Reclamă
SAGA Festival este primul festival de muzică electronică ce vine la București anul acesta pentru prima oară. Am putea spune că este „sora” mai mică a UNTOLD-ului. Avem și aici artiști de top, dar nu la fel de mulți ca la cel ce se ține de ani buni în Cluj Napoca. Festivalul va începe mâine și vor fi 3 nopți pline de muzică și distracție pe măsură. După modelul festivalelor din străinătate, România va avea parte de cel de-al doilea festival ce se va ține la Romaero pentru o experiență de neuitat. Însă, cei ce și-au luat deja bilete și se pregătesc pentru 3 zile magice, trebuie să știe că organizatorii au decis o serie de restricții fără de care oamenii nu pot intra.
Accesul se face pe baza mai multor criterii
Așa cum spuneam și mai devreme, dacă ai biletul cumpărat și te pregătești de o distracție pe cinste, cu unele dintre cele mai mari nume ale muzicii EDM, iată că trebuie să îndeplinești câteva condiții, fără de care nu poți intra în interiorul festivalului.
Reclamă
Cei ce au mai fost la Untold cunosc că la intrare ești verificat, atât în geantă, portofel, cât și cu un aparat de metale, pentru a nu introduce nimic străin în interiorul festivalului. Așa se va face și pentru festivalul din Capitală. Accesul se va face în zilele de vineri și sâmbătă începând cu ora 16:00, iar duminică de la 14:00.
Cei ce doresc să intre în incinta Romaero sunt nevoiți în primul rând să dovedească faptul că nu sunt infectați cu virusul COVID-19, fie prin certificatul ce să ateste vaccinarea cu ambele doze, fie dovada trecerii anterioare prin boală. De asemenea, se poate prezenta și un test antigen negativ, ori, pentru cei ce nu dețin unul, se poate face chiar la fața locului.
Însă, are o valabilitate de doar 24 de ore, deci trebuie refăcut în toate cele 3 zile de festival, înainte de fiecare intrare, iar prețurile vor varia între 40 și 200 RON.
Tinerii 18+ și bilet General Acces au posibilitatea de a intra în avans în posesia brățărilor cu care se va intra zilnic în incinta festivalului, prin simpla prezentare a unui act de identitate. Această metodă a fost gândită pentru a mai scurta timpul de așteptare la coadă.
Petrecerea va ține până la ora 05.00 în zilele de vineri și sâmbătă, iar duminică se va termina la 02:00. Printre artiștii ce vor apărea pe scena de la Saga figurează nume precum: Alan Walker, Clean Bandit (DJ Set), Don Diablo, John Newman, Nicky Romero, Oliver Heldens, Robin Schulz, Salvatore Ganacci, Sigala, Tiësto, Timmy Trumpet, W&W și mulții alții. De asemenea, pe lista pregătită de organizatorii festivalului figurează și numele unor artiști români, precum INNA sau Antonia.
Pentru bilete sau mai multe informații puteți accesa site-ul lor oficial AICI!
Citeste si
- 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
- 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r