Sărbători religioase 7 iulie. Mai mulți Sfinți sunt sărbătoriți astăzi – Monden
Home > Actualitate > Social > Sărbători religioase 7 iulie. Mai mulți Sfinți sunt sărbătoriți astăzi

Reclamă

Actualitate Social

Sărbători religioase 7 iulie. Mai mulți Sfinți sunt sărbătoriți astăzi

sarbatori religioase
Foto: unsplash.com

Reclamă

Creștinii ortodocși îi sărbătoresc astăzi pe SfântaMare Muceniță Chiriachi, Sfântul Cuvios Toma din Maleon și Sfântul Mucenic Evanghel. Greco-catolicii îi celebrează pe Sfântul Cuvios Toma, pe Sfântul Acachie și pe Sfânta muceniță Chiriachi, iar la romano-catolici este Fericitul Benedict al XI-lea.

Cine a fost Sfânta Mare Muceniţă Chiriachi

Sfânta Mare Muceniţă Chiriachi este pomenită în calendarul creştin ortodox în ziua de 7 iulie. Aceasta este cunoscută drept una dintre cele mai credincioase femei de la acea vreme (284-305).

Reclamă

Sfânta Chiriachi a venit pe lume ca un dar, ascultând Dumnezeu rugăciunea părinţilor săi, Dorotei şi Evsevia, care nu aveau copii. S-a născut într-o zi de duminică (Kyriakí – duminică, în limba greacă) și a venit pe lume pentru a duce cuvântul lui Dumnezeu mai departe în lume.

În timpul împăratului Diocleţian (284-305), părinţii Sfintei Chiriachi au fost duşi în părţile Meletiei (Armenia Mică), pentru a fi judecați pentru credința în Hristos. Erau cunoscuți de tot poporul drept mari credincioși, purtători de iubire de Dumnezeu, o credință pe care o aveau din generație în generație.

Chiriachi a fost dusă în Nicomidia spre a fi cercetată de Maximian. Acolo tânăra a răbdat toate chinurile, mărturisindu-L pe Mântuitorul Iisus Hristos. Era pusă să spună că nu va mai crede în Dumnezeu și că nu îi va mai învăța pe cei din jur nimic despre religia sa.

A fost trimisă de acolo în Bitinia tot spre a fi judecată. În acel loc, ea a fost supusă multor chinuri și obligată să renunțe la credință. Pentru că nu dorea acest lucru și nu făcea tot ceea ce i se cerea, aceasta îndura și mai multe chinuri. Fiind condamnată la moarte prin tăierea capului, a trecut la Domnul pe care L-a iubit atât de mult, pe când cei care voiau s-o ucidă se apropiau de ea. Așa și-a câștigat locul în rândul Sfinților și a fost pomenită de cei rămași pe pământ.

Citeste si




Recomandări autor