Reclamă
Știm că pentru un organism sănătos trebuie să consumăm foarte multe fructe și legume. În cazul unui regim alimentar de detox sau de slăbire, salata joacă un rol extrem de important. Odată cu venirea primăverii, în piețele agro-alimentare și în supermarketuri găsim foarte multe verdețuri care ne pot fi de ajutor. Verdețurile și legumele, consumate fierte sau crude, alături de proteine, oferă necesarul de nutrienți de care organismul are mare nevoie, mai ales după sezonul rece.
Top cele mai bune salate pentru o dietă de primăvară
În sezonul cald, cele mai bune rețete de mâncare sunt cele fresh și ușor de pregătit, dar în același timp și hrănitoare. Iată câteva dintre cele mai potrivite salate de primăvară.
Reclamă
Locul 1 – salata grecească. Este una dintre cele mai gustoase și mai sățioase salate ce pot fi consunate atât ca fel principal, cât și ca garnitură, alături de un pește sau o carne ușoară preparată pe gril sau la grătar. Pentru o porție sănătoasă de salată ai nevoie de un castravete mare, trei roșii mici, câteva măsline negre, brânză feta, patru linguri de ulei de măsline, condimente după gust. Înainte de preparare spală bine legumele și taie-le bucățele, după gust.
A doua salată potrivită pentru acest sezon este salata de legume cu ou. Ai nevoie de o salată Lollo, trei fire de ceapă verde, un castravete de dimensiuni medii, două ouă fierte bine (10 – 15 minute), ulei de măsline, sare și piper. După ce prepari legumele poți pune oul tăiat și nu mai ai nevoie de amestecare.
Pe locul trei în topul celor mai sănătoase salate se află salata de ridichii, mazăre și avocado. Este o salată mai pretențioasă față de celelalte, însă destul de accesibilă. Ai nevoie de o legătură de ridichii, o cantitate de mazăre fiartă, un avocado, un castravete, o legătură de mărar compact și puțină sare, dar și suc de lămâie. Tot ce trebuie să faci este să speli foarte bine legumele, să le tai și să amesteci ingredientele într-un bol.
Locul patru în topul salatelor potrivite pentru primăvară și vară este salata de spanac cu legume. Știm despre spanac că este una dintre cele mai benefice verdețuri și că ajută organismul pe deplin, deoarece este bogat în vitaminele A și C, dar și în magneziu, calciu, potasiu, sodiu, fosfor și fier. Pentru salata aceasta ai nevoie frunze de spanac, aproximativ jumătate de pungă, patru roșii, doi castraveți, doi morcovi, o legătură de mărar, o legătură de pătrunjel, ulei de măsline, sare, piper și lămâie.
Locul cinci în topul nostru este ocupat de salata de sfeclă roșie. Pentru o salată perfectă ai nevoie de o sfeclă medie, o salată medie, doi morcovi medii sau trei mai mici, o ceapă verde, o legătură de ridichi, condimente după gust și preferință. Cureți sfecla, o tai felii subțiri, cureți și restul ingredientelor și le amesteci într-un bol destul de mare. Această salată este una dintre cele mai puternice atunci când vine vorba despre lupta împotriva kilogramelor în plus, dar și despre procesul de detox. În cazul tuturor salatelor se pot adăuga și crutoane făcute în casă, dar care să nu conțină multe condimente.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri