Semnal de alarmă pentru români. Populația României ar putea scădea până la 15 milioane – Monden
Home > Actualitate > Semnal de alarmă pentru români. Populația României ar putea scădea până la 15 milioane

Reclamă

Actualitate

Semnal de alarmă pentru români. Populația României ar putea scădea până la 15 milioane

Semnal de alarmă pentru români. Populația României ar putea scădea până la 15 milioane

Reclamă

Populația României a fost în ultimii în continuă scădere, iar acest lucru ar putea să nu se termine prea târziu. Conform ultimelor informații, populația ar putea scădea până la 15 milioane până în 2070, de la 19,2 milioane în 2020. Anunțul a fost făcut de Laszlo Borbely, consilier de stat în Guvernul României și coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă.

România ar putea ajunge la 15 milioane de locuitori

Mai mult, potrivit datelor specialistului, se pare că raportul dintre persoanele active și cele cu vârste de peste 65 de ani va ajunge să se dubleze. Specialistul a mai atras atenția că situația demografică pe care o are România la acest moment este una extrem de îngrijorătoare pentru susținerea sistemelor de protecție socială.

Reclamă

Estimările arată că populația României ar putea scădea până la 15 milioane în 2070. De asemenea, raportul dintre persoanele cu vârste de peste 65 de ani și populația în vârstă de muncă (15–64 ani) se va dubla, ajungând de la 26,3 % în 2016 la 52,8 % în 2070. Provocările demografice cu care România se confruntă deja de câteva decenii ridică probleme complexe de funcționare a sistemelor de protecție socială”, a declarat Laszlo Borbely.

Consilierul de stat a mai lansat un semnal de alarmă și legat de lipsa forței de muncă și în privința populației inactive. Chiar și înainte de pandemie, populația era în scădere, iar lipsa forței de muncă era una dintre problemele majore cu care se confrunta țara.

Lipsa de forță de muncă se apropie din nou de nivelurile record de dinainte de pandemie. Rata populației inactive era la 34% în al doilea trimestru din 2021, a doua cea mai mare din UE. În aceste condiții, la care se adaugă creșterea numărului de cetățeni activi care muncesc în afara granițelor, avem nevoie de acțiune imediată pentru a asigura un viitor durabil”, a conchis specialistul.

Ar exista însă și soluții care să amelioreze adevăratele probleme demografice cu care se confruntă țara. Laszlo Borbely a transmis că una dintre cele mai importante soluții ar fi sprijinirea familiilor și eliminarea discriminărilor care apar în cazul criteriilor de vârstă.

Pentru ameliorarea problemei demografice trebuie să ne adresăm și familiilor și să găsim cele mai bune metode prin care să le sprijinim. Creșterea speranței de viață este poate printre puținele vești bune legate de demografie. Trebuie, însă, să gândim în perspectivă și să implementăm măsuri care să permită celor mai activi să muncească și după vârsta pensionării și să eliminăm discriminările pe criterii de vârstă”, a continuat Laszlo Borbely.

Numărul românilor sau al persoanelor care încă mai au rude care trăiesc în România și care acum sunt în afara granițelor țării este de aproximativ 12 milioane. Puțin timp după revoluția care a avut loc în luna decembrie 1989, populația României a fost de peste 23 de milioane de locuitori. Începând cu anul 1991, aceasta a intrat într-o tendință de scădere treptată, o scădere care pare greu de ținut sub control. Totul pleacă de la libera circulație în statele din afara granițelor României, dar și ratei natalității destul de scăzute.

Potrivit  recensământului din anul 2011, România are o populație de 20.121.641 de locuitori, însă sporul natural este negativ. Populația scade tot mai mult, atât din cauza sporului natural, dar și din cauza migrației negative. În aceste condiții, raportul Eurostat din 2014 avea să scoată în evidență faptul că România era țara din Uniunea Europeană cu cea mai abruptă scădere demografică între 1994 și 2014, chiar dacă vârsta mediană, de 40,8 ani, era încă sub media europeană de 42,2. Tot raportul Eurostat din anul 2014 scoate în evidență faptul că România se află pe ultimul loc în UE la suprafața medie a locuințelor în mediul urban. Tot mai puțini români aleg să rămână în țara natală, mulți dintre ei plecând în alte țări, pentru studii mai bune, pentru locuri de muncă mai bine plătite, pentru un trai mai bun și mai sigur.

Citeste si




Recomandări autor