Reclamă
Roxana Ionescu și Tinu Vidaicu formează o familie în adevărul sens al cuvântului din februarie 2020. Cei doi au reușit să se cunune civil și să aibă parte de un eveniment așa cum și-au dorit. Planificau nunta însă pandemia a început să își facă simțită prezența din ce în ce mai mult. Restricțiile au început să apară, iar cei doi au fost nevoiți să abandoneze planurile. Toți se așteptau ca marea petrecere să aibă loc în acest an, însă „Mama Natură” a mărturisit că vor spune din nou „pas”.
Anul 2020 a fost unul de coșmar pentru toți cei care își doreau un eveniment mare. Restaurantele au fost închise, petrecerile private sau publice nu au mai avut loc, iar totul a trebuit să fie anulat. Roxana Ionescu nu și-a făcut planuri prea mari, preferând să lase momentan totul în stand-by. Blondina și soțul ei își doresc o mare petrecere de nuntă, la care să fie invitați toți prietenii. Au înțeles că acest lucru nu este posibil momentan și au decis să mai aștepte pentru a se bucura de un moment cu adevărat unic. Au făcut cununia civilă în urmă cu aproximativ un an, însă nu au planificat nimic legat de petrecere.
Reclamă
”Nu aveam o dată stabilită, dar am vrut să facem nunta în vara lui 2020, dar nu s-a mai putut. Nu am reprogramat nunta pentru 2021 pentru că am intuit că nu se va întâmpla nicio minune. Noi suntem oricum spontani. Nu am apucat să dăm nici bani pentru local. Nici rochia de mireasă nu am ales-o, dar am în minte ceva. Nu am făcut o simulare, dar știu cum va fi. Sper să fie, de fapt, două rochii, pentru că voi vrea una mai elegantă pentru biserică și una mai ușor de purtat pentru petrecere”, a spus Roxana Ionescu.
Roxana Ionescu a fost „trasă de mânecă” de mulți prieteni
Cununia civilă a fost făcută în perioada în care restricțiile nu erau ajunse în România. „Mama Natură” a avut parte de o ceremonie foarte frumoasă, dar după ce imaginile au fost făcute publice, lumea a început să o certe. Mulți și-ar fi dorit să le fie alături proaspeților căsătoriți în ziua cea mare. Roxana Ionescu a promis că îi va invita pe toți la petrecere, așa că va fi nevoită să aștepte până când toate restricțiile vor fi ridicate pentru a îmbrăca rochia de mireasă.
”Starea civilă am făcut-o pe 20 februarie 2020. A fost foarte frumos, am avut mulți invitați, pentru că atunci nu erau restricții. Apoi ne-au invadat alte persoane cu mesaje în care ne-au întrebat de ce nu i-am invitat și le-am spus că îi chemăm la nuntă. Am zis că decât să facem cu limite, mai bine mai așteptăm puțin”, a spus Roxana Ionescu la o emisiune tv.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r