Schimbări la noul program de guvernare. Ce se va întâmpla cu alocațiile copiilor și tichetele de vacanță ale angajaților – Monden
Home > Actualitate > Schimbări la noul program de guvernare. Ce se va întâmpla cu alocațiile copiilor și tichetele de vacanță ale angajaților

Reclamă

Actualitate

Breaking: Schimbări la noul program de guvernare. Ce se va întâmpla cu alocațiile copiilor și tichetele de vacanță ale angajaților

Schimbări la noul program de guvernare. Ce se va întâmpla cu alocațiile copiilor și tichetele de vacanță ale angajaților

Reclamă

Se anunță noi schimbări pentru români. Tichetele de vacanță pentru salariați ar putea reveni în anul 2022. De altfel, pe lista Guvernului condus de Nicolae Ciucă se află și creșterea alocației pentru copii de la 1 ianuarie 2022. Ambele măsuri sunt prevăzute în Programul de guvernare PSD-PNL-UDMR.

Ce schimbări vor intra în vigoare în 2022

Programul de guvernare al coaliţiei PSD-PNL-UDMR a fost depus în cea de-a doua zi a acestei săptămâni, în Parlament. Noul program prevede, pe lângă multe alte proiecte de anvergură, majorarea alocațiilor de stat pentru copii și acordarea de către angajatori a voucherelor de vacanță, două subiecte care au stat pe buzele tuturor românilor în acest an.

Reclamă

În proiectul noii coaliții de guvernare este prevăzută acordarea tichetelor de vacanţă, începând cu anul 2022, pentru promovarea turismului intern. Tichetele mult așteptate sunt valabile pentru salariaţii din sectorul bugetar şi se aprobă astfel și achitarea contravalorii tichetelor de vacanţă acordate de angajatorii din sectorul privat, în special pentru promovarea turismului rural şi balnear. Valoarea tichetelor de vacanță va fi de 1.450 lei.

Tot în noul program se aprobă majorarea alocațiilor pentru copiii cu vârste între 0-2 ani și handicap vor crește la 600 de lei. Alocația pentru copiii de peste 2 ani va creşte la 243 de lei începând cu 2022, iar următoarele promisiuni de majorare vor fi anunțate ulterior. Momentan, acestea sunt sumele de care se vor bucura românii.

Persoanele cu dizabilități vor primi o indemnizație compensatorie. Aceasta se acordă în prima lună a anului 2022 și reprezintă a 13-a indemnizație pentru această categorie de români.

În noul proiect al coaliției de guvernare este prevăzută și majorarea substanțială a contribuţiilor către Pilonul II de pensii. Acestea ar urma să fie majorate cu un punct procentual de la 3,75%, cât este în prezent, după transferul contribuţiilor sociale în sarcina angajaţilor, până la 4,75% în anul 2024.

De altfel, mai este prevăzută și modificarea Codului Fiscal. Se va elimina facilitatea de exceptare de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele fizice. Este vorba despre categoria de români care au calitatea de pensionari, pentru veniturile din pensii care depășesc 4.000 de lei. Noile propuneri urmează să fie dezbătute și confirmate oficial în perioada următoare.

Citeste si




Recomandări autor