Reclamă
Tot mai mulți șoferi din România sunt prinși că nu respectă nicio lege de circulație de pre drumurile publice. Polițiștii de la rutieră au reținut, în perioada 6-12 septembrie, la nivel național, un număr de 5.138 de permise de conducere. Permisele de conducere au fost reținute în cadrul acțiunilor în zonele și pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat. Noile acțiuni au fost organizat de oamenii legii pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze care provoacă accidente rutiere grave.
„Au fost reţinute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 5.138 de permise de conducere, dintre care 1.938 pentru depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime legale admise, 628 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice, 816 pentru depăşire neregulamentară, 307 pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor şi 537 pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis, luni, AGERPRES.
Reclamă
A plouat cu sancțiuni din partea polițiștior
În aceste condiții, polițiștii biroului rutier, alături de polițiști de ordine publică, au aplicat persoanelor care nu au respectat legislația 47.110 sancțiuni contravenționale. Din numărul total, se pare că 42.445 de sancțiuni contravenționale sunt pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002. Este vorba despre Ordonanța de Urgență a Guvernului care face referire la legile privind circulația pe drumurile publice.
„Astfel, au fost aplicate 13.597 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 537 pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor, 307 pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor, 2.205 pentru abateri săvârşite de pietoni, 3.549 pentru abateri săvârşite de biciclişti, 1.055 pentru abateri ale căruţaşilor, 816 pentru depăşiri neregulamentare şi 585 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice”, arată sursa citată.
Polițiștii au retras și foarte multe certificate de înmatriculare. Aceștia au identificat mai multe autovehicule care aveau defecțiuni tehnice periculoase. Astfel, 1.681 de șoferi au rămas fără certificate de înmatriculare.
Mai mult, polițiștii au anunțat că au fost constatate 431 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. În ultimele zile, alte 253 de infracțiuni de altă natură au fost identificate.
România, campioană la accidente, în Europa
În luna iulie a acestui an, România era pe locul I a nivelul Uniunii Europene atunci când vine vorba despre numărul deceselor provocate de accidentele rutiere. Pe locul II se află Bulgaria, iar pe locul III, Polonia. Din ianuarie și până în iulie 2021, au fost 2.004 de răniți grav în urma accidentelor rutiere, față de 3.344, în aceeași perioadă din 2020. În urma accidentelor rutiere din primele șapte luni ale anului, 932 de români și-au pierdut viața. Printre cauzele generatoare de accidente, polițiștii au enumerat viteza neadaptată la condițiile de drum, traversarea neregulamentară a pietonilor și conducerea sub influența drogurilor sau alcoolului.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri