Sărbători religioase 22 iulie – Monden
Home > Actualitate > Social > Sărbători religioase 22 iulie

Reclamă

Actualitate Social

Sărbători religioase 22 iulie

calendar

Reclamă

Creștinii ortodocși o sărbătoresc astăzi pe Sfânta Mironosiță întocmai cu Apostolii Maria Magdalena. Tot astăzi este celebrată și Sfânta Cuvioasă Muceniță Marcela. Greco-catolicii și romano-catolicii o celebrează pe Sfânta Maria Magdalena.

Date despre sărbătoarea de astăzi

Sfânta Mironosiță și întocmai cu Apostolii Maria Magdalena este sărbătorită de Biserică în ziua de 22 iulie. Sfânta Maria, numită și Magdalena după locul în care a văzut lumina zilei, care se afla în Galileea de Sus și care se chema Magdala, a fost ucenică a lui Hristos, cea dintâi și cea mai mare decât toate mironosițele și purtătoarele de mir.

Reclamă

Sfântul Evanghelist Luca notează că Iisus Hristos a izbăvit-o de șapte demoni, din acel moment s-a alăturat celor care I-au urmat Mântuitorului. Se spune în scrierile religioase că Maria Magdalena a fost prezentă la punerea Domnului în mormânt, alături de Maica Domnului, așa cum arată Sfântul Evanghelist Matei:

Și Iosif, luând trupul, l-a înfășurat în giulgiu curat de in, și l-a pus în mormântul nou al său, pe care-l săpase în stâncă, și, prăvălind o piatră mare la ușa mormântului, s-a dus. Iar acolo era Maria Magdalena și cealaltă Marie, șezând în fața mormântului” (Matei 27- 59, 60, 61).

În momentul în care a fost pecetluit mormântul, femeile mironosițe s-au întors în cetate împreună cu Iosif și Nicodim, numai Maria Magdalena și cealaltă Marie, Maica Domnului, au rămas lângă mormânt, șezând în preajmă. Dar, fiindcă atunci era vineri, seara târziu, au plecat și ele la casa lor.

Sâmbăta era ziua de sărbătoare a evreilor, care începe din seara zilei de vineri și ține până sâmbătă seara. În acea zi, dintre toate femeile mironosițe care s-au întors la mormântul Mântuitorului, unde au primit vestea Învierii Sale, Sfânta Maria Magdalena este singura care a revenit aici de patru ori.

Sfintele Evanghelii relatează cum în zorii acelei zile, a Învierii Domnului, Maria Magdalena a fost încredințată să nu-L mai caute pe Cel viu între cei morți:

(…) De ce căutați pe Cel viu între cei morți? Nu este aici, ci S-a sculat. Aduceți-vă aminte cum v-a vorbit, fiind încă în Galileea” (Luca 24 – 5, 6).

După înălțarea Lui Hristos la ceruri, a ieșit și Sfânta Maria Magdalena, ca un apostol, la propovăduire și, străbătând multe țări, a făcut cunoscută Evanghelia. A ajuns la Roma și de acolo la Efes, la Sfântul Ioan Evanghelistul.

A trecut la cele veșnice la Efes, fiind îngropată la intrarea peșterii în care au adormit și cei șapte sfinți tineri, sărbătoriți de Biserica Ortodoxă de două ori pe an, pe 22 octombrie și pe 4 august.

Sfintele sale moaște au fost strămutate la Constantinopol de împăratul bizantin Leon al VI-lea Filosoful, pentru a fi așezate în ctitoria sa, Mănăstirea Sfântului Lazăr, se arată în volumul Viețile Sfinților.

Citeste si




Recomandări autor