rând a celor 156 de cetățeni afgani, esențiali pentru România. Din aceștia, joi seară au ajuns 139.

Deși operațiunile majore de extragere din Afganistan s-au încheiat, activitatea celulei de criză interinstituțională va mai continua și în perioada următoare. Celula de criză are misiunea de a păstra contactul cu cei 8 cetățeni români care au mai rămas în Afganistan și care nu doresc să fie repatriați până în acest moment.

Ce vor face afganii în România?

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, chestor general de poliție Bogdan Despescu, a explicat că printre cei 139 de oameni ajunși în București sunt persoane care deja beneficiază de permise de ședere temporară valabile, anume studenţi care au mai fost în România. Cetățenii vor beneficia de programe de integrare.

Despescu a mai explicat că în România există şase centre de azil. Se pare că acestea au un număr de 750 de locuri, cu posibilitatea suplimentării. De altfel, gradul de ocupare al acestor centre este în prezent de 70%.

Citeste si




Recomandări autor