Reclamă
De când a devenit mamă, viața Roxanei Vancea s-a schimbat semnificativ. Până nu demult era nelipsită de pe micile ecrane și era o figură foarte controversată a lumii mondene, dar acum își dedică tot timpul familiei sale. Nimeni nu își imagina că vedeta se va schimba atât de mult, dar iubirea pentru șoț și fiul lor au determinat-o să devină mult mai responsabilă.
Când a apărut pentru prima dată în fața publicului din România, era o tânără deosebit de frumoasă și plină de vise. Era asistentă pentru celebra emisiune „Neatza cu Răzvan și Dani” și a impresionat prin prezența și sinceritatea sa. A avut o relație cu Mihai Bendeac, însă legătura lor nu a ținut. Chiar dacă nu au rămas împreună, cei doi au rămas în relații foarte bune și au glumit adesea legat de acest subiect.
Reclamă
Câțiva ani mai târziu, Roxana și-a cunoscut adevărata dragoste. L-a cunoscut pe Dragoș Paiu, cu care și-a unit destinul în anul 2019. Șotul ei avea deja un băiețel, dar acest lucru nu a reprezentat un impediment pentru frumoasa brunetă. L-a îndrăgit imediat pe micuț, iar în scurt timp și-a intrat în rolul de mămică vitregă.
Roxana Vancea se declară foarte mulțumită de viața pe care o duce acum, căci se simte mai împlinită ca niciodată. Chiar dacă este prima oară când este părinte, încearcă să-i dedice tot timpul și atenția sa micuțului.
Fiul lui Dragoș a însoțit-o recent în cadrul emisiunii „Mămici de pitici cu lipici”, iar telespectatorii au rămas uimiți de comportamentul vedei. A demonstrat că poate fi o soție și o mamă dedicată și a reușit să lase în urmă viața pe care a dus-o până în momentul în care s-a căsătorit. Nu regretă nimic însă, ci consideră că experiențele de până acum au ajutat-o să ajungă în punctul în care este acum.
„Perioada pe care o trăiesc acum este minunată. Da, sunt fericită că sunt soție și mamă. Așa cum am mai spus, fiecare etapă are farmecul ei, trebuie să ne bucurăm de ce ne rezervă viața și să o trăim cât mai frumos.”, a declarat Roxana pentru Viva.
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r