Sărbători religioase 9 aprilie – Monden
Home > Actualitate > Social > Sărbători religioase 9 aprilie

Reclamă

Actualitate Social

Sărbători religioase 9 aprilie

sarbatori religioase

Reclamă

Creștinii ortodocși îi sărbătoresc astăzi pe Sfântul Mucenic Eupishie și pe Sfântul Cuvios Vadim. Tot astăzi se face și pomenirea morților. Greco-catolicii îl sărbătoresc tot Sfântul Eupsihie din Cezareea, însă celebrează și Acatistul Maicii Domnului și pomenirea Morților. La romano-catolici se celebrează Sfântul Ubald.

Viața Sfântului Eupsihie

Sfântul Mucenic Eupsihie este pomenit în calendarul creştin ortodox pe data de 9 aprilie. El a văzut lumina zilei în Cezareea Capadociei din părinţi creştini. Se știe despre tatăl său că era înalt demnitar al imperiului. A fost martor al persecuţiilor împotriva creştinilor dezlănţuite de împăratul Iulian Apostatul, cel care a domnit în perioada anilor 361-363, perioadă în care templele păgâne erau la putere.

Reclamă

Sfântul Eupsihie a avut de dus o viață fără prihană şi a ales să se căsătorească. În ziua nunţii sale, s-a întâmplat să fie sărbătorit şi zeul „Tihis”, adică noroc, căruia îi erau aduse jertfe.

Atunci când Sfântul Eupsihie i-a văzut pe elini și a înțeles ce s-a întâmplat a rămas uimit. Elinii erau mulţi în Cezareea  și mergeau să aducă jertfe în templu.

Eupsihie a aprins inima sa pentru Hristos şi luând cu sine mulţime de creştini, s-a dus şi a sfărâmat idolii şi capiştea idolească au dărâmat-o până în temelie. A știut ce va urma pentru el și care vor fi pedepsele sale, motiv pentru care a strâns repede mai multe persoane și le-a ajutat să înțeleagă adevărata credință.

A fost arestat şi pentru că nu s-a lepădat de credinţa în Hristos. Ulterior, el a fost torturat și a trebuit  să suporte chinuri grele, fiind la un moment dat omorât prin tăierea capului.

Atunci şi Cezareea a fost lovită cu mânie de împăratul Iulian, în urma distrugerii templului. Pornind o campanie militară împotriva perşilor şi trecând prin Capadocia, i-a ieşit în întâmpinare Sfântul Vasile cel Mare, „dându-i cinste ca unui împărat şi aducându-i spre binecuvântare trei pâini de orz, cu care se hrănea singur. Dar împăratul a poruncit ostaşilor săi, să ia acele pâini, iar Sfântului Vasile să-i dea o sarcină de fân, zicându-i în batjocură: ‘Tu ne-ai dat orz, hrană dobitocească, iar tu primeşti de la noi fân’. Sfântul Vasile a răspuns: ‘Noi, o, împărate, ţi-am adus de acelea cu care ne hrănim, iar tu ne-ai dat hrană dobitocească. Cu adevărat ne batjocoreşti, deoarece cu puterea ta nu poţi să prefaci acel fân în pâine şi în hrana firii omeneşti'”, potirvit volumului Viețile Sfinților.

În acel moment, împăratul Iulian s-a enervat. Acesta a răspuns mânios:

Să ştii cu adevărat, cu acel fân te voi hrăni, când mă voi întoarce din Persia pe aici, pentru că voi răsturna şi voi risipi această cetate până la temelie; cu plugul voi ara locul acesta, ca mai bine grâu să rodească decât oameni. Pentru că poporul ascultând de sfatul tău, a îndrăznit a strica chipul şi capiştea Fortunii, adică a Norocului„.

A ajuns să sfârșească însă chiar acesta, fiind ucis de Marele Sfânt Mucenic Mercurie. După moartea împăratului Iulian, poporul din Cezareea a zidit o biserică foarte frumoasă deasupra mormântului Sfântului Mucenic Eupsihie.

Citeste si




Recomandări autor