Reclamă
Creștinii ortodocși îi celebrează astăzi pe Sfântul Cuvios Moise Etiopianul și pe Dreptul Iezechia. Greco-catolicii îi sărbătoresc pe Sfântul Cuvios Moise Etiopianul și pe Augustin, iar romano-catolicii îi celebrează pe Sfântul Sfințit Augustin, episcopul și pe fecioara Florentina.
Date despre sărbătoarea de azi
Sfântul Cuvios Moise Etiopianul este pomenit în calendarul creștin ortodox la 28 august. Avva Moise Arapul sau Moise Etiopianul a fost unul din marii Părinți ai pustiei Egiptului.
Reclamă
În popor se cunoaște faptul că în tinerețe Moise era un tâlhar vestit din părțile Egiptului. De neam etiopian, negru la față, el a fost rob la un stăpân vestit, care, pentru obiceiul lui și pentru multele feluri de ucideri, l-a gonit de la el. Acesta, plecând, s-a alăturat tâlharilor și a început să facă și mai multe fapte nedrepte. Văzându-l ei că este tare cu trupul și aspru la obicei, l-au pus mai mare peste ei.
Deci, Moise, făcând tâlhării și jafuri împreună cu tovarășii săi, mult sânge a vărsat și a săvârșit multe fapte necurate și rușinoase. Era cunoscut în tot poporul pentru răutatea sa.
Această parte a vieții lui nu este trecută deloc cu vederea, tocmai spre a pune în valoare întoarcerea pe care a avut-o:
„adică ce fel de viață a avut și în ce fel de pocăință și plăcere de Dumnezeu a venit; căci și greșelile sfinților ce au fost mai înainte nu se tăinuiesc, spre preamărirea milostivirii lui Dumnezeu, prin care se scot vrednici din nevrednici și din păcătoși se fac drepți”, conform volumului Viețile Sfinților.
Așadar, conform scrierilor religioase, înainte de a merge în pustia sketică, Sfântul Moise fusese tâlhar, unul renumit pentru răutățile și crimele sale, căpetenie a unei cete de tâlhari de pe valea Nilului. Ca monah a arătat însă atâta râvnă pentru viața ascetică, încât întrecea în sensibilitate pe unii dintre cei mai mari părinți ai pustiei.
Nu a vrut să plece din chilia sa în momentul în care zona era amenințată de năvălirea arabilor, ținând cont de cuvintele lui Hristos și amintindu-și de viața anterioară, când se impunea și știa că „acela ce ridică sabia de sabie va pieri”.
A rămas așadar și a fost ucis de năvălitori, împreună cu câțiva ucenici ai săi. Arătându-și astfel dorința de a ispăși prin moarte fărădelegile tinereții, nu numai Raiul, dar și cerul i s-a deschis ca unui mucenic.
Citeste si
- 1. Anunț despre PUNCTUL DE PENSIE! Este răsturnare totală de situație. SURPRIZă pentru toți pensionarii din România r
- 2. Profeții îngrozitoare! Nostradamus și Baba Vanga pentru 2025: Război devastator în Europa
Recomandări autor
- Elisaveta Săvoiu. Eroina din Argeș cunoscută ca „Vitoria Lipan”. A plecat la război, în căutarea ostașului pierdut
- 24 februarie – 24 martie: radiografia lunii I de război. Ce nu s-a văzut în aceste zile de conflict
- Un suflet de copil stă în mâinile noastre. Împreună pentru Sasha putem fi îngeri păzitori
- Marin Sorescu – de la „Singur între poeți”, la un scriitor prodigios, renumit la nivel internațional
- Când jurnalismul își cere tributul, viața e doar o clepsidră de clipiri