Reclamă
Urmează trei zile cu temperaturi caniculare în România, disconfort termic și ploi însoțite de grindină și vijelie. Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe coduri galbene de vreme severă.
România, sub un nou cod galben de caniculă. Urmează trei zile de foc
Reclamă
Astfel că, reprezentanții ANM anunță că urmează trei zile cu temperaturi greu de suportat și nopți tropicale, dar și zile cu ploi și furtuni însoțite de vânt puternic, grindină și descărcări electrice.
Meteorologii anunță că până miercuri va fi caniculă în toate zonele din sudul țării, acolo unde temperaturile în termometre vor atinge maxime de până la 38 de grade Celsius. Disconfortul termic va fi ridicat, mai ales că minimele coboară în timpul zilei doar până la 29-30 de grade Celsius.
În sud-vestul și sudul țării disconfortul termic va fi ridicat și local va fi caniculă. Avertizarea intră în actualitate de luni, ora 10.00 până miercuri, ora 22.00, cu posibilitate de prelungire. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 34 și 38 de grade.
Pe alocuri temperaturile minime nu vor coborî sub 20 de grade, mai ales pe timpul nopții. Deși vor apărea și ploi, temperaturile se mențin destul de ridicate.
Cum va fi vremea în Capitală
Vremea se va menține destul de caldă, caniculară în timpul după-amiezelor, în București, anunță ANM. Reprezentanții institutului au emis în cursul acestei dimineți o prognoză specială de luni, ora 10.00 până miercuri, ora 22.00, tot cu posibilitate de prelungire. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități.
Termometrele vor înregistra valori maxime ce se vor situa între 34 și 37 de grade Celsius, iar cele minime vor fi, în general, de 18 – 21 de grade Celsius.
Cerul se menține în continuare variabil, mai mult senin, iar fenomene asociate instabilității atmosferice (intensificări ale vântului, averse și descărcări electrice) vor fi posibile îndeosebi în după-amiaza zilei de marți, 10 iulie. Și astăzi, ziua a început cu cod galben de frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului care vor depăși la rafală 55-65 km/h, averse care vor depăși 15-20 l/mp, grindină. Zonele afectate sunt: Maramureș, Cluj, Sălaj, Hunedoara, Arad și Bihor.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri