Serghei Esenin. Viața și poezia pe repede înainte – Monden
Home > Cultură > Celebrități > Serghei Esenin. Viața și poezia pe repede înainte

Reclamă

Celebrități Cultură Premium

Serghei Esenin. Viața și poezia pe repede înainte

Serghei Esenin. Viața și poezia pe repede înainte

Reclamă

Prolog sinistru

Este 1925, este o iarnă cruntă la Leningrad când tânărul Serghei Esenin se sinucide în condiții misterioase, tăindu-și venele și scriind cu propriul sânge un poem de adio, spânzurându-se apoi cu ultimele puteri de țevile de la încălzire de pe tavanul camerei cu numărul 5 a hotelului „Angleterre” din  Leningrad. Poetul de o frumusețe tulburătoare dorise să fie sigur că nu supraviețuiește.

A doua zi ziarele anunță sinistra veste, lumea începe să caute răspunsuri: depresia? alcoolul? dezamăgirea pe care i-o produsese Rusia? asasinat pus la cale de serviciile secrete? Ipotezele, scenariile și misterul s-au păstrat până în zilele noastre.

Reclamă

Începutul. Consacrarea

Serghei Alexandrovici Esenin s-a născut la data de 3 octombrie 1895, în satul Konstantinovo (astăzi Esinino, în memoria lui), regiunea Riazan din Rusia. Copil într-o familie de țărani, a fost abandonat de părinți de mic și crescut apoi de bunica sa. La nouă ani scrie primele poezii, este un copil minune al literaturii, în 1912 se mută la Moscova, unde, pentru a se întreține, muncește într-o tipografie, învățând tainele meseriei de corector. Un an mai târziu se înscrie la Universitatea de Stat din Moscova, studiază aici un an și jumătate, ca extern. Este perioada în care scrie poezii inspirate din folclorul rus și intră în cercul select al poeților Alexandr Blok, Serghei Gorodetsky, Nikolai Kliuev și Andrei Belîi. Peste ani, Esenin va spune că Belîi i-a dat ,,înțelegerea formei”, iar de la Blok și Kliuev a învățat lirica.

Debutează în jurnalul moscovit Mirok cu „Micul Univers” în anul 1914. Se mută la Petrograd un an mai târziu, în 1915 și începe să câștige notorietate în saloanele literare.

În poeziile de debut, Esenin vede o Rusie rurală, melancolică, romantică, adoptând un rol de profet-țăran. Scrie și poezii cu motive și teme religioase, scriind despre un Hristos care era un apărător al săracilor. Leon Troțki spune că ,,Esenin miroase a medievalism”, Ilia Ehrengurg scrie peste ani, în memoriile sale „Oameni, ani, viață” că Gorki a fost adânc mișcat și a plâns când Esenin i-a citit din poeziile lui.

Există chiar și o poveste cu Esenin și împărăteasa Rusiei, care l-ar fi invitat să îi recite din creațiile poetice. Se spune că, după ce i-a ascultat poeziile, ţarina l-a întrebat: ,,De ce sunt versurile dumneavoastră aşa de triste?”, iar poetul ar fi privit-o în ochi și i-ar fi răspuns:

,,Aşa este şi Rusia, majestate!

Este înrolat în armată în 1916 dar Rusia iese din primul război mondial după Revoluția din Octombrie 1917. Crede din tot sufletul că revoluția va aduce o viață mai bună, o susține la început, apoi, deschizând ochii, simte dezamăgire și și-o exprimă chiar cu curaj, criticând noul regim bolșevic în poeme ca „Sumbrul Octombrie m-a dezamăgit”.

În 1918 ia drumul Moscovei, își înființează propria editură pe care o numește „Compania de muncă a artiștilor cuvântulului din Moscova.”

Serghei Esenin

Nu se simte deloc bine în condițiile de viață impuse de noua orânduire, își pierde echilibrul interior și cadă pradă unui viciu de care nu va scăpa niciodată: alcoolul. Cu toate acestea, continuă sa scrie cu același har.

În anul 1922 reunește mare parte din opera poetică în „Moscova cârciumărească”, un volum în care deja vorbește despre un sfârșit:

Pe strâmbele străzi ale Moscovei
Poate că Domnul să mor m-a sortit”.
În același volum atacă în versuri Ceka, celebra organizație a poliției secrete sovietice:
„Ah, dar azi aşa-s de veseli ruşii!
Trăscăul tare curge necontenit.
Cântă de Volga şi de Ceka
Armonistul cu nasul pleoştit”.

Iubirile

Tânăr de o rară frumusețe, Serghei Esenin atrage atenția femeilor, iar personalitatea romantică îl face să se îndrăgostească foarte des. Se căsătorește pentru prima dată în 1913 cu o colegă de la tipografie, Anna Izriadnova, cu care are un băiețel, Iuri. Anul 1918 vine cu a doua căsnicie, începută alături de actrița Zinaida Raikh cu care are o fiică, Tatiana, și un fiu, Constantin.

Într-o zi de toamnă a anului 1921, în timp ce vizitează atelierul pictorului Gheorghi Iakulov, face cunoștință cu celebra Isadora Duncan, o dansatoare americană stabilită la Paris, femeie cu 17 ani mai în vârstă, care nici măcar nu vorbea rusa, iar el nu știa deloc engleză. Iubirea nu are însă limbă oficială, reușesc să comunice în franceză și se căsătoresc la 2 mai 1922.

Serghei Esenin pleacă alături de noua soție într-un turneu prin Europa și apoi prin Statele Unite ale Americii. Era deja dependent de alcool și de droguri și aceste vicii îi provocau teribile stări de violență, de furie, distrugând oe timpul turneului camerele din hoteluri, bătându-se în restaurante, spre deliciul presei de scandal.

Participă la o petrecere organizată de imigranţi ruşi și evrei ce trăiesc la new York, gazdele descoperă un poet suav care își schimbă fața brusc, transformându-se într-un animal orbit de furie. Are o veritabilă criză de gelozie, se repede cu pumnii strânşi asupra soţiei care dansa, o înjură oribil, încearcă să îi rupă hainele și o amenință cu moartea.

Isadora Duncan este extrasă, este dusă în altă cameră, dar bărbatul nu se opreşte din criză. Dansatoarea nu trăia pentru prima dată o asemenea scenă.

Căsnicia lor a durat doar o scurtă perioadă. În mai 1923, când se întoarce la Moscova, are o relație cu actrița Augusta Miklașevskaia și se crede că s-ar fi însurat chiar cu ea printr-o ceremonie civilă imediat ce a obținut divorțul de Isadora Duncan. Continuă însă să devină o epavă, deși în 1923 este tatăl unui nou fiu, Alexandr, conceput cu Nadejda Volpin, fiu ce va deveni un poet important și un activist în mișcarea dizidentă din Uniunea Sovietică a anilor 1960.

Serghei Esenin

Cântecul sirenei

Moartea a zâmbit sinistru în poeziile lui Serghei Esenin mereu:

Tot găsesc, noroc primit-am,
Toate-s de suflet ştiute.
Pe acest pământ venit-am
Ca să-l părăsesc mai iute”.

În decembrie 1924 publică ,,Viforul”, un poem în care se imaginează dus la groapă și chiar ascultând ultimele cuvinte ale groparului:

Iată un om ciudat!
Într-a lui viaţă
A făcut mult scandal…
Dar n-a putut să-şi însuşească
Măcar cinci pagini
Din „Capital”.

Își trăiește ultimii doi ani cu alcool și rătăciri permanente, continuând însă să scrie poezie. În memoriile sale, Vladimir Maiakovski își amintea întâlnirea din 1925 cu Esenin:

Cu mare greutate l-am recunoscut pe Esenin. Tot cu greutate, i-am refuzat invitațiile insistente de a merge împreună să bem ceva, invitații însoțite de fluturatul unui teanc gros de bancnote. Toată ziua am avut în fața mea imaginea lui deprimantă, iar seara, desigur, am discutat cu colegii mei despre ce s-ar putea face cu Esenin.

Ilia Ehrenburg, în același volum autobiografic „Oameni, ani, viață” consemna că Esenin era întotdeauna înconjurat de ,,sateliți”, adică de grupuri de oameni care nu aveau nimic în comun cu literatura, ,,ci doar le plăcea să bea vodca altuia, să se încălzească la faima altuia și să se ascundă în spatele autorității sale”.

Ehrenburg credea că nu ,,roiul” acesta l-a distrus pe poet, pentru că el atrăgea asemenea oameni lângă el:

,,El știa cât valorează ei; dar în starea lui, găsea că e mai ușor să fie împreună cu oameni pe care îi disprețuia.”

În starea aceasta se căsătorește în 1925 pentru a cincea oară, de data aceasta cu Sofia Andreievna Tolstaia, o nepoată a marelui Lev Tolstoi, femeie ce a încercat să îl ajute, deși el se arunca tot mai des în abisul alcoolului.

În toamna acelui an, poetul este spitalizat o lună în clinica doctorului Gannushkina. Tratamentul nu are niciun efect și speranțele de vindecare par din ce în ce mai slabe. După ce este externat, golește conturile și intră în primul bar pentru a continua să ,,trăiască”.

Este ajunul Crăciunului 1925. Esenin își strânge manuscrisele și pleacă la Leningrad pentru a-și petrece sărbătorile „departe de lume” și pentru a găsi un nou început. De la gară pleacă spre casa câtorva prieteni, nu îi găsește acasă însă și își ia o cameră la hotelul „Angleterre”.

Promisese unei bune prietene că se va muta pentru totdeauna la Leningrad și că va renunța la băutură definitiv. Tot ei îi spusese că niciodată nu va mai scrie poezie, că se va reprofila pe proză scurtă și roman.

Este 27 decembrie 1925. Serghei Esenin a petrecut seara în barul hotelului, consumând vodcă și provocând scandaluri. Sparge câteva pahare, urlă la oameni, este dat afară, dar înainte de a părăsi barul ia cu el câteva sticle.

Ora 22:00. Este vizitat de cel mai bun prieten, Wolf Erlich, îi dă acestuia o poezie despre care spune că este ,,scrisă cu sânge”. Erlich crede că este o metaforă, remarcă apoi că „încercase să se sinucidă tăindu-și venele și, la venirea mea, și-a luat repede paltonul ca să nu se observe”.

Se despart și stabilesc să se vadă de dimineață.
28 decembrie. Erlich, văzând că Esenin nu mai vine, merge după el la hotel, află de la portar că poetul îşi manifestase dorinţa de a nu fi deranjat pentru că „era bolnav si vrea sa se odihneasca”. Până la urmă, forţează uşa camerei și dincolo de ea îl găsesc pe Esenin atârnat de o funie, cu mai multe crestături vizibile la mâna stângă. Decedase de şase-şapte ore, aveau să concluzioneze medicii apoi.

Raportul poliției consemna:

Ajuns la fața locului am descoperit cadavrul unui bărbat agățat de o țeavă a sistemului de încălzire. În imediata apropiere se află o noptieră răsturnată, și o lampă de noapte căzută lângă aceasta. Cadavrul a fost coborât și, la analiza acestuia, s-a constatat o tăietură proeminentă deasupra cotului mâinii drepte, precum și mai multe zgârâieturi la încheietura mâinii stângi. De asemenea, sub ochiul stâng s-a constatat o vânătaie. Victima era îmbrăcată în pantaloni gri, o cămașă albă și pantofi negri de lac.”

29 decembrie 1925. Edițiile de seară ale ziarele din Leningrad, apoi ziarele din toată Rusia informează că poetul Serghei Esenin s-a sinucis în hotelul „Angleterre”, este publicată și poezia scrisă cu sânge prietenului Wolf Erlich:

,,La revedere, prietene, la revedere.
Dragul meu, în inimă-mi rămâi.
Despărţirea ce se prevede
Promite o nouă revedere.
La revedere, prietene, rămân tăcut
Nu fi trist şi în sprâncene crunt —
În această viaţă, a muri nu e noutate;
Nici să trăieşti, ar fi mai nou decât atât.”

Are parte de o ceremonie funerară grandioasă, organizată de statul rus, sicriul fiind expus pe 30 decembrie în aula Casei Presei din Moscova. Mii de persoane stau ore întregi la rând pentru a-i aduce un ultim omagiu poetului atât de iubit. În ziua următoare are loc înhumarea în Cimitirul Vagankovskoie din Moscova, mormântul fiindu-i marcat cu o sculptură din marmură albă. Peste un an aici se va sinucide Galina Benislavskaia, una dintre fostele sale iubite.

Serghei Esenin

Suspiciuni de asasinat

,,Krasnaia Gazeta” publică în zilele următoare înmormântării un articol semnat de Boris Lavrenev și intitulat „În memoria lui Esenin”, având și un subtitlu extrem de acuzator

„Executat de degeneraţi”:
„Şi n-o să spălaţi cu sângele vostru negru, sângele curat al poetului.”

Articolul era încheiat cu fraza aceasta:

„Şi este de datoria mea morală să spun o dată în viaţă adevărul pur şi să numesc călăii şi ucigaşii — călăi şi ucigaşi, al căror sânge negru nu va spăla pata de sânge de pe cămaşa poetului torturat”.

Oamenii de litere care îl cunoscuseră bine pe Esenin şi care nu credeau în versiunea sinuciderii poetului au încercat propriile investigaţii, făcute publice. Un exemplu ar fi cartea „Moartea lui Serghei Esenin. Documente. Fapte. Versiuni.” sau „Misterul morții lui Esenin” scrisă de Viktor Kuznetov, care avea o părere șocantă:

„In cazul lui Esenin, sadicii au acționat direct. Este paradoxal, dar adevărat: nu există dovezi convingătoare că poetul s-a sinucis. În schimb, indicii ale crimei sunt numeroase.”

Serghei Esenin a scris poezii în anii de început ai istoriei sângeroase a sistemului comunist, a fost o certă victimă a acestuia, fiind lovit deseori de calomnie. Distrugerea sa morală a avut succes, comuniștii ajungând să îl scoată în afara legii, mai ales din cauza poeziilor sale cu teme religioase. Tânărul poet Serghei Esenin a fost calomniat, înfățișat oamenilor ca un bătăuş, beţiv, afemeiat.

Cititorii lui intrau sub incidența articolului 58 din Codul Penal intrat în vigoare la 25 februarie 1927. Lupta comuniștilor cu poemele lui Esenin a durat însă decenii, dar niciodată nu a avut succes.

Citeste si




Notă redacție: Din respect pentru dumneavoastră, acest articol nu este însoțit de publicitate

Recomandări autor