Samuel Beckett, romancier, dramaturg și poet irlandez

Samuel Beckett (13 aprilie 1906 – 22 decembrie 1989) a fost un scriitor, regizor, traducător și dramaturg irlandez. O figură a absurdului și o personalitate revoluționară în drama secolului XX, a scris atât în ​​engleză, cât și în franceză și a fost responsabil față de propriile sale traduceri între cele două limbi. Opera lui a sfidat construcțiile convenționale ale sensului și s-a bazat în schimb pe simplitate iar asta doar pentru a prezenta ideile în esența lor.

Viața timpurie și educația (1906-1927)

Samuel Barclay Beckett s-ar putea să nu fi fost născut în Vinerea Mare, 1906, după cum a sugerat el mai târziu. Certificatele de naștere și înregistrările contradictorii din lunile mai și iunie sugerează că acest lucru ar fi putut fi un act de laudă din partea lui Beckett. De asemenea, el a pretins că păstrează amintiri din durerea și închisoarea pe care le-a simțit în uter.

Beckett s-a născut în 1906, tatăl lui, Bill Beckett, a lucrat la o firmă de supraveghere a construcțiilor și a fost un om foarte iresponsabil, atras mai degrabă de curse de cai și de înot decât de cărți. May, mama lui a lucrat ca asistentă medicală înainte de a se căsători cu Bill și i-a plăcut grădinăritul și expozițiile de câini, fiind preocupările ei în timpul în care a devenit casnică. Samuel avea un frate mai mare, Frank, care s-a născut în 1902.

Familia locuia într-o casă mare din suburbia Foxrock din Dublin, proiectată de prietenul lui Bill, proeminentul arhitect Frederick Hicks. Terenul a inclus un teren de tenis, un mic hambar pentru măgar și arbuști parfumați care au apărut adesea în lucrările ulterioare ale lui Beckett. În timp ce familia era protestantă, au angajat o asistentă catolică pe nume Bridget Bray, pe care băieții o numeau „Bibby”. A rămas cu familia timp de 12 ani și a trăit cu ei, oferind multe povești și expresii pe care Beckett le va încorpora ulterior în Happy Days și Texts for Nothing III.

În veri, întreaga familie și Bibby petreceau vacanță la Greystones, un sat pescăresc anglo-irlandez protestant. Tânărul Beckett a practicat, de asemenea, colectarea timbrelor și săriturile de la înălțime, de pe stânci, două hobby-uri contradictorii care i-au prezis vigilența ulterioară și poate morbiditatea operei sale. În casă, băieții Beckett erau scrupuloși, curați și politicoși, deoarece manierele victoriene erau extrem de importante pentru May.

Când era băiat, Samuel a urmat o școală mică din sat condusă de două femei germane, dar a plecat la vârsta de 9 ani pentru a merge la Earlsfort House în 1915. O școală de pregătire neconfesională din Dublin, Beckett a studiat franceza acolo și a fost atras de engleză. Și-a petrecut mare parte din timp citind benzi desenate cu alți școlari. A studiat cu mai mulți membri ai facultății de specialitate care au predat și la Trinity. În plus, din influența lui Bill, Beckett a preluat boxul, cricketul și tenisul, la care a excelat în mod special, câștigând turnee locale.

În 1916, ca urmare a Răscoalei irlandeze din acel an, Frank a fost trimis la Școala Regală Portora, o oredare cu tendințe protestante, din nordul Irlandei. La 13 ani, Samuel a fost considerat suficient de mare pentru a pleca și a fi trimis în cadrul aceleiași școli în 1920. O școală  apreciată, dar strictă, Beckett s-a bucurat în mod deosebit de sport și de studii de literatură franceză și engleză, inclusiv opera lui Arthur Conan Doyle și Stephen Leacock.

În 1923, la vârsta de 17 ani, Beckett a fost admis la Trinity College Dublin pentru a studia Arte. A continuat să joace cricket și golf, dar cel mai important, a devenit foarte cunoscut în literatură. Acolo, a fost influențat de profesorul de limbă engleză Thomas Rudmose-Brown, care l-a învățat despre Milton, Chaucer, Spenser și Tennyson. De asemenea, a fost influențat de profesoara de italiană Bianca Esposito, care l-a învățat importanța scriitorii săi italieni preferați, printre care Dante, Machiavelli, Petrarca și Carducci. A locuit acasă cu părinții săi și a făcut naveta la școală și la spectacolele numeroaselor noi piese irlandeze care au avut premiera la Dublin.

În 1926, Beckett a început să se confrunte cu insomnie severă, care l-ar fi chinuit pentru tot restul vieții sale. De asemenea, a contractat pneumonie și a citit romanele lui Nat Gould în timp ce se refăcea la pat. Familia sa l-a trimis în Franța pe timpul verii pentru a încerca să-i grăbească recuperarea și a mers cu bicicleta cu un american, Charles Clarke. Beckett și-a continuat fascinația pentru cultura franceză când s-a întors la Trinity și s-a împrietenit cu tânărul lector francez Alfred Péron, aflat într-un prestigios schimb de doi ani de la École Normale.

Când Beckett a absolvit, la sfârșitul anului 1927, a fost recomandat de Rudmose-Brown ca lector pentru Trinity la École. Cu toate acestea, funcția a fost ocupată temporar de lectorul Trinity Thomas MacGreevy, care dorea să rămână încă un an, în ciuda insistenței lui Trinity ca Beckett să preia postul. MacGreevy a câștigat și abia în 1928 Beckett a reușit să ocupe postul. Deși frustrați din cauza situației, el și MacGreevy au devenit confidenți apropiați la Paris.

Munca timpurie și al Doilea Război Mondial (1928-1950)

La Paris a studiat franceza cu George Pelorson și a fost renumit pentru că a refuzat să se întâlnească dimineața cu el, prefera în schimb să se odihnească. Becket a fost, de asemenea, îndrăgostit de James Joyce și a început să lucreze pentru el ca secretar neplătit. Beckett, împreună cu o mulțime de tineri irlandezi, l-au ajutat pe Joyce în ce privește câteva formulări și cercetări pentru Finnegan’s Wake, pentru a ajuta la compensarea vederii slabe a autorului. Beckett a susținut că „Joyce a avut un efect moral asupra mea. El m-a făcut să realizez integritatea artistică ”.

În 1929, a scris prima sa operă publicată, un eseu strălucitor care apăra geniul și tehnica lui Joyce, „Dante… Bruno. Vico… Joyce. ” Punctul culminant al operei sale critice a fost Proust, o lungă explorare a influenței lui Proust, care a fost publicată în 1931 și bine primită la Londra, a fost interpretată la Dublin. Beckett și-a tradus întotdeauna propriile lucrări în franceză, dar a refuzat să traducă din Proust, crezând că este pretențios.

Încercările prietenilor săi de a ameliora depresia lui Beckett au dus la participarea lui la concursul lui Nancy Cunard și la publicarea în 1930 a poemului său Whoroscope, o meditație despre Descartes. În timp ce se afla la Paris, Beckett s-a angajat, de asemenea, în flirturi cu vărul său Peggy Sinclair și Lucia Joyce, dar s-a întors la Trinity pentru a preda în 1930. A stat doar un an în universitate și, în ciuda contractului său de trei ani, a plecat să călătorească în Europa și să scrie, stabilindu-se la Paris în 1932, unde a scris primul său roman, Visul cu femei frumoase și a încercat să obțină o traducere. O narațiune intenționat incoerentă și episodică, textul nu va fi tradus decât în ​​1992, după moartea lui Beckett.

A pendulat între Dublin, Germania și Paris până în 1937, când s-a mutat definitiv la Paris. În 1938, a publicat primul său roman în limba engleză, Murphy. După scurta, dar furtunoasa sa aventură cu Peggy Guggenheim, a întâlnit-o pe Suzanne Deschevaux-Dumesnil ceva mai în vârstă, iar perechea a început să se întâlnească.

Beckett a rămas la Paris, în virtutea pașaportului său irlandez, după ce al Doilea Război Mondial a început oficial în Franța în 1939 și ocupația germană a început în 1940. El a spus „Am preferat Franța în război decât Irlanda în pace”. În următorii doi ani, el și Suzanne au cooperat cu rezistența, traducând comunicațiile ca parte a echipei Gloria SMH din Anglia. Când grupul lor a fost trădat, cuplul a fugit în satul sudic Roussillon, unde Beckett și Deschevaux-Dumesnil au rămas sub acoperire și au scris până la eliberare în 1945.

După întoarcerea la Paris, Beckett a început să proceseze războiul printr-o perioadă intensă de scriere. Nu a publicat aproape nimic timp de cinci ani, dar a scris o cantitate imensă de lucrări care, cu ajutorul lui Deschevaux-Dumesnil, au găsit publicație la Les Éditions de Minuit la începutul anilor 1950. Trilogia non-trilogică a lui Beckett a romanelor polițiste, Molloy și Malone meurt au fost publicate în 1951, iar L’innommable a fost publicată în 1953. Romanele în limba franceză își pierd încet simțul realismului și formei literare convenționale. În 1955, 1956 și 1958, au fost publicate propriile traduceri ale lucrărilor în engleză ale lui Beckett.

Lucrare dramatică și Premiul Nobel (1951-75)

În 1953, cea mai faimoasă piesă a lui Beckett, Așteptându-l pe Godot, a avut premiera la Teatrul de Babylone de pe malul stâng parizian. Roger Blin a pus-o în scenă numai după o serioasă muncă de convingere a lui Deschevaux-Dumesnil. O scurtă piesă în două acte, în care doi bărbați așteaptă un al treilea care nu ajunge niciodată, tragicomedia a provocat imediat rumoare. Mulți critici au considerat că este o înșelătorie, o farsă sau cel puțin o glumă. Cu toate acestea, legendarul critic Jean Anouilh a considerat-o capodoperă. Când opera a fost tradusă în engleză și interpretată la Londra în 1955, mulți critici britanici au fost de acord cu Anouilh.G

Godot a fost urmat de o serie de opere care i-au consolidat statutul de dramaturg vizionar al secolului al XX-lea. A produs Fin de partie – Sfârșit de partidă (tradus ulterior de Beckett sub numele de Endgame) în 1957 într-o producție în limba franceză din Anglia. Un personaj nu poate îndeplini o funcție cheie. Ce zile frumoase, în 1961, se concentrează pe inutilitatea de a forma relații și amintiri semnificative, totuși omul este continuu mânat de necesitatea acestei căutări, în ciuda inutilității sale. În 1962, oglindind figurile de stil apocaliptice din Sfârșit de partidă, Beckett a scris piesa Play, care a prezentat mai mulți actori în urne mari, acționând doar cu capul lor plutitor. Acesta a fost un moment productiv și relativ fericit pentru Beckett. Chiar dacă el și Deschevaux-Dumesnil trăiau ca parteneri din 1938, ei s-au căsătorit formal în 1963.

Beckett a primit Premiul Nobel pentru literatură în 1969, pentru opera sa literară atât în ​​engleză, cât și în franceză. Nu a încetat să scrie după Nobel; pur și simplu a devenit din ce în ce mai minimalist. În 1972, Billie Whitelaw și-a interpretat lucrarea Not I, o piesă profund minimalistă în care o gură plutitoare vorbea înconjurată de o perdea neagră. În 1975, Beckett a regizat producția seminală Waiting for Godot la Berlin. În 1982, a scris Catastrofă, o piesă strident politică despre dictaturile supraviețuitoare.

Stil literar și teme

Beckett a susținut că influențele sale literare care l-au format au fost Joyce și Dante și s-a văzut ca parte a unei tradiții literare paneuropene. A fost prieten apropiat cu scriitori irlandezi, inclusiv Joyce și Yeats, care i-au influențat stilul, iar încurajările lor i-au întărit angajamentul față de producția artistică și nu critică. De asemenea, s-a împrietenit și a fost influențat de artiști vizuali, inclusiv Duchamp și Alberto Giacometti. În timp ce criticii consideră  operele dramatice ale lui Beckett ca fiind contribuții centrale în mișcarea secolului al XX-lea, Teatrul absurdului, Beckett însuși a respins toate etichetele puse operei sale.

Pentru Beckett, limbajul este atât întruchiparea ideilor, cât și o experiență corporală, înțelegere auditivă și înțelegere neuronală. Teatrul nu poate fi static sau chiar înțeles complet de către părțile care îl schimbă. Absurdismul său minimalist explorează atât preocupările formale ale artelor literare – faibilități lingvistice și narative -, cât și preocupările umane de a construi sensuri pentru aceste disonanțe.

Sfârșit

Samuel Beckett este considerat unul dintre cei mai importanți scriitori din secolul al XX-lea. Opera sa a revoluționat teatrul și minimalismul, influențând nenumărați filosofi și literați, inclusiv Paul Auster, Michel Foucault și Sol LeWitt.

Citeste si

• 1. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
• 2. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r