Reclamă
Pensia medie lunară a cunoscut o creștere de 13,8% în primul trimestru al acestui an, ajungând la 2.418 lei, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS).
Te-ar interesa și: Lovitură pentru cei care au ieșit la pensie și un muncit cu această vechime. Pensiile nu se vor mări. Recalcularea nu îi ajută
Reclamă
Cât este o pensie medie după mărirea stabilită prin lege?
Acest avans înregistrează o creștere semnificativă față de trimestrul anterior.
Te-ar interesa și: Legea pensiilor se schimbă radical! Lovitură cruntă pentru sute de mii de români: nu mai scapi de penalizări la pensie
Numărul mediu de pensionari în perioada analizată a fost de 4,977 milioane de persoane – o scădere de 4.000 de persoane față de trimestrul anterior.
Mai mult, numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4,602 milioane persoane, o scădere similară de 4.000 de pensionari față de perioada anterioară.
Valoarea neașteptat de mare a pensiei medii lunare a fost influențată de sumele pentru pensiile tuturor categoriilor de pensionari plătite de casele de pensii.:
- de asigurări sociale,
- invaliditate,
- urmaș etc.
Conform datelor oficial publicate de INS, această pensie medie a fost de 2.418 lei, în creștere cu 13,8% față de trimestrul anterior.
Atunci când ne limităm doar la pensia medie de asigurări sociale de stat, observăm că aceasta a fost de 2.290 lei în primul trimestru.
De asemenea, raportul dintre pensia medie netă nominală de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit și contribuția de asigurări sociale de sănătate) și câștigul salarial mediu net a fost de 52,4%. Asta înseamnă că a crescut cu aproape 5 procente față de trimestrul precedent, când acest raport a fost de 47,5%.
În plus, indicele pensiei medii reale față de trimestrul anterior, calculat ca raport între indicele pensiei nominale pentru calculul pensiei reale și indicele prețurilor de consum a fost de 110,4% în primul trimestru al acestui an. Acesta este un alt indicator care reflectă creșterea semnificativă a pensiilor în primele trei luni ale anului în curs.
Cum sunt împărțite pensiile în funcție de categoriile de pesnionari?
Conform ultimelor date statistice oficiale din România, structura pensionarilor este dominată de cei încadrați în categoria asigurărilor sociale.
- Procentul total de pensionari de asigurări sociale în România:
- 99,98% din totalul pensionarilor sunt pensionari de asigurări sociale de stat.
- Distribuția pensionarilor în cadrul asigurărilor sociale de stat:
- 92,5% dintre aceștia sunt pensionari pentru limită de vârstă.
- 9,7% sunt beneficiari de pensii de urmaș.
- 8% sunt pensionari de invaliditate.
- Pensionari cu tipuri speciale de pensii:
- 2,1% din pensionari primesc pensii anticipate parțial.
- 0,1% beneficiază de pensii anticipate.
Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, raportul dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat și numărul salariaților este de 8 la 10.
Acest raport prezintă variații semnificative în profil teritorial, ajungând la 4 pensionari la 10 salariați în Municipiul București și județul Ilfov, la 15 pensionari la 10 salariați în județul Teleorman și la 14 pensionari la 10 salariați în județul Vaslui.
Valoarea pensiei medii de asigurări sociale de stat variază în mod semnificativ de la o regiune la alta, cu o discrepanță de 1.233 de lei între cea mai mare și cea mai mică valoare.
Astfel, în județul Botoșani, pensia medie este de 1.811 lei, în județul Vrancea – 1.826 lei, în județul Giurgiu – 1.828 lei, în județul Hunedoara – 3.044 lei, în Municipiul București – 2.906 lei, iar în județul Gorj – 2.736 lei.
Datele recente mai indică si un total de 1,143 milioane de persoane ce beneficiază de prevederile OUG nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate în primul trimestru al acestui an.
Din această cifră, 1,039 milioane sunt persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat, reprezentând 22,6% din totalul pensionarilor din această categorie, 100.200 persoane sunt pensionari proveniți din fostul sistem pentru agricultori, reprezentând 65,1% din totalul acestora, și 3.700 de persoane sunt din sistemul militar, reprezentând 1,8% din totalul acestei categorii.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa