Reclamă
Podul de la Brăila prinde tot mai mult contur de la o zi la alta. CNAIR anunță că ultimul segment din tablierul care formează calea de rulare a Podului suspendat peste Dunăre a fost montat astăzi. În primele zile ale lunii iulie va demara operațiunea de sudare a celor 86 de segmente.
Cea mai mare lucrare de infrastructură din România din ultimii 30 de ani prinde contur
„Astăzi am ridicat ultimul segment de tablier, al 86-lea element constructiv al acestui proiect. Încheiem o etapă extrem de importantă din acest proiect, după care va urma cea de sudură a tablierului. Momentan, tablierul este montat în sistem de prindere provizoiu, după care va urma partea de sudură, prevăzută să pornească la începutul lunii iulie. După ce vom finaliza procesul de realizare a geometriei finale, cu sudura efectivă, se va aplica hidroizolația pe partea de tablier, pe partea de suprastructură, urmând apoi să asfaltăm toată lungimea podului, până la ancoraj. Suntem într-un ritm accelerat, pentru a îndeplini termenul asumat, respectiv luna decembrie a acestui an”, a transmis reprezentantul antreprenorului, ing. Viorel Eșanu, conform Agerpres.
Reclamă
Conform informațiilor oferite de inginerul Viorel Eșanu, probele de siguranță vor debuta imediat ce podul va ajunge la punctul final al lucrărilor. Mai exact, după ce va fi instalat parapetul, se va realiza marcajul și se vor monta sistemele de siguranță și de iluminat.
„Facem eforturi susținute pentru a finaliza și prima etapă de drumuri, pentru a asigura accesul pe pod, atât dinspre partea Brăila, cât și coborârea spre Jijila, respectiv stația de taxare, drumul de legătură către orașul Măcin. Sunt discuții legate de zonele adiacente podului, respectiv acele piste pentru bicicliști și zone pietonale. Discuțiile sunt ca aceste zone să fie folosite pe parte de mentenanță, din motive de siguranță, pentru a fi evitat orice fel de eveniment neplăcut. Sunt discuții pe această temă, dar decizia rămâne la latitudinea beneficiarului”, a precizat ing. Viorel Eșanu.
Cât despre accesul pe pod al pietonilor și mai ales al bicicliștilor, purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România a oferit mai multe declarații. Alin Șerbănescu a declarat că acesta se va face în anumite condiții de siguranță, cu precizarea că inclusiv traficul auto va fi condiționat de vreme, podul fiind prevăzut cu sisteme automatizate de închidere a circulației în situații de ceață, viscol și vânt puternic.
„Podul de la Brăila este prevăzut cu posibilitatea tranzitării de către bicicliști și de către pietoni. El, structural, va putea permite acest tip de tranzit. Dar, pentru că podul se află la o anumită înălțime, unde sunt curenți de aer puternici, se recomandă și vom recomanda evitarea acestei tranzitări, pentru a nu pune în pericol viața bicicliștilor și a pietonilor. În general, podul în sine pentru acces auto nu va fi deschis tot timpul. El are sisteme automatizate și, în situația în care este ceață, viscol, vânt foarte puternic, podul se va închide automat, pentru a nu pune în pericol viața participanților la trafic. Podul, în sine, are un specific al lui. Coroborat cu curenții de pe Dunăre, cu ceața care este specifică zonei de Dunăre, cu condițiile de iarnă se pot crea premisele unor situații riscante pentru cetățeni. Tocmai de aceea, deși podul permite tranzitul pietonal și pe cel al bicicliștilor, acest tip de tranzit nu va fi permis în toate condițiile. Ar putea fi anumite perioade în care ar putea fi tranzitat de bicicliști sau de pietoni, dar nu întotdeauna”, a declarat Alin Șerbănescu.
În aceste condiții, reprezentantul constructorului, managerul tehnic Dragoș Burlan, a mai transmis că pe Podul suspendat peste Dunăre vor circula toate tipurile de autovehiculele, indiferent de tonaj. Accesul pe pod se va face pe centura Brăilei.
„Astăzi am pus ultimul segment de tablier la Podul peste Dunăre și l-am prins pe poziții. Tablierul de 2 km al Podului peste Dunăre este gata. Vom deschide traficului 12 km de drum, de la km 1 + 0,20, la km 8 și de la km 0 pe drum de legătură, la km 4, pentru toate autovehiculele, indiferent de tonaj. Toate vor intra de pe centura Brăilei. Vom pleca de la km 1, nu de la km 0. Vom face tot ce depinde de noi pentru ca circulație pe pod să se facă începând cu luna decembrie. Sperăm ca și colegii de la CNAIR să ne dea toată posesia de șantier în timp util”, a conchis Dragoș Burlan.
Cât despre segmentele tablierului care formează calea de rulare a podului, acestea au fost realizate în Șantierul Naval Brăila. Fiecare segment în parte are 25 metri, iar greutatea este de 250 de tone.
Licitația pentru realizarea Podului suspendat peste Dunăre a fost câștigată, în ianuarie 2018, de asocierea a două firme, una din Italia și cealaltă din Japonia. Contractul semnat de cele două firme aliate prevede ca lucrarea să se finalizeze în 2023, în condițiile în care 18 luni sunt alocate pentru proiectare și 36 de luni, pentru execuție.
Marele proiect cuprinde fonduri nerambursabile în valoare de aproximativ 363 de milioane de euro din Fondul European de Dezvoltare Regională. Sumele alocate sunt pentru construirea podului, cât și pentru realizarea unei rețele de drumuri de 23 kilometri, care vor face legătura cu podul.
Podul suspendat peste Dunăre va avea o lungime de 1.974 de metri. Din lungimea totală, 1.120 de metri reprezintă deschiderea centrală. Mai sunt 489 de metri pe malul dinspre Brăila și 364 de metri pe malul dinspre Tulcea. La momentul finalizării, va fi al treilea pod din Europa din punctul de vedere al deschiderii centrale și al lungimii, mai susțin autoritățile.
Lățimea completă a podului este de 31 de metri și va cuprinde patru benzi de circulație a câte 3,50 metri lățime fiecare, patru benzi de încadrare a câte 0,5 metri lățime fiecare, două acostamente de 1,50 metri lățime și o zonă mediană cu lățimea de 3 metri. La acestea se adaugă, de o parte și de alta, două benzi adiționale pentru trafic pietonal, biciclete și întreținere, trotuarele urmând să aibă 2,80 metri fiecare.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri