Sfada fiului uitat al lui Bălcescu cu Eminescu

Autor: Roland Cătălin Pena

2 iulie 2022, 16:00

Reclamă

Sfada fiului uitat al lui Bălcescu cu Eminescu

Reclamă

În ultima scrisoare adresată mamei fiului său, Luxița (Alexandrina) Florescu, înainte să moară la doar 33 de ani, pe 29 noiembrie 1852, Bălcescu i-a cerut iertare pentru toate suferințele pe care le-a îndurat din cauza vieții lui agitate. În 1843, după eliberarea din cei trei ani de detenție de la Mănăstirea Mărgineni, unde s-a pricopsit cu tuberculoza, Bălcescu a devenit musafir aproape permanent în casa boierilor Florești, unde a cunoscut-o pe fiica familiei Luxița (Alexandrina Florescu).

Tatăl ei o măritase, la 16 ani, cu Filip Krijanowski, unul dintre ofițerii ruși aflați sub comanda generalului Kiseleff la București. Tânăra familie primise un apartament separat în casa familiei Florescu, dar căsătoria s-a încheiat după doar trei luni, din cauza comportamentului brutal al lui Krijanowski față de tânăra lui soție. În 1836, Luxița a obținut divorțul, primind o rentă viageră de 1500 de ducați și 200 de lei.

Reclamă

Relație secretă

Luxița și Nicolae Bălcescu au devenit iubiți, dar au reușit să nu dea de bănuit familiei Florescu

În 1847 au călătorit separat către Transilvania, de unde au început un periplu prin Europa. Cei doi au mers la Viena, unde s-au întâlnit alți tineri români, printre care Costache Negri, apoi au plecat în Italia, unde au stat, pe rând, la Veneția, Florența, Pisa, Roma, Napoli și Palermo.

De-a lungul acestor călătorii, tatăl Luxiței, Iordache, i-a trimis fiicei sale bani și a ajutat-o să obțină vizele de călătorie. Când a realizat că e gravidă, Luxița Florescu a plecat de la Paris spre ca să nu afle ca Nicolae Bălcescu că îi poartă copilul.

Ajunsă acasă în octombrie, participă la înmormântarea tatălui său, Iordache Florescu, apoi pleacă la Budapesta. Aici îl aduce pe lume pe Bonifaciu, în mai 1848.

Copilul a fost botezat trei zile mai târziu, de sărbătoarea Sf. Bonifaciu. Luxița a declarat copilul ilegitim și s-a gândit să-l dea spre adopție. nu Nu dorea să afle cineva de copilul provenit dintr-o relație nelegitimă. În cele din urmă, familia ei a sprijinit-o să-și crească băiatul.

Luxița și Nicolae nu s-au mai văzut niciodată.

Luxița Florescu și-a adoptat oficial propriul fiu când acesta a împlinit 10 ani și s-a ocupat cu multă atenție de educația lui, având grijă ca Bonifaciu să știe cine îi este tatăl și să îi cinstească memoria.

Luxița Florescu

Luxița a devenit directoarea unui institut catolic de caritate din București și a dus o viață modestă până în 1898, când a murit. Bonifaciu (foto) a absolvit Liceul Louis-le-Grand din Paris, apoi a urmat Facultatea de Litere la Academia din Rennes, obținând, în 1872, licența.

S-a întors în țară în 1873 și a fost numit prin concurs profesor provizoriu la Catedra de istorie universală critică de la Facultatea de Litere din Iași, de unde a fost dat afară de Titu Maiorescu, apoi a devenit profesor de istorie și de franceză la Liceul Sfântul Sava din București.

Antijunimist convins

Bonifaciu figurează în aproape toate foile antijunimiste (Românul, Tranzacțiuni literare și științifice, Revista contimporană, Stindardul) și, împreună cu Al. Macedonski, inițiază editarea „Literatorului”.

A fondat „Portofoliul român” și „Duminica” (alături de I.C. Săvescu); a condus „Țara literară”, a întemeiat „Revista albastră” și „Biblioteca omului de gust”.

A colaborat la „Revista orientală”, „România literară”, „Nuvelistul”, „Revista literară”, „Vestea”, „Peleșul”, „Analele literare” etc.

În 1894 a scos săptămânalul „Dacia viitoare”. Prețuia, în literatura română, numai scriitorii pe care cercul „Literatorului” și-i recunoștea ca înaintași: Ion Heliade-Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu, în timp ce pe Mihai Eminescu și Ion Slavici îi ironiza.

Eminescu, care a crezut că sub pseudonimul Rienzi se ascundea Florescu, a răspuns atacurilor din „Literatorul” cu o Epistolă deschisă către homunculul Bonifaciu, care a rămas în manuscris în timpul vieții poetului și conține germenii Scrisorii II. U

nui examen negator sunt supuse scrierile lui Maiorescu în două articole, intitulate „Despre stil”; este proclamată tendențios lipsa, la noi, a unei critici literare.

Autor de manuale, al unui dicționar (1894) și al unei antologii (La Poesie lyrique francaise du X-eme au XX-eme siecle, 1895), editor și comentator al lui Buffon (Discours sur le style, 1884), istoric al literaturii franceze (Histoire de la litterature francaise jusqu’a Malherbe, 1892), Bonifaciu Florescu a desfășurat și o insistentă activitate jurnalistică.

Membru al Partidului Liberal, prieten cu Pantazi Ghica și colaborator la gazetele acestuia, s-a numărat între cei care au făcut o opoziție categorică Junimii și lui Titu Maiorescu, de unde și negarea valorii lui Eminescu. Bonifaciu a murit pe 18 decembrie 1899, în București.

Citeste si